Premii pentru copiii Centrului “Dănuţ” la festivalul „Dobroge, vatră de folclor”
Cei mai talentaţi şi pasionaţi copii şi tineri ce se pregătesc în cadrul programelor educative şi cultural –artistice ale Centrului “Dănuţ” au participat în perioada 24 august - 28 august 2016 la ediţia a XII -a a Festivalului Naţional de Folclor pentru Copii şi Tineri Interpreţi al Cântecului şi Dansului Popular „Dobroge, vatră de folclor”. Dacă pana anul acesta participarea la acest eveniment de anvergura a fost doar un vis, iată că anul acesta visul ne-a fost îndeplinit cu ajutorul mai multor persoane care iubesc şi respectă valorile tradiţionale. Îndrăgita la una din cele mai importante manifestări cultural artistice din ţară: Festivalul -concurs naţional de folclor “Dobroge, vatră de folclor. Festivalul a reunit un număr impresionant de copii şi tineri mandri că sunt romani, iubitori, păstrători şi promotori ale autenticelor valori tradiţionale. Tinerii noştri artişti au evoluat pe scena Casei de Cultura din Mangalia, dar şi în alte locaţii, alături de alţi peste 600 de participanţi, artişti amatori din toate zonele folclorice ale României. În total, 28 de ansambluri folclorice de amatori din Romania. Tinerii noştri au reprezentat cu dăruire, frumuseţe, mandrie şi demnitate zona folclorică a Vrancei, a localităţii Broşteni: Iustina Păun, Elena Bordea, Tania Dinu, Nicoleta Hagiu, Ionela Docan şi Daniela Docan şi au reuşit să ocupe locuri pe podium, atat la categoria Interpretare vocală individual, cat şi la categoria Grupuri vocal-folclorice.
Tinerii de la Centrul “Dănuţ” s-au întors acasă cu patru premii
După ce juriul a notat modul excepţional în care tinerele noastre interprete de «muzică populară autentică» au pus în valoare nestematele melosului popular vrancenesc/românesc, dar şi autenticitatea costumului strămoşesc, precum şi calităţile interpretative de înaltă ţinută artistică ale acestora. Talentaţii noştri copiii au făcut cunoscută comuna Broşteni juriului şi publicului din Mangalia şi şi-au îmbogăţit palmaresul cu premii importante. Juriul, format din personalităţi din domeniul culturii şi artei: profesor - doctor Maria Tănase Marin-preşedintele juriului şi Ion Simionca, Costică Bălărău, Nichita Dragomira, Cristian Năstase, Ionel Garoafa, Ioan Lazăr au acordat reprezentanţilor comunei Broşteni Premiul III la secţiunea “Grupuri folclorice”, un Premiu III, un Premiu II şi un Premiu I, la secţiunea Vocală. Prin obţinerea acestor premii, copiii noştri au dovedit încă o data că munca, responsabilitatea, dăruirea, tenacitatea, spiritul de echipă sunt cele mai eficiente metode de a înmulţi talanţii dăruiţi cu atata încredere şi bunătate de către Dumnezeu.
Sprijin pentru participarea la festival
Participarea la acest deosebit eveniment s-a desfăşurat cu binecuvantarea Inaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi a fost posibilă cu sprijinul dnei Ana Maria Botezatu şi a doamnei Daniela Nicolaş -director DGASPC Vrancea, precum şi cu susţinerea dlui Emilian Dumitriu, Primăria Broşteni, a Consiliului Local Broşteni , dlui ing. Lucian Avram (fiu al satului), dnei Mihaela Bordea, dnei Cristina Păun, părinţilor şi Parohiei Sf.Gheorghe Pituluşa. Dedicăm toate aceste premii tuturor celor care ne-au sprijinit, dar şi celor ce ne-au îndrumat să ajungem la acest nivel artistic. Mulţumim solistei de muzică populară Ana Maria Botezatu ,dlui compozitor Cristian Alivej, pentru încrederea şi timpul acordat de a beneficia de ore de canto de înaltă valoare şi profesorilor voluntari care au sădit şi dezvoltat în sufletele copiilor dragostea pentru cântec şi respectul pentru tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Mulţumiri pentru formarea şi dezvoltarea celor mai importante componente educaţionale, morale şi de caracter, doamnelor Jana Ţigăeru, Mimi Sbîrciog, Lucica Manole, Oana Hupcea, Veronica Iancu, Leonora Pătrăşcanu, Ştefana Popa, Virginia Hossu, Ioana Roşu, Verona Calmiş, Mirela Milea, Diana Tănase, Lucian Batog, Ionela Enache, profesori coordonatori. Gânduri de recunoştinţă şi preţuire adresăm organizatorului Festivalului Naţional de Folclor pentru Copii şi Tineri Interpreţi al Cântecului şi Dansului Popular „Dobroge, vatră de folclor” dlui Ovidiu Roşca, dar şi dnei director Reta Strat-Adjud care ne-a asigurat costumele necesare participării şi a unei evoluţii de înaltă ţinută pe scena Casei de Cultura din Mangalia.
Elisaveta Norocea
Festivalul a fost organizat de Asociaţia Culturală a Coregrafilor, în colaborare cu Primăria municipiului Mangalia, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, la Casa de Cultură din Mangalia.