Calendarul zilei:
1199: Ioan este încoronat rege al Angliei.
1600: Mihai Viteazul devine „domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată ţara Moldovei", realizând prima unire politică a celor trei ţări române.
1703: Ţarul Petru cel Mare a fondat oraşul Sankt Petersburg.
1879: Membrii Academiei au fost primiţi la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. Drept recunoştinţă pentru sprijinirea culturii (din iniţiativa şi pe cheltuiala sa, Academia Română a început publicarea lucrării lui Haşdeu „Etymologicum Magnum Romaniae”), suveranul a fost ales preşedinte de onoare al Academiei Române.
1917: Sosesc la Iaşi primele două batalioane ale Corpului de Voluntari Transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută.
1938: Conducătorul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, este condamnat la 10 ani de muncă silnică. El nu va mai părăsi practic niciodată inchisoarea.
1940: Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”), care adânceşte dependenţa faţă de Germania hitleristă a economiei naţionale. România renunţă astfel la declaraţia de neutralitate din 7 septembrie 1939.
1946: Guvernele SUA şi Marii Britanii au adresat o notă guvernului român, semnată de reprezentanţii lor la Bucureşti, Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestează împotriva încălcării democraţiei. Cele doua guverne atrag atenţia asupra abuzurilor, a încălcării libertaţilor şi frecvenţei violenţei şi sunt nemulţumite de nepromulgarea legii electorale şi de restrângerea libertăţii de exprimare.
1948: Printr-un decret al guvernului Petru Groza, bunurile fostei case regale treceau în proprietatea statului.
1963: Bob Dylan lansează albumul The Freewheelin' Bob Dylan.
1970: O expediţie britanică a excaladat partea sudică a vârfului Annapurna I (8.091 m.), unul dintre vârfurile masivului Annapurna din Himalaya.
1984: Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră, considerat al treilea canal de navigaţie, ca importanţă, după Suez şi Canalul Panama; lucrările de construcţie au început în 1973.
1984: A fost resfinţită Biserica Neagră din Braşov, în urma lucrărilor de restaurare începute în anul 1970.
2004: NASA a anunţat descoperirea unei noi planete, cea mai tânără dintre cele identificate până în prezent, având mai puţin de un milion de ani.
2004: Oraşele Sibiu şi Luxemburg au fost desemnate drept „capitale europene ale culturii" pentru anul 2007, de către miniştrii pentru educaţie, tineret şi cultură din cele 25 de state membre UE întruniţi la Bruxelles.