Jurnalism cetatenesc

2VIDEO!!!Sportul unirist, de la profesorul de 83 de ani, la un campion olimpic

Ziarul de Vrancea
19 ian 2016 2926 vizualizări

Ziua sportului a fost deschisă de Alin Moldoveanu, campionul olimpic de la Londra, care, alături de numeroşi  profesori de educaţie fizică şi sport care au absolvit colegiul focşănean ori au predat aici, a primit diplomă de merit din partea CNU. Directorul Cornel Noană a reuşit să treacă peste momentul amânării festivităţilor dedicate aniversării Colegiului şi a anunţat că Unirea face o ofertă “2 în 1” şi reuneşte atât evenimentul “Sportul Unirist – legende şi perspective”, dar şi evenimentele programate iniţial pentru ziua de luni. Alături de şeful catedrei de educaţie fizică şi sport din cadrul colegiului, profesorul Viorel Paizan, Cornel Noană a premiat pe rând personalităţile sportive prezente în sală. Au urcat pe scenă Adriana Lescovar, fosta directoare a Clubului Sportiv Şcolar de Gimnastică Focşani, profesorul Dumitru Zisu, directorul actual al CSS Focşani, Răzvan Bucuroiu, care l-a reprezentat pe regretatul profesor George Bucuroiu, Dumitru Bostănaru, Gheorghe Dumitrescu sau Theodor Passan. Adriana Lescovar şi-a amintit că a început sportul cu profesorul Gheorghe Dumitrescu şi a ţinut să-i mulţumească acestuia în mod special.

 "Aici am început şi mi-am încheiat activitatea"

 Şi directorul Noană a povestit că a fost sunat din Statele Unite ale Americii de un fost profesor unirist, care vorbea de începuturile la catedră a unui tânăr profesor de sport, în anul 1958. Acela era chiar Gheorghe Dumitrescu. Acesta a continuat să predea până în vara anului 2015, chiar dacă a împlinit vârsta de 83 de ani. “Am avut 44 de ani de activitate, toţi la Unirea. Aici am început şi mi-am încheiat activitatea, chiar dacă ulterior am mai avut colaborări. Mulţi dintre cei prezenţi mi-au fost elevi sau colegi de cancelarie. Le mulţumesc tuturor şi sperăm să ne vedem sănătoşi la următoarele manifestări”, a spus Gheorghe Dumitrescu. Printre cei premiaţi ar fi trebuit să se afle şi Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului Oltchim Rîmnicu Vîlcea timp de 20 de ani, dar acesta nu a fost la acţiunea de ieri, anunţându-şi prezenţa la Focşani pentru finalul săptămânii.

 Cei mai importanţi trăgători ai Vrancei provin de la CNU
 

Directorul Cornel Noană, mândru de “mândruţele” de la Unirea, costumate în port popular

 Directorul Cornel Noană i-a premiat şi pe doi dintre cei mai importanţi trăgători pe care i-a avut Vrancea, ambii absolvenţi ai Colegiului Naţional “Unirea”: Andrei Petrea, fiul unei foste profesoare de la Unirea, dar şi campionul olimpic Alin Moldoveanu. Campionul olimpic a primit o plachetă de excelenţă din partea organizatorilor. Mulţumirile au venit cu un mesaj simplu, dar concludent: “La CNU am primit educaţia cea mai importantă”, a spus Moldoveanu. Acesta a stat de vorbă cu mulţi dintre profesorii colegiului şi nu a spus “NU” la niciun amator de a face fotografii cu un campion olimpic.
 

Merinde tradiţionale gătite de elevii Colegiului
 

Ziua sportului s-a mutat apoi în sala de sport, iar în sala de festivităţi a debutat Ziua tradiţiilor populare. Atât cadrele didactice cât şi elevii CNU au purtat straie populare, unele foarte valoroase prin vechimea lor. Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei” a susţinut un spectacol, având invitate Ansamblurile “Chipăruşul” din Nereju, “Buciumaşii” din Spulber şi “Cimpoieşii” din Nistoreşti. “Mulţumesc Ansamblului «Ţara Vrancei» care, ca de fiecare dată, ne-a onorat cu prezenţa”, a precizat Cornel Noană. După prânz, holul central al colegiului s-a umplut de mese îmbelşugate cu mâncăruri tradiţionale ale bucătăriei româneşti, pregătite chiar de elevi: fasole cu ciolan, varză călită, sarmale, prepeliţă friptă, peşte afumat, piftie, plăcinte "poale-n brâu", mămăligă, cozonaci, gogoşi, tobă, cârnaţi, prune uscate, zacuscă, colaci împletiţi, murături, şuncă şi chiar colivă. “Ziua a debutat cu activităţi extraordinar de interesante, de frumoase, la înălţimea liceului. Scopul târgului este de a promova mâncarea tradiţională românească, de a evidenţia priceperea gospodinelor din Vrancea, a elevilor noştri şi de a crea un moment de bună dispoziţie”, ne-a spus fostul director al Colegiului Naţional “Unirea”, profesorul Simion Ene.
 

Programul zilei de miercuri
 

Zilele CNU continuă miercuri cu Ziua artelor, programul acesteia cuprinzând, printre altele, un atelier de cinematografie cu Bogdan Ilie – Micu, un medalion Cornel Coman, Emanoil Petruţ şi spectacolul “Căldură? Mare?” prezentat de actorii de la “UnTeatru” Bucureşti.  Iniţiatorii acestui teatru de mare succes în capitală sunt focşănenii Andrei şi Andreea Grosu. (Cristina DASCĂLU, Dan CHIRIAC)

 Iată imagini de la eveniment realizate de uniriști și nu numai, cărora le mulțumim.



Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei” a susţinut un spectacol iar uniriştii au încins apoi o horă în curte



 



Profesorul Gheorghe Dumitrescu i-a fost dascăl şi lui Viorel Paizan, actualul şef al catedrei de educaţiei fizică şi sport din CNU



Profesorii şi elevii s-au fotografiat cu uniristul Alin Moldoveanu



Alin Moldoveanu a primit o plachetă de excelenţă pentru rezultatele deosebite obţinute la Olimpiada de la Londra

Get your own valid XHTML YouTube embed code

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.