Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei:

Ziarul de Vrancea
10 apr 2016 630 vizualizări
Istoria zilei de 12 aprilie

1457: Bătălia de lângă satul Dolheşti, unde Ştefan cel Mare l-a înfrânt şi l-a alungat din scaunul ţării pe Petru Aron.
1633: Inchiziţia a început interogatoriul lui Galileo Galilei.
1814: Contele de Artois, viitorul rege Carol al X-lea al Franţei, soseşte din exil la Paris, după căderea lui Napoleon. Conform publicaţiei Le Moniteur, contele spune: "În sfârşit revăd Franţa! Nu s-a schimbat nimic, doar că se află în ea un francez mai mult." Era o parafrază după Napoleon când a pierdut tronul: "Curând nu va mai fi în Franţa decât un francez mai puţin".
1877: A început războiul ruso–turc. România a permis trecerea trupelor ruseşti pe teritoriul său. Turcii au bombardat localităţile româneşti de la Dunăre.
1914: A avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion" a scriitorului englez George Bernard Shaw.
1939: Albania a fost înglobată Italiei, sub forma unei uniuni personale.  Victor Emanuel al III-lea al Italiei, rege al Italiei (1900–1946), a fost încoronat rege al Albaniei (1939).
1943: Întâlnirea dintre conducătorul statului român, mareşalul Ion Antonescu, şi Hitler, la castelul Klessheim. Hitler a cerut lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.
1944: În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul României, şi Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii au propus încheierea unui armistiţiu, cu următoarele condiţii: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 de după ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, dintre România şi URSS, plata unor reparaţii şi despăgubiri de război.
1945: Participanţii la Mişcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizaţii unitare, intitulată Tineretul Progresist din România. Congresul acesteia are loc la 22 octombrie - 24 octombrie 1945.
1945: Preşedintele american Franklin D. Roosevelt moare în timp ce era în funcţie; vice-preşedintele Harry Truman depune jurământul ca cel de-al 33-lea preşedinte al Statelor Unite.
1955: Doctorul Jonas Salk anunţă folosirea cu succes a vaccinului împotriva poliomielitei.
1961: Zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok I". Zborul a durat 108 de minute.
1970: S-au deschis pentru circulaţie primele două benzi ale autostrăzii Bucureşti–Piteşti.
1981: A avut loc primul zbor al navetei spaţiale Columbia, care s–a pulverizat, din cauze necunoscute şi a ars aproape în întregime, pe data de 1 februarie 2003.
2000: În cursul unei ceremonii impresionante, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o mea culpa istorică pentru toate greşelile Bisericii Catolice. Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, din 1522. Pontificatul său a durat 26 ani.
2000: Poliţia columbiană a arestat 49 de membri ai unei reţele internaţionale de heroină; a fost arestat şi un văr al celebrului traficant de droguri Pablo Escobar.
2000: Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi alte circa 20 rănite în cursul unui atac cu grenade şi arme automate care a avut loc într–o moschee şiită din Malhowali, localitate din Nord–Estul Pakistanului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.