Colţul profesorului: Eroi au fost şi sunt Eroi…
Pe plăcile de marmură neagră ale Monumentului Eroilor Vintileni din parcul şcolii stau scrise cu litere aurite nume care fac cinste neamului românesc. Sunt numele celor care s-au jertfit pentru apărarea pământului şi neamului nostru la 1877, în cele două războaie mondiale precum şi la Revoluţia din decembrie 1989. O mână de copii cu dragoste de neam şi patrie înscrişi în Asociaţia pentru Cultul Eroilor au pornit, însoţiţi de subsemnata, profesoara Stana Georgescu-Apostu, pe drumul culegerii de informaţii despre eroii vintileni. Va fi un drum anevoioaş pentru că mulţi, tare mulţi dintre cei care au avut cunoştintă despre eroi, care i-au cunoscut chiar, nu mai sunt nici ei printre noi.
Începem prin a rememora momente legate de Ziua Armatei sau de Ziua Eroilor sărbătorite la Monument . O facem intrând in arhiva foto şi, după puţin timp, ştim de unde vom începe: privim fotografia lui Silviu Noapteş , membru al Asociaţiei din 2011, acum elev la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Este o fotografie din 25 Octombrie 2013. După ce a sărbătorit Ziua Armatei alături de elevii clasei a VIII-a cărora le-a povestit despre ce înseamnă pentru el Colegiul Militar şi cariera militară, Silviu a căutat încă o dată pe placa dedicată eroilor din Războiul al Doilea Mondial numele străbunicului său,Noapteş Stoica.
Nici mort, nici viu
Rugăm să fim primiţi acasă la nenea Dinu Noapteş, fiul eroului Noapteş Stoica şi numaidecât ne înfăţişăm la gospodăria lui în care, fiind încă mare iubitor de animale la cei 73 de ani ai săi, îngrijeşte trei văcuţe, un cal, şaisprezece oi, scroafă cu purcei, păsări. Abia le-a astrucat. E bucuros de oaspeţi şi de subiectul vizitei. E vizibil foarte mândru de tatăl său, eroul Noapteş Stoica, şi o lacrimă i se prelinge uşor pe obrazul drept. Nu o şterge, poate e prea emoţionat ca să o simtă.
-În patruzeci, când tata a venit ultima dată de pe front, în permisie, eu aveam un an şi jumătate. Cică ar fi stat acasă şapte sau opt zile. Nu-mi amintesc cum arăta, în patruşpatru el făcuse vreo doi ani de război, n-a trăit lângă noi, să mi-l pot aminti. Mai aveam pe fratele ăl mare, Gilică-avea atunci 7 ani-Marioara de cinci ani şi eu. Cred ca era pe la începutul anului că prin octombrie s-a născut fratele Petrea care nu l-a văzut pe tata niciodată.
Tata a fost infanterist şi cercetaş. A fost dat dispărut la Cotul Donului, în patruşdoi. Au povestit cei care s-au întors din război că patru zile şi patru nopţi nu s-a văzut decât fum; aşa era lupta de aprigă şi n-a mai ştiut om de om, român de român, vintilean de vintilean. De tata nu s-a mai ştiut nimic. După luptă nu l-a mai văzut nimeni; nici mort, nici viu. A fost cercetaş. Cine ştie, poate l-au prins, l-au făcut una cu pământu…Sau poate a pierit plin de răni, îngropat sub cizmele luptătorilor şi sub copitele cailor…Cine ştie?...Mama l-a aşteptat toate tinereţile ei şi el n-a mai venit…Nu ştia: să-i facă pomenile, ori ba? Că nu-i bine să-i faci pomeni omului dacă el îi viu.
A murit fără să primească vestea pe care o aştepta
Tanti Veronica, nevasta lui nenea Dinu, intervine cu cele femeieşti:
-Dacă a văzut Mica-aşa-i spune toată lumea mătuşii Catrina, femeia eroului Noapteş Stoica, Dumnezeu s-o odihnească- şi a văzut că au trecut doi ani şi el nu a venit acasă, s-a dus la Niţa şi „şi-a pus oglinzile”. Şi în oglinzi a văzut un mormânt şi lângă el un mormănaş de oase. Şi a înţeles atunci că bărbatul ei e mort şi s-a apucat să-i facă cele trebuitoare pentru marea călătorie. Mi-a spus că în sufletul ei nădejdea tot n-a murit şi câteodată se gândea că el tot s-o întoarce. Şi când era bătrână uneori tot credea câ va primi vreo veste despre el…Veste n-a mai venit iar în 2005 Mica a murit. Cât era tânără au mai cerut-o unii de nevastă, că era gospodină, curată şi cinstită, da ea n-a vrut să se mărite, zicea că are patru copii şi dacă nu-i tatăl lor, cine poate să le fie tată?! Şi dacă i s-o întoarce rumânu-acasă, cum s-o găsească la altă poartă, la altă casă...
-S-au mai întors unii de pe front-intervine nenea Dinu- la 10-15 ani după ce s-a terminat războiul. Au stat în lagăr prin Rusia, departe: Dragomir Tănase (al lui Lalu) , Stăruială Stan (al Simioanei lui Bogdan) . Dragomir al lui Lalu a spus că ultima dată l-a văzut pe tata înainte de lupta de la Cotu-Donului. Când a rămas vădană, mama avea douăzeci şi opt de ani. Şi singură a trăit, a avut grijă de copii şi de casa ei. Înainte de război tata fusese pădurar. Pădurar a fost şi Gilică, fratele meu- Dumnezeu să-l ierte! Şi uite că Silviu, nepotul lui Gilică va fi militar de meserie.
Putem adăuga cu drag şi surprindere că Silviu Noapteş, strănepotul eroului Stoica Noapteş, a sărbătorit anul acesta Ziua Eroilor la Monumentul din Sadova, Suceava. Acolo fiecare elev-militar s-a prezentat veteranilor de război prezenţi la ceremonie. La auzul numelui „Noapteş",unul dintre veterani care se numea Lapteş l-a întrebat pe Silviu:
-De unde eşti, tinere? Numele acesta îmi este cunoscut.
-Din Vrancea, de la Vintileasca.
-Eu am luptat alături de Noapteş Stoica din Vintileasca. Am fost prieteni, numele noastre semănau.
-Eu sunt strănepotul lui! a răspuns tânărul vintilean cu mare emoţie.
Pentru că programul impunea prezenţa lui la altă activitate, Silviu nu a putut continua surprinzătoarea, minunata conversaţie. Ne-am propus ca în cel mai scurt timp noi, membrii vintileni ai Asociaşiei pentru Cultul Eroilor Neamului să avem o întâlnire cu domnul Lapteş, veteran de război, prieten al eroului Noapteş Stoica, dispărut la Cotul Donului pentru România şi poporul său.
Profesor Stana Georgescu-Apostu Şcoala Gimnazială "Regina Maria" din Vintileasca
Fisiere atasate
