Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei:

Ziarul de Vrancea
14 feb 2016 582 vizualizări
Istoria zilei de 15 februarie

1564: S-a născut Galileo Galilei, fizician şi astronom renascentist. Galileo a jucat un rol important în Revoluţia ştiinţifică. Printre realizările sale se numără îmbunătăţirea telescoapelor şi observaţiile astronomice realizate astfel, precum şi suportul pentru copernicanism. Contribuţiile sale la astronomia observaţională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliţi ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), şi observarea şi analiza petelor solare. Susţinerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor şi astronomilor încă susţinând (cel puţin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. A fost acuzat de erezie şi, deşi la acea vreme a fost achitat de orice acuzaţie, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals şi contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susţinerea sa-ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, şi-a apărat din nou părerile, a fost judecat de Inchiziţie, găsit „vehement suspect de erezie”, forţat să retracteze şi şi-a petrecut restul vieţii în arest la domiciliu.
1690: S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
1851: S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog şi om politic liberal, renumit pentru organizarea învăţământului modern românesc din funcţia de ministru al educaţiei, pe care a deţinut-o de trei ori.
1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major
1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la Bucureşti, "Revista literară şi ştiinţifică", sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Brândză.
1923: Grecia devine ultima ţară europeană care adoptă calendarul gregorian. 
1933: La Bucureşti, a început greva ceferiştilor de la Atelierele Griviţa (15-23)
1941: România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.
1840: S-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii româneşti moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societăţii Academice Române (d. 1917). Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic şi „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.
1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi a şedinţelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.
1952: Regele George al VI-lea este înmormântat la capela Sf George de la Castelul Windsor.
1965: Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei.
1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti–Braşov, prima de acest fel din România.
1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenţia lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua naţională a salvării.
1990: A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România - UNITER, avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.
1991: A luat fiinţă "Grupul de la Vişegrad", organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.
1995: România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice, precum şi distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993.
2000: Preşedintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, şi-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust.
2003: Protest global împotriva declanşării ofensivei americane din Irak în peste 600 de oraşe din întreaga lume.
Pe 15 februarie 2013, un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni fiind răniţi de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda de şoc

2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniţi de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda de şoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neaşteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea aşteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să treacă cel mai aproape de Terra.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.