Jurnalism cetatenesc

Dilema franceză

Daniel Muşat-Mureşanu
21 iun 2016 3278 vizualizări
Omagiu doamnei profesoare de limba franceză, DOINA CÎMPEANU


Era prin anii 1974 - 1975 când, fiind "EPOCA DE AUR", se construia fără încetare. Realizările măreţe cuprindeau întreg tineretul din acea vreme şi dădeau un impuls revoluţionar socetăţii. Se construiau fabrici, uzine, şcoli, grădiniţe, creşe şi locuinţe, multe blocuri. Din multitudinea acestor blocuri, se născuse un cartier al tineretului denumit "SUD", datorită aşezării sale geografice. Părinţii mei s-au bucurat de un apartament nou, situat în cartierul SUD. Au primit repartiţie în vara anului 1974, într-un bloc situat chiar... pe strada Constructorului (adresă care există şi azi). Oamenii au început repede să socializeze, să se cunoască vecinii, copiii să lege prietenii. În scara blocului în care ne-am mutat, părinţii mei au fost ataşaţi de o familie tânără care locuia la acelaşi etaj "doi" ca şi noi. Doamna, blondă cu un par drept şi lung, se făcuse remarcată printr-o blândeţe deosebită, atât în voce cât şi în privire. Domnul, soţul dânsei, un tânăr cu un corp atletic, mi-a atras atenţia prin numele său, un nume de actor celebru la acea vreme: "BĂNICĂ". Bănică Cîmpeanu. Întâmplător auzisem de la părinţii mei că domnul era inginer. Această familie avea o fetiţă mult mai mică decât mine. Mi-a atras atenţia la ea părul blond, plin de inele, cu un năsuc cârn, o privire pătrunzătoare şi care pronunţa un "R" grav asemenea unei mici franţuzoaice. Alt lucru care mi-a atras atenţia la acea fetiţă a fost că era crescută de o bătrânică la fel de blândă ca şi vecina noastră.  Am crezut că era bunica fetiţei, dar ceva nu se potrivea. Bătrânica ruptă parcă din poveste, aveam să aflu ceva mai târziu, era de fapt... străbunica fetiţei Laura, căci aşa o chema pe mică franţuzoaică. Îi spunea "BÂTICĂ" şi o iubea foarte mult.

"Bonjour mes enfants!"

Dar vara anului 1974 a trecut foarte repede şi a venit 15 septembrie, dată când s-au deschis cursurile anului şcolar. Nici prin cap nu îmi trecea ce surpriză mare avea să mă aştepte. După ce ne-am cunoscut între noi, elevii, a venit rândul domnilor profesori să ne ia în primire. După trei-patru zile de şcoală am avut în orar prima mea oră de limba franceză. După ce clopoţelul a sunat terminarea recreatiei, am intrat în clasa, m-am aşezat în banca şi după câteva momente... uşa s-a deschis. Cu catalogul în mână, a intrat în clasă doamna de limba franceză, care - cu o voce ce îmi suna cunoscută- a rostit: "Bonjour mes enfants!". Când am ridicat privirea, un şoc s-a produs în mintea mea! Doamna profesoară de limba franceză era chiar vecină mea, mama Laurei. Mi-am spus atunci: "TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ BINE, SĂ NU MĂ FAC DE RUŞINE!". Doamna Cîmpeanu era atât de discretă şi avea un suflet atât de liniştit încât nu a spus nimănui ce profesie are. Atunci nu aveam de unde să ştiu că peste mulţi ani dânsa va face parte din galeria "LORZILOR LICEULUI PEDAGOGIC". Se născuse o dilemă în mintea mea! "De ce doamna nu a spus că este profesoară de franceză vecinilor din bloc?" Anii au început să treacă grăbiţi, destinele fiecăruia mergeau pe drumuri diferite. În anul 1979 ne-am mutat în alt cartier. Nu mai eram vecini cu doamna profesoară. Mă bucuram totuşi că, devenind elev al Liceului Pedagogic, doamna Cîmpeanu a continuat să îmi fie dascăl. În afara orelor, când simţeam că doamna are puţin timp, o mai întrebam de Laura, de dl. inginer, de străbunica! Într-o zi am ajuns acasă de la liceu foarte trist şi i-am spus mamei că: “BÂTICĂ” a plecat într-o lume mai bună. Am văzut cum pe obrajii mamei s-au scurs lacrimi, dovadă că a fost ataşată de bătrâna doamnă. În schimb, într-o pauză doamna Cîmpeanu mi-a spus: "Dane să ştii că te-a văzut Laura prin oraş şi mi-a zis foarte mirată că, DAN MUŞAT S-A FĂCUT OM!" (era una dintre perlele ei de copil de care îşi aminteşte acum zâmbind.).

