SOS! "Oameni buni, ajutaţi-mă să îmi găsesc mama!"
"Mă numesc Bocu Rodica, sunt din judeţul Vrancea, oraşul Focşani, şi aş dori să vă povestesc o mică parte din viaţa mea dramatică. Eu sunt înfiată de la vârsta de 1 an. Nu ştiu absolut nimic despre istoria mea personală, de unde sunt înfiată şi cine sunt părinţii mei adevăraţi. Mama mea adoptivă nu a vrut niciodată să îmi comunice date despre părinţii mei naturali. Mi-a spus doar că am fost lăsată la leagănul de copii şi că părinţii mei adevăraţi sunt decedaţi. La vârsta de 18 ani eu am aflat că sunt adoptată de la nana mea de botez şi pentru mine a fost un şoc destul de mare. Tatăl meu adoptiv, Bocu Corneliu, al cărui nume îl port, m-a dorit foarte mult şi cât a trăit el pot spune că am fost cât de cât un copil normal. La un moment dat, părinţii mei adoptivi s-au despărţit şi eu am rămas la mama mea adoptivă, iar ea nu mi-a mai dat voie să ţin legătura cu tatăl meu, deşi el locuia cu noi în aceiaşi curte. Mama mea adoptivă s-a recăsătorit şi aşa s-a născut sora mea vitregă. Concubinul mamei mele, de frică şi de gelozie ca nu cumva mama să se împace cu tatăl meu, Bocu Corneliu, l-a omorât, dându-i cu o rangă în cap. A făcut puşcărie trei ani şi patru luni cu suspendare. Când a ieşit din puşcărie, eu aveam numai nouă ani şi a abuzat de mine sexual timp de un an de zile. În tot acest timp m-a ameninţat cu moartea dacă îi spun mamei mele ceva. Aceasta este povestea mea tristă pe scurt. Eu aş vrea să îmi cunosc părinţii adevăraţi şi să îmi obţin dreptul după tatăl meu, deoarece mama nu mă primeşte să stau cu ea, deşi are condiţii foarte bune. Între timp m-am căsătorit şi am încercat să-mi fac o viaţă demnă. Eu locuiesc cu chirie împreună cu fetiţa mea de trei anişori şi cu soţul meu. Dintr-un singur salariu minim pe economie plătim chirie şi cu ce ne mai rămâne luăm de mâncare. Vă rog din toată inima, ajutaţi-mă cu povestea mea şi să îmi pot obţine drepturile care mi se cuvin după tătal meu, deoarece eu nu am banii necesari pentru a deschide procesul. Vreau să ajung la un post de televiziune pentru a reuşi să aflu cine îmi sunt părinţii adevăraţi. De asemenea, vreau să găsesc un avocat care să mă poată ajuta să mă judec cu mama mea vitregă, pentru că am dreptul după tatăl meu adoptiv la o mică parte din ce a avut şi nu dispun de banii necesari pentru proces. Eu nu ştiu de unde sunt luată de crescut şi nici nu mai ştiu la cine să apelez pentru a afla cine sunt de fapt. Sunteţi ultima mea variantă şi speranţă. Vă rog din tot suflet să mă ajutaţi!”, ne scrie Rodica Bocu din Focşani.
Cine poate să o ajute pe această femeie o poate contacta la numărul de telefon 0767250448 sau poate contacta redacţia Ziarului de Vrancea. (Dana LEPĂDATU)