Jurnalism cetatenesc

Check in. Jurnal de falsă mamă

Olimpia SĂPUNARU
15 iul 2016 4227 vizualizări
Nu ştiu când m-a plouat prima dată, dar ţin minte că maică-mea m-a luat de-o aripă şi mi-a zis "să fugim, ne prinde ploaia!" Desigur, acum, bătrâioară, văd şi un uşor şi sensibil sens poetic, dar pe-atunci nu vedeam fuga ca pe o salvare; să rămân "uscată" nici vorbă, căci oricum transpiram fugind! Nu îmi amintesc, dar sper să fi rămas măcar o singură dată împreună cu maică-mea în ploaie, călcând în toate băltoacele şi stropindu-ne. Fugind, oricum călcam în ele. O amintire ca asta, deşi nu-ţi rămâne clară, poate că are o contribuţie în omul de mai târziu, nu? În poetica lui...

În zilele noastre ştim deja, sunt la modă mămicile "forumiste" şi "feisbuchiste", mai vocale decât taţii. Ele citesc articole pe tema asta şi-şi cresc copiii "după revistă"; prin diverse metode roditoare încercate şi de alţii. Aş fi zis "îi cresc direct de pe facebook", dar nu vreau să conduc tema articolului în direcţia asta şi nici nu reclam nimic prin această afirmaţie; chiar şi eu citesc astfel de articole, deşi nu "m-am învrednicit" să fac un copil.Aşa că... am "împrumutat" unul, pentru o perioadă. Asta, de vară! L-am împrumutat şi m-am prefăcut a fi mama lui. Pe stradă, în parcuri, în magazine. Pe maică-sa, despre obiceiurile lui, nu am întrebat-o nimic. Nu am vrut! Cică noi, femeile, avem un instinct anume pentru asta şi mi-am zis că mă pot baza liniştită pe el. Nici ea nu mi-a făcut instructajul, e o tipă deşteaptă! Şi îmi e prietenă. Şi eu ei! Mi-a zis câte ceva, totuşi, cât să nu-l umplu de bube şi mi-a amintit alimentele pe care să le evit, alergic fiind la ele.

În parc am mirosit o mică „mafie”împământenită

Vă mărturisesc că, dacă nu aveţi copii, dar vreţi să dormiţi cum nu aţi mai dormit niciodată, un somn foarte diferit de ce aţi cunoscut până acum, 40 de ore de "supraveghere" a unuia pot fi "mană cerească"! (Nu ştiu de ce se foloseşte în sens pozitiv expresia, dar cum o ştim cu toţii aşa, nu schimb nici eu percepţia. Deocamdată!) 40 de ore, adică 8 pe zi, în restul de ore şi în week-end redând acest copil "sânului familiei", bineînţeles!
Ceea ce voi povesti, nu este, însă, despre experimentul meu întreg (oricum, nu au trecut nici două săptămâni de când fac asta). Şi mai e timp pentru multe întâmplări şi poveşti. Mi s-a părut, însă, de povestit întâlnirea cu "locul de joacă", în parc. Cu leagănul, cu balansoarul, cu toboganul etcşi alte metale sau "plastice" arzând! În soare! În parcul de lângă Teatrul "Mr. Gh. Pastia"! De cum am ajuns, am mirosit o mică mafie împământenită, precum şi traficul de influenţă. O "mafie" împărţită pe grupe de vârstă. Ah, să nu uit! "Al meu" copil este băiat şi are 2 ani şi 7 luni. "Mafia" în vârstă ne fixa de la distanţă, din umbră. Tot spaţiul de joacă e însorit, dar băncile din jurul spaţiului au umbrare naturale (câte un copac, o salcie, un gard viu). "Mafia" juvenilă, în schimb, fireşte, atacă, consumându-şi energia şi ostilitatea cât soarele... În timp ce "ăsta, micu'" se prăjea, dar bucuros, sub soarele încins, precum şi plasticul sau metalul "arhitecturii" destinate jocului, m-am uitat, meditând la "cercul" protector de părinţi, bunici, bone... şi bunici sau taţi, dar cam un procent. Mă uitam cu un ochi! Cu celălalt supravegheam copilul. Şi pe al altora, că eram cam singurul adult pe platforma destinată lor.

