Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei:

Ziarul de Vrancea
22 ian 2016 509 vizualizări
Istoria zilei de 23 ianuarie

1806: Războiul ruso–turc (1806–1812): în primele lupte care s-au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinţi şi la Olteanu, ruşii au ieşit victorioşi. Au intrat în Bucureşti la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti.
1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire, îşi taie o parte din urechea stângă. Lucrările sale au avut o influenţă profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii şi impactul emoţional A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
1919: Un cutremur de pământ în Mexic a făcut peste 7.000 de victime.
1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei şi a fost semnat "Ireland Act". Parlamentul s-a împărţit în două: unul la Dublin şi celălalt la Belfast.
1941: Premiera, la Opera Română din Bucureşti, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).
1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul "Bucureşti".
1972: Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a lovit capitala Nicaraguei,  Managua, omorând peste 10.000 de oameni.
1972: Cei 16 supravieţuitori ai dezastrului zborului Andes sunt salvaţi după 73 de zile; ei au supravieţuit prin canibalism. Pe 13 octombrie 1972, la ora 15:35, un avion Fairchild FH-227 al forţelor armate din Uruguay s-a prăbuşit în Anzi, la graniţa dintre Chile şi Argentina. La bord se aflau 45 de persoane, dintre care cinci erau membri ai echipajului. Restul de 40 erau componenţi ai echipei de rugby Christian Rugby Football Club şi câţiva membri ai familiilor jucătorilor. Rămaşi fără provizii, supravieţuitorii au trecut de la alune, biscuţi şi scoarţă de copac la rămăşiţele prietenilor decedaţi în accident. În catastrofa din Anzi şi-au pierdut viaţa 29 de pasageri, doar 16 reuşind să se salveze.
1990: La Aeroportul Otopeni se dezveleşte un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care şi-au pierdut viaţa în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989. În masacru au murit şi doi vrânceni, Jim Silvestru din Panciu, de 19 ani şi Ghinea Dorinel, în vârstă de 18 ani, în timp ce Simion Ene, de 18 ani, încorporat ca soldat în termen la unitatea de transmisiuni din Câmpina, care aparţinea trupelor de Securitate, a fost rănit rănit, dar a supravieţuit masacrului.
2013: A murit Mihail Kalaşnikov, general rus, proiectant de arme (n. 1919). În anii 1950, Mihail Kalaşnikov a creat o nouă armă AKM, „Automat Kalaşnikov Modernizat”, o îmbunătăţire a armei AK-47. În total, Mihail Kalaşnikov a creat aproape o sută cincizeci de arme diferite. Era, potrivit biografiei sale, omul cel mai decorat din Rusia, până la decesul său, survenit la 23 decembrie 2013, avea 35 de brevete de invenţie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.