Jurnalism cetatenesc

Accidentele s-au ţinut lanţ vinerea trecută: nu mai puţin de şapte evenimente rutiere

Gabriel Sava
20 dec 2015 786 vizualizări
Pe drumul european E85 care tranzitează judeţul se petrec cele mai multe accidente u vinerea neagră s-a încheiat cu un bilanţ îngrijorător: şapte accidente dintre care şase cu victime: unul dintre ele mortal

Poliţiştii au făcut bilanţul final al evenimentelor rutiere petrecute în prima parte a week-end-ului trecut. Cel mai grav eveniment rutier este cel de la Bârseşti, unde un bărbat de 57 de ani a decedat după ce a fost lovit de un autoturism Skoda, condus de o femeie de 37 de ani din localitate. “La data de 18 decembrie a.c., orele 17.56, pe DN2 D, o femeie, de 37 ani, din localitatea Bârseşti, în timp ce conducea un autoturism, a  accidentat mortal un pieton în vârstă de 57 ani,  din comuna Năruja, care se deplasa pe partea carosabilă. În cauză fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au spus reprezentanţii poliţiei vrâncene. Bărbatul circula pe marginea drumului şi a fost lovit mortal. Trupul neînsufleţit a ajuns la Serviciul de Medicină Legală (SML) unde urmează a se stabili şi dacă acesta era băut şi o eventuală valoare a alcoolemiei. În jurul orei 20.30, a avut loc ultimul eveniment rutier al zilei, la Urecheşti. “Pe fondul neatenţiei, Mihai P., de 32 de ani, din Bucureşti, care se afla la volanul unui autoturism Skoda, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a acroşat un autoturism Dacia Logan, condus de Nicu C., de 59 de ani din Focşani”, a precizat subcomisarul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al poliţiei. Reprezentanţii ISU au precizat la momentul incidentului că la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale, una aparţinând SAJ, alta SMURD şi modulul de descarcerare, mai ales că se anunţase că cel puţin una dintre victime este încarcerată. Ambele maşini s-au răsturnat în afara părţii carosabile însă  doar şoferul Loganului a necesitat intervenţia echipei de descarcerare. Focşăneanul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă “Sf. Pantelimon” pentru a primi îngrijiri medicale.

A ajuns la spital după ce a căzut de pe bicicletă

Tot vineri a avut loc un accident soldat cu rănirea gravă a unui biciclist în vârstă de 41 de ani. “Poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Focşani, s-a prezentat un bărbat, de 41 ani, din comuna Vîrteşcoiu, care a afirmat faptul că a fost victima unui accident rutier. În urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit faptul că victima, în timp ce se deplasa pe raza comunei Vîrteşcoiu cu bicicleta, pe fondul neatenţiei s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, rănindu-se grav. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au precizat reprezentanţii biroului de presă al Poliţiei vrâncene. Bilanţul zilei de vineri este unul îngrijorător: nu mai puţin de şapte evenimente rutiere, din care şase cu victime: un decedat, trei victime rănite grav, alte trei rănite uşor. Trei dintre ele au avut loc pe şoseaua E85, care rămâne în continuare artera cu cel mai mare risc de accident. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.