Prostia
Nici nu ne-ar ajunge anii
Dacă am topi toţi banii,
Transformandu-o în hartie
Şi pe ea tot de prostie.
De-am scris tot dinadins,
Prostia care-a cuprins
Din vechi timpuri pană acum
Orice latură de drum!
Oraş, sat, deal şi campie...
Prostia – marea prostie
S-ar simţi băgată-n seamă
Dimineaţa pană-n geană.
S-ar scălda mereu în rouă
Îmbrăcată-n haină nouă
S-ar spăla cu apă rece
Fluşturatică ar trece.
Prin carciumi, prin prăvălie...
Ţanţoşă, doamna prostie
Ar umbla şi s-ar încrede
Că nimenea nu o vede.
Să-i cant prostiei? N-aş crede!
De aceea, “foaie verde”
Prostiei, nici ”foaie lată”
N-o să pot să-i cant vreodată.
Nici pe “foaie de tutun”
Nu cant prostiei nicicum.
De abia aşteaptă prostia
Să întineze hartia...
Să murdărească şi cantul
Tot mai des luand cuvantul;
Numai că al meu creion
Pentru mine-i mare domn.
Refuză cu dibăcie...
Să scrie despre prostie.
De ce a-i risipi hartia
Şi-ai elogia prostia?
Prostie, fiind din fire
Fără minte şi gandire
N-ar înţelege de fel
Esenţa ce stă în el:
În elogiul fără sens...
Ce-ar rămane ne-nţeles!
Mariana Popa, Fundătura Vrancei
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