"Un om îl învaţă pe un altul să fie om!"...

... am gândit. Indiferent de metodă! Indiferent de ingrediente sau renunţarea la câteva alimente. Cum le sunt sau le merg "ploile"! Apoi m-a cuprins o senzaţie dintr-aia de umplere a timpului, de rutină, în timp ce priveam chipurile însoţitorilor, deşi, de după ramele ochelarilor de soare voiam să întrezăresc fragmentului de copilărie de la faţa locului un viitor, nu numai mecanic, ci cu înclinaţie şi spre poetică, visare, filosofie, sacru. şi chiar profan. Vara, fiind ziua mai lungă, scoate la iveală tot felul de chestii. Nu ştiu de ce văd eu lumea atât de "poetic" sau de ce o vreau aşa... Nu sentimentele îţi aduc bunăstarea, dar bunăstarea poate să îţi aducă cu sine nişte sentimente?! Nu ştiu cum e exact!..
În faţa Casei Corpului Didactic(!), lângă Primărie, se adună, de câţiva ani buni, grupuri de adolescenţi. Mereu altele. Despre ce vorbesc adolescenţii noştri? Oare îşi povestesc vreodată despre locurile de joacă, unde şi-au petrecut o bună parte din copilărie? Îşi laudă părinţii pentru timpul dăruit lor? Să vă spun cum îi aud eu? şi, uneori, îi şi văd.Spunând două cuvinte în limba română, de obicei cuvinte de legătură, interjecţii exprimând bucuria sau isteria, la care adaugă una monedă botswaneză (echivaletul celor 100 de thebe şi care, literal, apropo, înseamnă "ploaie"). Da' ce spun eu nu e ploaie! E potop, dacă le urmăreşti şi le numeri frecvenţa vorbei "ăleia". Eu locuiesc lângă "Casa Corpului Didactic", iar ecoul nopţii, ştim, e sublim. Dar pentru ei stelele nu mai scapără, luna seamănă cu "c" sau "o", dar la care întunericul îi face să adauge vocalele "aie".
Nu vreau să devin nostalgică şi să "cânt" despre copilăria mea "pură"! şi-a avut şi ea thebele ei. Da' parcă nu erau aşa de multe! şi, erau folosite altfel. Dacă n-ar suna hilar, aş zice "cu cap"!
De acord, e doar o perioadă de trecere, una infantilă, dar către viitoarele lor meserii, să nu uităm! Iar eu poate par o "babă" cicălitoare. Ce e de făcut, ştim?! Cum să le schimbăm vocabularul?
Eu fac parte dintr-o generaţie deloc "virtuală"! Am învăţat şi am trecut printr-un curs de informatică fără să fi văzut în viaţa mea un calculator. Când l-am avut pe primul, s-a deschis dintr-o dată lumea. Până la acel moment mi-o deschiseseră cărţile.
Ca să îi pedepsim pe copiii ăştia "ai noştri", dacă greşesc, le luăm internetul. Cu scopul de a-i pedepsi! Dar de ce nu îi punem, mă întreb, să caute "greşeala" lor pe internet şi s-o citească în mii de exemplificări? Cândva eram puşi să scriem de o sută de ori pe tablă o propoziţie sau un cuvânt, o formă de pedeapsă...Poate ar învăţa ceva şi din asta! Zic şi eu...

Profesorii nu mai pot vorbi, părinţii vorbesc prea mult; cei care n-au copii, nici atât!

