Disperarea unei mame
Deşi nu le-a fost simplu într-o ţară străină, aceştia s-au adaptat, şi-au găsit locuri de muncă, şi-au adus şi familiile sau au trimis bani în ţară nu doar pentru a-şi întreţine copiii la studii ci chiar pentru a-şi ridica case frumoase sau pentru a-şi deschide mici afaceri. Cei mai mulţi s-au întors acasă după ce cu banii caştigaţi acolo şi-au asigurat un anumit confort material şi un viitor mai sigur. Multe gospodării din satele romaneşti au înflorit datorită banilor caştigaţi acolo.
Însă nu toţi romanii plecaţi au fost atat de norocoşi... Astăzi am auzit o poveste impresionantă prin tragismul ei. O mamă pe care o cunoşteam de mult timp, mi-a mărturisit suferinţa-i pe care pană atunci nici nu o bănuisem. Singurul ei fiu a plecat în urmă cu 12 ani în Italia, dorind să asigure o viaţă mai bună familiei sale. Totul evolua aşa cum îşi dorea şi în scurt timp şi-a chemat mai întai soţia iar mai apoi şi cei trei fii. Avea un contract de muncă pe perioadă nelimitată, era sănătos şi avea o familie frumoasă... Nimic nu prevestea tragedia ce avea să se întample.
Într-o zi ce părea a fi ca oricare alta, a plecat la muncă, şi-a început activitatea şi s-a trezit peste şapte zile în secţia de terapie intensivă a unui spital din Roma. Tot capul îi era bandajat iar corpul îi era împanzit de ace. Nu-şi amintea nimic... I s-a spus că a suferit un accident la locul de muncă şi că şi-a pierdut o parte din craniu. A urmat o intervenţie chirurgicală dificilă, multe spitalizări şi şedinţe de recuperare. A aflat că nu mai avea voie să facă efort şi că trebuia să se ferească de frig, de caldură, de praf... Au trecut trei ani de atunci şi nu-şi aminteşte nici astăzi cum s-a petrecut accidentul. Nu a primit pensie medicală sau vreun ajutor financiar. Are trei copiii de întreţinut, dintre care cel mic cu probleme de sănătate, necesitand o îngrijire specială. Încă mai speră că va obţine vreo compensaţie financiară de la fostul angajator sau măcar o pensie ceva. Pană atunci, îi trimit pachete cu mancare părinţii rămaşi în ţară ce trăiesc din ajutorul social acordat de Primărie şi din ce mai caştigă muncind cu ziua.
Mama lui îmi povestea toate acestea iar lacrimile îi inundau obrazul şuvoi, nevrand parcă să se oprească. Aş vrea să o pot consola cumva... dar cum poţi alina durerea unei mame? Îmi spune că se întreabă în fiecare zi de ce s-au întamplat toate astea tocmai copilului ei... La această întrebare n-am nici un răspuns...
Iuliana Negoiţă Prunilă
Iuliana Prunilă-Negoiţă este autoarea unui blog în care scrie despre problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi, http://iuli-ana.blogspot.ro, dar face parte şi din echipa unui site destinat, de asemenea, persoanelor cu dizabilităţi: www.dizabil.eu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
