Demnitatea românilor în pericol?
Originar din latinescul dignitas, cuvântul demn este un termen abstract, care indică calitatea reacţiilor şi comportamentului unei persoane. Demnitatea arată valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de preţuire ca şi rangul atins de o persoană în cadrul societăţii. În învăţătura creştină, demnitatea umană este un dar divin care ia ca exemplu chipul lui Dumnezeu. În societate, demnitatea înseamnă autonomie, libertate în gândire şi comportament, toate circumscrise sentimentului onoarei. Un om demn inspira respect, fiindu-i în fire felul în care acţionează şi reacţioneză, felul în care ştie sau nu să fie consecvent în principii şi atitudine. Dacă ai anumite idei în ceea ce priveşte aspectele tale fundamentale, dacă preţuieşti anumite valori şi le respecţi, indiferent de situaţie, vorbim despre demnitate. Fiecare decide pentru sine ce este demn si ce nu, în funcţie de mediul de provenienţă dar şi de nivelul cultural dobândit. Demnitatea înseamnă respect, să te respecţi pe tine şi pe cei din jurul tău, ca principiu primar al democraţiei. Ceea ce trebuie să pună în mişcare acţiunile noastre este demnitatea umană, demnitatea inalienabilă a celor oprimaţi, dar şi demnitatea fiecăruia dintre noi. Dacă tolerăm intolerabilul înseamnă că nu avem demnitate.
Teologul Adrian Măgdici spunea în 2013: “Cam de vreo patru ani tot încerc să-i dau de capăt cuvântului „demnitate”. Mi-am dat seama că, atât timp cât nimeni nu ne cere lămuriri, avem impresia că ştim despre ce este vorba, însă în momentul în care cineva ne-ar întreba ce vrea să însemne, cred că ne-am opinti niţel. De obicei ne place să spunem că explicaţia ne stă pe vârful limbii, adică pluteşte pe undeva prin oceanul minţii, însă, imediat ce se apropie de plasele conceptualizării, este absorbită de o misterioasă forţă ce sălăşluieşte în centrul de unde a plecat”. Evident, dacă lăsăm la o parte artificiile literare, ne dăm seama că acest concept, „demnitate”, se referă doar la fiinţa umană, nu şi la regnul animal, deşi unele patrupede par să ne contrazică.
Demnitatea nu e la îndemâna oricui
Immanuel Kantspunea că demnitatea „este doar un foc de paie ce încălzeşte doar câţiva oameni, elita celor dotaţi intelectual”. Albert Schweitzer, medicul-teolog ce avea să primească un Nobel pentru pace, era conştient, încă din 1947, că fenomenul masificării, am spune noi astăzi al „globalizării”, comportă o îndobitocire spirituală: „Omul modern s-a pierdut în mulţime într-un mod nemaiîntâlnit în istorie (…). Lipsa de concentrare îl face extrem de vulnerabil, până la un punct aproape patologic, în faţa opiniilor pe care societatea şi organismele sale de expresie le-au pus în circulaţie (…). Mai mult decât atât, deoarece societatea, printr-o organizare mai rafinată, a dobândit o putere fără precedent în viaţa spirituală, dependenţa omului faţa de aceasta este acum atât de gravă încât el aproape că nu mai revendică o proprie existenţă spirituală”.
Neurochirurgul Eben Alexander, n.1953, SUA, a precizat că, „dacă dorim într-adevăr să înţelegem vreodată semnificaţia conceptului de „demnitate”, condiţia sine qua non este aceea de a ne întoarce, poate cu o atitudine mentală nouă, spre această latură misterioasă şi nemăsurabilă a fiinţei noastre, care este sufletul personal nemuritor. Fără „o proprie existenţă spirituală” destinul nostru ar fi mai tragic decât acela al animalelor, iar viaţa noastră ar avea doar un preţ, poate puţin mai înalt decât acela al celorlalte entităţi pământeşti, însă nu demnitate.”
Am făcut această introducere cu scopul de a scoate cât mai mult în evidenţă faptul că demnitatea nu e la îndemâna oricui, nu e ca o floare pe care să o poată culege orice persoană din orice grădină. Demnitatea este o calitate, o virtute a omului care contribuie la formarea morală a acestuia. Ea se formează şi apoi se dezvoltă încă din familie, devenind deplină la maturitate.
Exemplul lui Iisus Hristos
A fi demn înseamnă a nu te lăsa influenţat de alţii, a nu te răzvrăti împotriva condiţiei tale de om, a nu ceda tentaţiilor, indiferent de natura lor, a rezista provocărilor, indiferent cât de greu îţi va fi sau ce consecinţe vei suporta. Demnitatea înseamnă să nu-ţi abandonezi convingerile proprii, dacă acestea au fost bine înrădăcinate din familie. Cel mai bun exemplu de păstrare a demnităţii l-a dat IisusHristos care a murit demn, îndurând jigniri, umiliri, batjocuri şi torturi. Fără demnitate alunecăm rapid spre inconsecvenţă, ipocrizie, oportunism, careerism şi falsitate, pierzându-ne în totalitate statutul de fiinţă umană, condiţia de om în cel mai extins sens al cuvântului.
În continuare vă prezint câteva situaţii în centrul cărora se află români de-ai noştri, situaţii care mă determină să afirm că demnitatea românilor este în pericol:
1. Lipsa de reacţie sau reacţia întârziată şi timidă a societăţii civile în faţa abuzurilor pe care le fac politicienii atunci când promovează legi pentru beneficii proprii sau pentru mascarea sau blocarea actelor de corupţie.
2. Lipsa de curaj a angajaţilor care nu iau atitudine faţă de abuzurile şi neregulile săvârşite de managerii lor, care adoptă „poziţia ghiocelului” sau spun că „tăcerea e de aur”.
3. Lipsa de atitudine faţă de unii semeni de-ai noştri care comit anumite abateri sau ilegalităţi la locul de muncă, invocând sentimentul de colegialitate sau de prietenie.
4. Renunţarea la anumite principii de viaţă sau morale atunci când ni se iveşte o posibilitate de avansare, promovare sau numire.
5. Apelarea la dezinformări sau la utilizarea unor mijloace oculte cu scopul de a ieşi în faţă şi a obţine ceea ce legal nu se poate.
6. Servilismul şi umilinţa până la stadiul de îngenunchere totală cu scopul de a se menţine pe postul dorit sau a fi pe placul şefului.
7. Utilizarea tuturor tertipurilor sociale sau a variantelor politice în scopul promovării sau ascensiunii în profesie, sub emblema „scopul scuză mijloacele”.
8. Folosirea traseismului politic şi linguşirea pe lângă cei puternici pentru atingerea scopurilor proprii.
9. Negocieri cu „capul plecat şi umerii lăsaţi”cu marii lideri europeni.
10. Acceptarea modelului de „turmă” indiferent dacă direcţia de mers este una greşită.
Din toate acestea se naşte o mare întrebare:
Cum vom putea reda demnitatea tuturor românilor ?
Prof. Ionel Pârlea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
SJA Vrancea | Activităţi de educaţie pentru promovarea integrității desfășurate la Liceul de Artă “Gh. Tătărescu” – Focșani
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 3
Adaugă comentariu
un c.d., acum 3033 zile, 17 ore, 17 minute, 30 secunde
auras, acum 3033 zile, 17 ore, 33 minute, 41 secunde
tristorianu, acum 3033 zile, 18 ore, 56 minute, 1 secunda 