Ce, ştiu eu cum e să cresc un copil? Şi ei, copiii noştri, în timpul ăsta cât suntem noi prinşi cu polemicile, da, profită! Instinctual. Pentru un bine de moment. Poate că "ocrotirea" sau "supravegherea" aceea din copilărie, din parcul de joacă, nu e totul! Fiindcă pielea aceea sfârâind pe tobogan nu le mai spune multe. Nici lecţiile particulare, nici toate îndrumările şi îndreptările: primul cuvânt, următorul... Habar n-am de ce!Cred că, de îndată ce considerăm că îşi pot folosi, dincolo de instinct, "capul", nu ni-l mai batem noi pe al nostru. Le luăm tableta, telefonul deştept sau accesul la internet câteva ore şi credem că le va fi învăţătură de minte. Da' de ce nu îi "pedepsim", punându-i să înveţe 10 cuvinte noi într-o oră? Poate că unii părinţi fac asta, nu am descoperit eu America. Dar ne tot plângem de generaţiile astea, că nu-s ce trebuie şi nu ştim exact de unde să îi apucăm, ca să îi "înapoiem" unei lumi mai bune. Chiar credem asta?


Asta e lumea şi a fost mereu aşa...

Cred că soluţiile sunt, până la urmă, particulare. Pic cu pic.
În timp ce gândeam la "nemurirea" aceasta şi vrând să îl aşez pe pici în leagăn, adică ultima "frontieră" înainte să " evadez din rutina" acelui parc de "distracţie" (căci n-am plecat din el decât cu gândul), o fetiţă s-a aşezat în faţa leagănului şi mi-a zis: "Nu-i corect, e rândul meu!" M-am uitat în jur, nu era niciun rând. Şi i-am explicat şi ei asta şi cum e cu "corectul"! Am întrebat-o şi unde e rândul, coada la... balansoar. S-a apropiat şi o "mafioată", însoţitoarea fetiţei, să certifice rândul ăla imaginar! M-aş fi bucurat s-o certe un pic, că se aşezase în faţa leagănului, cu orice risc. Chiar şi acela de a fi lovită, fiindcă deja îl legănam pe "pici".

Nu cumva regresul nu e în copiii noştri, ci în ce le pregătim?

Actriţă fiind, nu m-am enervat, totuşi, ci am râs: "Ce mai unealtă şi imaginarul ăsta!" Ne foloseşte cât să ne fie nunţile de vis, cu filme perfecte, poze profesioniste, dar ce urmează după şi ce fel de film? Nu cumva regresul nu e în copiii noştri, ci în ce le pregătim? Nu cum! Am stabilit deja că nu există reţeta perfectă. şi nu condamn pe nimeni.Dar, unde îi pierdem pe copiii ăştia? Unde ne pierd? La ce capitol îi rătăcim şi cine îl scrie? În ce parcuri? Şi unde Dumnezeu duc acum toate toboganele, balansoarele, leagănele lumii ăsteia? (Olimpia SĂPUNARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Carmen H(aș!), acum 658 zile, 14 ore, 50 minute, 58 secunde
BRAVO OLIE!!! Frumos mai scrii ! Ești talentată „rău de tot”.Mi-a plăcut mult și articolul despre piesa de teatru. Și,să știți, dragi cititori ai acestor rânduri că Focșaniul are citeste integral
Popa Cornelia Crina, acum 674 zile, 21 minute, 14 secunde
Jumatate din problemele pe care le vedem noi, adultii, nu exista si in mintea copiilor, ei fac ce stiu in continuare, adica se joaca, se cearta, se impaca, se alearga, se paruie, numai noi ne-am citeste integral
Olimpia, acum 673 zile, 23 ore, 41 minute, 25 secunde
Suntem mai "protectori" și pentru că înainte nu prea dispăreau copiii din fața blocului, răpiți și puși în lanțuri, la muncă. Nu mai zic de răpirile pentru prelevări de organe, citeste integral
x8, acum 674 zile, 5 ore, 41 minute, 38 secunde
Excelent articol! Felicitari!
Olimpia, acum 673 zile, 23 ore, 37 minute, 41 secunde
Mulțumesc pentru apreciere, x8!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.