"Doamna limbii franzece din Focşani"

Anii au trecut, iar peste viaţa de elev s-a aşternut negura timpului. Am devenit matur, având la rândul-mi familia mea. Trecuseră aproape 30 de ani de când nu mai ştiam nimic de doamna de franceză. Aflasem doar de la o cunoştinţă comună că Laura mai avea o sora mai mică, pe nume Irina. Mă bucuram de toate veştile. Într-o zi mohorâtă de toamna mi-am îndreptat paşii către Cimitirul Nordic să mai aprind o lumânare părinţilor mei, generaluilui Bengescu şi altor cunoştinţe plecate la cele veşnice. Se făcuse rece şi drumul deveni plumburiu şi greu. M-am hotărât să deschid umbrela şi să mă îndrept către casă. Începuseră o burniţă rece şi sâcâită. Picăturile de ploaie mărunte şi reci băteau în umbrelă şi îmi ziceau să mai rămân, să nu mă grăbesc. Am hotărât să mă îndrept către ieşire. La un moment dat am tresărit! Am văzut pe o cruce de piatră scris un nume care îmi suna cunoscut, un nume de actor celebru din anii '70! BĂNICĂ, BĂNICĂ CÎMPEANU. Am rămas înmărmurit. Am stat să privesc mai bine. Ploua mai tare şi era foarte frig. Aveam senzaţia că trăiesc scenariul unui film, în care juca celebrul actor francez Jean Gabin! Ploaia răpăia gălăgios în umbrelă şoptindu-mi: "Opreşte-te şi citeşte. Vezi că îl cunoşti.". M-am oprit! Eram singur dar aş fi dorit să fie doar o coincidenţă de nume însă... sub numele ing. Bănică Cîmpeanu era poza unui bărbat atletic pe care l-am cunoscut când m-am mutat în cartierul Sud. O lacrimă mi-a izvorât din ochi şi atunci m-am gândit la doamna profesoară de franceză. O altă dilema s-a născut în mintea mea: "De ce nu fac nimic să aflu mai multe?!" Şi nici nu am putut să fac. Au trecut iarăşi ani destui, vreo 11, şi tot nu mai aflasem noutăţi. Mă gândeam că doamna profesoară trebuie să fi ieşit la pensie, fetele dânsei să fie mari, să aibă nepoţi pe care să îi înveţe limba lui Balzac. Într-una din zilele trecute mă mustra conştiinţa că pe doamna Cîmpeanu nu o nominalizasem în rândul "LORZILOR LICEULUI PEDAGOGIC", articol publicat recent în Ziarul de Vrancea, dar tot eu mă consolam, spunându-mi că doamna nu este supărată pe mine pentru că era foarte bună şi blândă. Răsfoind Ziarul de Vrancea, un anunţ mi-a atras atenţia. Suna cam aşa: "Doliu în învăţământul vrâncean" şi iar am rămas împietrit! Murise "DOAMNA LIMBII FRANZECE DIN FOCŞANI"! Ceva mi-a spus că acum o voi găsi pe Laura. Am căutat-o şi am găsit-o, de această dată pe o reţea de socializare. I-am lăsat un mesaj în care îi spuneam: " Când vei citi aceste rânduri, buna ta mamă îşi doarme somnul de veci lângă tatăl tău.". După două-trei zile am primit un mesaj "Îţi mulţumesc din suflet! Dacă eşti în Focşani lasă-mi un număr de telefon şi te sun diseară". Am lăsat numărul meu de telefon şi seara, în jurul orelor 22, telefonul meu a sunat. Când am raspuns, pe un fundal în care se auzea o melodie interpretată de Joe Dassin, care se intitula "Et si tu n'existais pas", am auzit:
    -" Bună seara Dane, după 40 de ani!" Câteva secunde nu am putut să mă adun. Auzisem după atâta vreme acel "R" grav ce semăna cu al unei franţuzoaice, matură de această dată. Era Laura! Mi-a spus că doamna profesoară vineri a pregătit un elev de clasa a V-a şi sâmbătă dimineaţă s-a stins.
    -"Dumnezeu să o ierte!". I-am spus Laurei că nu mai este nici o DILEMA că acum mama ei s-a întâlnit şi cu Bâtică şi cu vecinii săi de apartament din cartierul Sud. Să le fie ţărâna uşoară!
Muşat-Mureşanu Daniel -absolvent al liceului Pedagogic secţia filologie - istorie, Promoţia 1982


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
M.E., acum 2837 zile, 13 ore, 42 minute, 45 secunde
Felicitari, domnule Muşat-Mureşanu Daniel pentru cuvintele frumoase scrise despre cea care mi-a fost si mie profesoara de Limba Franceza la acelasi liceu, in prima promotie, educatoare, distinsa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.