Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei:

Ziarul de Vrancea
20 dec 2015 447 vizualizări
Istria zilei de 21 decembrie

1846: Robert Liston a realizat prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra
1879: S-a născut Iosif Stalin, conducător al Uniunii Sovietice (d. 1953). Fost revoluţionar bolşevic, Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morţii lui Vladimir Ilici Lenin, câştigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troţki şi consolidându-şi pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, şi după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deţinut şi funcţia de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită şi stalinism.
1883: A apărut volumul "Poesii", de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului; cuprinde 64 de poezii.
1891: A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E. Naismith, profesor de educaţie fizică la colegiul Springfield din Massachusetts.
1898: Marie şi Pierre Curie descoperă radiul. Radiul este al 88-lea element din sistemul periodic al elementelor, având simbol chimic Ra. Radiul în stare pură este alb argintiu, dar datorită reactivităţii sale ridicate se oxidează rapid devenind negru cu irizaţii colorate. Din cauza instabilităţii sale, radiul este luminiscent.
1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul A. Wynne.
1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color şi cu sunet, "Albă ca zăpada şi cei şapte pitici", produs de Walt Disney.
1947: Primă audiţie în concertul Filarmonicii bucureştene a oratoriului bizantin de Crăciun „Naşterea Domnului”, de Paul Constantinescu.
1955: A luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (azi Teatrul Muzical) din Braşov.
1958: Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al celei de–a V–a Republici Franceze.
1968: Lansarea navei cosmice "Apollo 8" care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 – 27 decembrie).
1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km.
1971: A fost creată organizaţia umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociaţia are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.
1988: Doi membri ai unei grupări radicale din Libia au făcut să explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene până în acel moment, soldată cu moartea a 270 de oameni.
1989: Revoluţia română din 1989: Bucureşti - Miting organizat de Ceauşescu în actuala "Piaţă a Revoluţiei". În timp ce unii muncitorii erau îndemnaţi să aplaude frenetic venirea cuplului dictatorial în balconul Comitetului Central din Bucureşti, pe lângă lozincile cunoscute, în mulţime se fac auzite fluierături şi huiduieli. Începutul Revoluţiei la Bucureşti.
1991: A fost semnat, la Alma-Ata, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente, care consfinţeşte destrămarea definitivă şi dispariţia de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desfiinţarea cetăţeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al URSS.
2009: La Palatul Cotroceni are loc ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu.
2012: Potrivit unor calendare, se prezice sfârşitul lumii.
2014: Preşedintele Klaus Iohannis a depus juramântul de învestire în şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Ulterior, la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de predare-primire a funcţiei de preşedinte între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.