Jurnalism cetatenesc

Dragobete, fiul Dochiei, zeu al dragostei pe plaiurile româneşti

Ziarul de Vrancea
22 feb 2016 2090 vizualizări
Vă prezentăm un material pus la dispoziţie de Centrul Cultural Vrancea cu privire la adevarata semnificaţie a sărbătorii de Dragobete la români

Dragobete, numit şi Cap de Primăvară, este sărbătorit în România în funcţie de zona etnografică, într-una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, data generică fiind 24 februarie. După legendă, el este fiul Babei Dochia şi reprezintă simbolic, în opoziţie cu aceasta, principiul masculin, pozitiv. Dragobetele, purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, are atribuţii care corespund cu cele ale zeului dragostei la români, Cupidon. El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. De aceea, fetele şi băieţii aşteptau cu nerăbdare şi sărbătoreau Dragobetele pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul.  În această zi, considerată, local, prima zi de primăvară, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau hăulind şi chiuind în câmp, de unde adunau  viorele şi tămâioare. La Sânziene culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) şi oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor şi tămâioarelor, le făceau buchete şi le slobozeau pe apă. Tradiţia susţine că împreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună, reprezentând jumătate de sarindar.  ("Şezătoarea",  XII, 1904).

Începe primăvara

Dragobete este un zeu tânăr al Panteonului autohton cu data fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (24 şi 28 februarie; 1 şi 25 martie), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti. În unele tradiţii este numit Cap de Primăvară, Cap de Vară, fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia română, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania). Se crede că la ziua lui păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Pretutindeni se auzea zicala: Dragobetele sărută fetele! Dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).

Se întorc păsările migratoare

Dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure, este pusă sub protecţia unei îndrăgite representări mitice, Dragobetele. El este identificat şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Navalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă). Celebrarea lui Dragobete este prefaţată de o alta zi îndrăgită de tineri, Vlasie. Sfântul mucenic Vlasie (11 febr.) din calendarul ortodox a devenit în Calendarul popular protector al păsărilor de pădure şi al femeilor gravide. După tradiţie, de ziua lui s-ar întoarce păsările migratoare, li s-ar deschide ciocul şi ar începe a cânta. Peste două săptămâni, la Dragobete, se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. De frică să nu ciricaie ca păsările, nimeni nu lucra în ziua de Dragobete. Din păcate, această frumoasă zi a dragostei, născută în timpuri imemoriale pe pământ românesc, încă vie în satele olteneşti, intim legată de ritmurile naturii ( înfloritul florilor de primăvară, împerecherea păsărilor ) se încearcă a fi maculata şi înlocuită de o sărbătoare de import artificială, Sf. Valentin, apărută de câţiva ani pe trotuarele şi în pieţele publice ale oraşelor şi foarte intens mediatizată în beneficiul unui anume comerţ cu tot felul de nimicuri care înduioşează tinerii.  (adaptare după Ion Ghinoiu-etnolog şi geograf - “Comoara satelor”, Calendar popular, 2005)


Centrul Cultural Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.