Asta e părerea mea
Port un mare respect oamenilor în halate albe, care învaţă toată viaţa şi sub jurământul lui Hippocrate luptă să ne salveze vieţile şi să dea linişte celor din jurul nostru, adică aparţinătorilor. (De ce suntem întrebaţi mereu prin spitale dacă avem aparţinători, nu prea înţeleg, căci nu suntem lucruri, să aparţinem cuiva, dar... mă rog!). Citim tot mai des lozinci ca: "SISTEMUL SANITAR ESTE ÎN COLAPS!","MEDICII CER MĂRIREA SALARIILOR!","CADRELE MEDICALE PLEACĂ DIN ŢARĂ!","MÂINE MEDICII DE FAMILIE NU ELIBEREAZĂ REŢETE GRATUITE!","S-A BLOCAT SISTEMUL ELECTRONIC!".
Mă alătur voinţei "ÎNGERILOR PĂZITORI", tuturor medicilor din ţara asta şi le amintesc că noi, românii, îi iubim, îi preţuim şi nu îi lăsăm să plece din ţară. Îi rugăm să rămână aici, la sate şi oraşe şi să aibă grijă pe bani puţini de copiii, părinţii şi bunicii noştri. Implorăm conducătorii acestei ţări să deblocheze sistemul sanitar. De ce să trăim cu teama că ne putem îmbolnăvi, că nu avem bani să ne tratăm în U.E., că am intrat în METASTAZĂ? La ce icoane să ne rugăm, să fim sănătoşi?
Personal am cunoscut medici ale căror fapte depăşesc mult realitatea, adevăraţi oameni, care şi-au dăruit toată viaţa în slujba bolnavului.
Regret dispariţia doctorului Cocioabă, care a plecat la ceruri să trateze: ARIPILE DULCI DE ZAHĂR ALE ÎNGERILOR, regret dispariţia medicilor Ionescu şi Groza, care cu bisturiul, de multe ori, înlăturau metastaza. Regret dispariţia colonelului Duşinschi, care vindeca gândurile negre, regret dispariţia tuturor medicilor care azi nu mai sunt printre noi, dar îi respect şi pe cei care zi şi noapte stau la capătul bolnavului şi îi vindecă suferinţa.
De ce la aceşti oameni nu se gândesc aleşii noştri şi nu găsesc o soluţie de mijloc care să împace şi medicul şi pacientul?
Există şi excepţii dar acestea sunt puţine. Poate acestea se nasc şi din societatea cu metastază în care trăim.
Despre un medic cu nume de plantă
Îmi povestea un prieten că zilele trecute s-a prezentat la un medic, care are un nume de plantă!!! Un nume de plantă dăunătoare! Bun specialist dar cam brutal în relaţia cu pacientul, l-a speriat pe bietul om cu sfaturile, care nu aveau nimic comun cu starea sa. Degeaba a încercat prietenul meu să îi explice domnului doctor că pe el îl durea altceva căci omul în halat alb o ţinea pe a lui. L-am întrebat cum a procedat până la urmă! Mi-a spus că i-a explicat medicului că a venit la el cu trimitere de la medicul de familie, că este asigurat şi că acel cabinet în care se află este un cabinet de stat, nu unul particular. Pensia lui este prea mică pentru a plăti un consult la un cabinet particular, dar ca un pacient conştiincios îşi plăteşte asigurarea la zi. Surprins de curajul său (căci trebuie să ai un mare curaj să te contrazici cu unii medici) l-am întrebat cum a reacţionat doctorul! Mi-a răspuns că nu a avut timp să vadă reacţia sa, deoarece l-a salutat respectuos şi a ieşit din cabinet făcându-şi plan să caute un omolog de-al lui. În schimb, totuşi, pe adresa secţiei medicului, omul a trimis o scrisoare recomandată pe numele domnului doctor, cu un citat scurt din jurământul lui Hippocrate: “Dacă voi respecta acest jurământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţă şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă”.(sursă net)
Dar cum spuneam, acestea sunt excepţii. Am dori să se revigoreze sănătatea ţării româneşti, toţi medicii să fie prietenii pacienţilor în orice situaţie şi să nu ajungem să intrăm în METASTAZĂ.
Şi dacă nu reuşim acest lucru, măcar să PREVENIM!
RESPECT OAMENILOR ÎN HALATE ALBE!
Daniel Muşat Mureşanu, absolvent al Liceului Pedagogic, promoţia 1982, secţia filologie-istorie