Jurnalism cetatenesc

Scrisoare deschisă către primarul Bacinschi:

Ziarul de Vrancea
3 feb 2016 1428 vizualizări
"De ce ţineţi morţiş să ne expuneţi pericolelor la lăsarea întunericului"

"Un locatar" din Focşani susţine că a sesizat în numeroase rânduri primăria despre defecţiunea unui stâlp de iluminat public din cartierul Sud, pe Aleea Echităţii. Cum nu a primit nici un răspuns din partea autorităţilor, s-a adresat Ziarului de Vrancea, transmitând un mesaj pentru primarul Decebal Bacinschi. Pe care de altfel ar fi vrut să îl aducă personal la cunoştinţa primarului la şedinţa de marţi, la care însă nu a mai ajuns din pricina orarului de la muncă. 

Stimate domnule primar,

Sunt unul dintre locuitorii acestui oraş pe care-i „păstoriţi” de ani buni. Mă văd obligat să mă adresez dumneavoastră prin intermediul Ziarului de Vrancea, după ce, de mai bine de o lună, nu catadicsiţi să rezolvaţi o problemă pe care am semnalat-o în mai multe rânduri. Nu contează numele meu, de aceea mă adresez d-voastră în calitate de LOCATAR. Am sesizat de nenumărate ori că pe Aleea Echităţii Nr.1, din cartierul Sud, între blocurile C şi A2 este un stâlp de iluminat public ce nu mai funcţionează pe timpul nopţii -  între timp s-a ars şi becul din faţa scării 1 a blocului C. A fost restabilit firul dinspre punctul trafo, apoi, din data de 14 ianuarie, nu mai este funcţional, din nou, firul nu mai există! Precizez că nu locuiesc nici la blocul C, nici la blocul A2, dar atât eu, cât şi soţia mea, copiii şi părinţii mei - şi nu suntem singurii – ne deplasăm pe aleea respectivă, inclusiv pe timpul nopţii. De ce ţineţi morţiş să ne expuneţi pericolelor la lăsarea întunericului şi pe timpul nopţii, prin afişarea unei îndărătnicii  deloc înţelese de noi, prin refuzul de a face funcţional acel stâlp de iluminat public??? Oare nu avem dreptul la siguranţa circulaţiei în această zonă? Oare nu trăim într-un oraş ce se vrea european? Oare nu doriţi să ne ştiţi în siguranţă? Oare???? Altfel nu-mi explic de ce acel stâlp este doar pe post de „manechin” -  trist!!!! Ne dorim să fim europeni pe toate laturile, dar, domnule primar, ne-aţi dezamăgit! Aţi început şi realizat un proiect frumos pentru acest cartier - şi pentru zona de care vă relatez - dar de ce nu duceţi până la capăt bunele intenţii? Sau vă amintiţi de promisiuni şi de fapte bune doar în campaniile electorale care se apropie??!! Ne reîntoarcem la vremurile de tristă amintire? Păcat! Încă mai am speranţa să cred că a beneficia de iluminat public în zonele intens circulate din cartier – cea de care vă scriu este o astfel de zonă – este şi în vizorul dumneavoastră, astfel încât să circulăm fără teamă la lăsarea întunericului. Aveţi puterea s-o faceţi! Aşteptăm rezolvarea situaţiei!
 
Defecţiunea de la Electrica a lăsat stâlpul fără lumină

Contactaţi de ziarul nostru, reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice din subordinea Primăriei Focşani au declarat că remedierea defecţiunii în zonă nu depinde în primă instanţă de ei, ci de sucursala Electrica. “În zonă este o defecţiune de la Electrica, de circa două săptămâni. Pare a fi vorba despre un fir întrerupt prin pământ. După ce va termina Electrica lucrările în zonă, dacă cumva nu funcţionează becul, va interveni echipa Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice şi va remedia situaţia”, ne-a declarat Adrian Grosu, purtător de cuvânt al Direcţiei din subordinea Primăriei. Acesta a sfătuit locatarii care sesizează deficienţe în diverse zone ale Focşanilor să depună sesizare şi la Direcţia de Dezvoltare, deoarece este calea cea mai rapidă de a afla ceea ce nu funcţionează în diverse zone ale oraşului şi de a remedia problemele.  Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice poate fi contactată şi la numărul de telefon 0237. 225.618 (Dana LEPĂDATU)   


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
focsaneanu, acum 2996 zile, 23 ore, 6 minute, 17 secunde
Primarul n-are nici-o vina! Sa ne aducem aminte! In urma cu 4ani dl Bacinschi nu a vrut sa mai candideze dar partidul l-a obligat iar...cetatenii l-au votat. Asta sa fie invatatura de minte si pentru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.