Unde eşti, copilărie...!
"A fost odată ca-n poveşti
un trubadur cu fruntea clară...
Din înălţimea selenară,
Mihai, de unde ne priveşti?
Ce căi lactee ţi-au întins,
În ce noian de vâlvătaie
unde luceferi se-ntretaie
veghează ochiul tău nestins?
Pe mâini subţiri şi buze reci
Să-şi cearnă iarna albul firii!
Deschisă-i poarta nemuririi!
Prin arcul de lumină treci.
Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă
Iar versurile tale mă cheamă, mă recheamă.
Îmi plec pe pagini fruntea de muzica ta plină
Şi visul mă-nconjoară în albă muselină
Şi te-nfiripi din lacul cu nuferi încărcat,
Cobori peste Moldova cu-amurgu- nfăşurat,
Sau te ridici pe ţărmul vuind de valul greu,
Luceafăr pururi tânăr peste pământul meu...
Când cu gene ostenite seara suflu-n lumânare,
Chipul tău cu fruntea-naltă, ca Luceafărul mi-apare,
Un Luceafăr prin sclipire şi mărimea lui prin stele,
Luminând din altă lume plaiurile ţării mele.
Îi cunosc lucirea vie printre celelalte astre,
Numai raza lui străbate taina sufletelor noastre.
Răsări în fapt de seară, peste sat, din Ipoteşti
Şi s-a înălţat de tânăr în tăriile cereşti.
Trece lin cât ţine noaptea peste munţi şi-ale mării valuri
Ca o călăuză vie peste vis şi idealuri.
De unde vin aceste foşniri şi lungi ecouri
La ceasul când Luceafărul îşi taie
Deasupra Ipoteştilor prin nouri
Cărarea lui subţire de văpaie?
Imagini dragi, întoarceţi-vă iară!
Coboară pacea serii peste toate,
cumpăna zilei urcă-n slăvi cereşti.
Copilărie, ceasuri depărtate,
sălbăticie şi singurătate,
Întoarce-te în codru pe-nnoptate,
Întoarce-te din nou la Ipoteşti!
El e întors ACUM sub clar de lună
Cu oamenii pe uliţi împreună...
Luminile-s aprinse la fereşti..
Luceafărul strălucitor deasupra,
Reînviindu-i peste toate umbra,
La readus aici la Ipoteşti...
Ce linişte se lasă!
Era şi-atunci la fel ca azi?
Pe drum coboară vitele spre casă.
Rămâne lacul singur în pădure
Înconjurat de trestiui şi tăcere
Şi vântul în salcâmi şi peste sat
Îndepărtat, uşor şi parfumat.
Auzi, Mihai!? Din anii tăi spre anii mei
Cineva parcă iarăşi a strigat.
Să fi chemat moş Miron prisăcarul
Din margine umbrite de păduri,
Ori Gheorghieş bătrânul, căminarul
Ori glasul tău ce-n mine îl tot murmuri,
Izvor ascuns, adulmecat de ciută?
Cazi, pulbere stelară nevăzută,
Şi luminează-mi fruntea să-nţeleg
În noaptea asta basmul lui întreg.
..........................................................
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
