A plecat dintre noi PROFESOARA FLORICA ALBU!...
Soveja e mai săracă de acum! Cea care a luminat cu sufletul, cu cuvântul ei îmbelșugat și blând, înțelept, a plecat... Unde oare? Nu, DOAMNA PROFESOARĂ FLORICA ALBU nu a murit... E doar dusă... undeva la Șipotul lui Bucur, ori pe Zboina, ori pe Făcău, în Chiua, la sfat cu dealurile, apele, cu munții natali, cu florile și iarba, țarna întreagă. Sau poate e la sfat cu OAMENII săi DE LA MUNTE. Le-ascultă vorba ,, numai cântec/ Doina dorurilor” lor, ale părinților și străbunilor.. sau poate e la sfat cu copiii, de azi, de ieri și de mai știe când, sfătuindu-i, îndemnându-i să iubească satul, țara, să iubească munca, știința, cultura, oamenii, căci asta a făcut o viață. Sau , poate e cu noi la sfatul dascălilor școlii, unde am crescut generații și generații, sub lumina sufletului și a ochilor ei, generoși și calzi. Sau poate e acolo în odaia ei retrasă la sfat de taină cu soțul – Iulian Albu – ticluind, gândind la o nouă ediție a Monografiei școlii, la alte și alte nestemate izvorând din sufletului ce a ars ca o lumânare în casa ALBU, luminând pe alții.
Unde sunteți , DOAMNĂ PROFESOARĂ ? Îmi deconspir, din dragoste și prețuire pentru Dvstră epitaful , drag mie: De azi urcata-(ați) într-o stea / și-n nopți târzii ( veți )lumina ca ea. DA! Urcat-ați într-o stea și de acolo, din altă lume, veți veghea la plaiurile părintești de LA NOI...
Citesc ascuns într-un timp nedefenit epitaful de pe sfânt mormântul ce vă va ascunde: ,,Omnes una manet nox”. Nu! Nu ați intrat în noapte DOAMNĂ PROFESOAR! Ci ați rămas și veți rămâne în lumina sufletului noastru, al foștilor elevi, al foștilor colegi de cancelarie pentru care ați fost tot profesoară. Cu drepții DUMNEZEU să vă odihnească, iar familia să v-o ocrotească să ducă mai departe visele DUMNEAVOASTRĂ neîmplinite. Căci se spune: ,, nepoții, copiii duc mai departe visele neîmplinite ale părinților” Și le vor duce fiul, nora, nepoții, strănepoții. Le va duce, oare și DOMNUL IULIAN ALBUl la cei 92 de ani ai săi? Va mai avea puterea ce o avea cu Dumneavoastră? Sperăm că da! Da, fiindcă îl vom ține lângă noi, aproape de noi, să ne sfătuiască, să ne înaripeze visele...
Veșnică vă fie amintire! Veșnică fie-vă pomenirea! Iertat să fiu de v-am greșit vreodată! Iertată fi-ve-ți de păcate!( de le-ați avut în dragostea nespusă față de oameni !).
Profesor Constantin Macarie
Versuri ades recitate, de doamna noastră profesoară FLORICA ALBU.
,,E-așa de trist să cugeți, că-ntr-o zi,
Poete chiar mâine, pomii de pe-alee/
Acolo unde-i vezi, or să mai steie/
Voioși, în vreme ce noi vom putrezi
Atâta soare, Doamne, atâta soare
O să mai fie-n lume după noi;
Cortegii de-anotimpuri și de ploi,
Ce par că șiruie răcoare.
Și iarba sat o să mai răsară,
Iar luna tot așa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece-
Noi singuri, n-o să mai fie-a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se maim poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când viața e de-abia o picătură
Între minutu-acesta care bate
și celălalt- și-mi pare neînțeles
și trist că nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim”
( Magda Isanos)
Ades v-am asculta recitând t la ceas de tuhnă sufletească după o zi de muncă, dând lecții nouă de lângă dumenavoastră, Doamna ALBU: Marin Sorescu:
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
Olinie neagră
și să facem socoteal.
Câteva momente când era să fim fericiți.
Câteva momente când era să fim frumoși.
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape.
( pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
și cu aceeași femei care nu ne-a iubit,
fac zero.
Un sfert de ani de sturdii
Fac mai multe miliarde de cuvonte furajere,
A ccăror înțelepciune am eliminat-o t