Frunzuliţă “Tra-la-la...”
Cu un “tra-la-la...” sublim.
De aceea mă întreb:
“Tra-la-la” nefiind verb,
S-ar putea cumva să fie
Frate cu o pălărie?
Pe care s-o scoţi mereu,
Salutand amicul tău?
Tot un soi de “tra-la-la...”
Mama, la san cand punea
Pruncul mic de-l alăpta,
De ce oare nu-l hrănea
Cu un simplu “tra-la-la...”
Pană cand îl adormea?
Poate îi ţinea de foame...
Cat cuprind cu ochii, Doamne,
Este numai “tra-la-la...”.
Speranţa şi viaţa,
Foamea, hrană de aiurea...
Se-învelesc cu “tra-la-la...”.
Încălţări, îmbrăcăminte,
Cănile cu ceai fierbinte,
O bucată de friptură,
În case, multă căldură.
Pensiile “indexate”,
“Grija multă” pentru “sate”!
Şcoli mandre, încăpătoare
Şi noile manuale,
Care pe bănci se răsfaţă,
Copiii “cu drag” învaţă.
Locuri de muncă “din plin”...
“Ţuică bună” şi-acel “vin”
Făcute în ţara mea!
Pădurea cu umbra sa,
Poienile îngrijite;
Toate acestea-s “adormite”
De acei ce “tra-la-la...”
“Cantă” la urechea ta,
Negandind că “tra-la-la...”
Nu ţine cat e lumea!
Luand seama la “ştampilă”,
Ce-i micuţă şi umilă,
Că are şi ea un “la”
Rupt, poate, din “tra-la-la...”.
Prin acest rotund obiect,
“Votul” devenind “abject”.
Dintr-un “tra-la-la...” de soi...
Ce să-i faci? Aşa-i la noi!
Mariana M. POPA
Fundătura Vrancei
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
