Jurnalism cetatenesc

VIDEO! O femeie din Tănăsoaia reclamă partea sa dintr-o moştenire

Ziarul de Vrancea
8 apr 2016 375 vizualizări
Profira Ivaşcu, de loc din Tănăsoaia, dar care în prezent locuieşte în Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, ne-a povestit întâmplările prin care trebuie să treacă pentru a avea ceea ce i se cuvine de pe urma mamei sale, care a decedat între timp.

Plecând de la neînţelegerile cu fratele, care a început deja să construiască pe proprietatea care a aparţinut mamei, fără ca moştenirea să fie dezbătută şi până la dificultăţile întâmpinate la primărie pentru a face rost de actele necesare unui proces de succesiune, femeia ne declară următoarele: „Gheorghe Pavel, secretarul comunei Tănăsoaia, nu doreşte să elibereze anexa 24, cu care pot să fac dezbaterea succesorală, din anumite motive doar de el ştiute. Astfel, în urma decesului mamei mele, dumnealui îi dă voie lui Pavel Ion, fratele meu, să dărâme casa mamei fără să fie dezbătută moştenirea, iar, după dărâmare, vrea să construiescă o casă pe acest teren. Pavel Ion din satul Feldioara a închis calea de acces şi a început să construiască porţi şi garaj la drum. Tot domnul secretar dă voie nepoatei sale să construiască o casă pe terenul mamei, fără o dezbatere asupra moştenirii. Menţionez că am mers la Primăria Tănăsoaia, la primarul Romeo Vulpe, la secretar, să-l rog să-mi elibereze anexa 24 pentru a merge cu ea să dezbat moştenirea, dar dumnealui, de fiecare dată, m-a scuipat şi jignit, ameninţându-mă că mă dă în judecată pentru hărţuire. Domnul secretar îmi transmite că mă pot duce unde vreau, pentru că el face legea şi, chiar îmi vine să cred că el face legea după cele petrecute referitor la averea mamei mele...  Având în vedere faptele menţionate mai sus, vă rog, ajutaţi-mă. Aş dori să se aducă la cunoştinţă şi celorlalte instituţii aceste fapte, în speranţa că îmi voi recupera drepturile mele de cetăţean”, ne scrie Profira Ivaşcu.

Primăria nu poate interveni într-un conflict în familie, spune primarul

Primarul Romeo Vulpe de la Tănăsoaia spune că în acest caz este vorba despre un conflict în familie, în care primăria nu poate interveni şi că Profira Ivaşcu a venit fără documente de proprietate şi fără certificat de deces pentru a i se elibera anexa 24, acesta fiind motivul refuzului. “Doamna este în litigiu cu fratele ei, să se judece. I s-a eliberat acum 20 de ani o autorizaţie de construcţie, nu pot să mă pronunţ eu acum cât de legal a fost sau nu. Noi nu avem calitatea să intervenim în cazul dumneaei. Trebuie să vină cu documentele de proprietate, cu certificatul de deces pentru a i se elibera actele de proprietate. A venit (Profira Ivaşcu – n.r.) acum vreo lună, fără niciun document de proprietate, fără un certificat de deces. Cu mine a vorbit doar un minut, o singură dată, când am condus-o în birou la domnul secretar ca să îi rezolve situaţia”, spune primarul Romeo Vulpe. Secretarul primăriei, Gheorghe Pavel nu a putut fi contactat de redacţia ziarului nostru, dar aşteptăm în continuare un punct de vedere din partea acestuia. (ZdV)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări declaraţiile femeii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.