Jurnalism cetatenesc

O poveste dintr-o şcoală vrânceană

Ziarul de Vrancea
14 dec 2015 1481 vizualizări
Lecţie de omenie oferită de copiii de la Ciorăşti pentru un coleg cu care soarta a fost potrivnică

Cu toate că este doar sfârşit de noiembrie, ieri a nins cu fulgi mari ca în poveşti. Astăzi, însă, pospaiul de zăpadă s-a topit şi o ploaie rece, acompaniată de un vânt la fel de rece, te fac să crezi că îţi trebuie curaj să ieşi din casă. Dar, bineînţeles că atâţia copii, care aveau să vină la şcoală, trebuiau să-nfrunte vremea, iar unii, pe lângă ghiozdanul din spate, mai aveau şi sacoşa cu bunătăţi pentru târgul de produse tradiţionale, care avea să aibă loc în acea zi. Pe la 8,30, pe hol se aşezau mesele, pe care fiecare clasă urma să-şi amenajeze standul cu produse tradiţionale.
     -Bună dimineaţa!, mi se adresează mama lui Robert.
     -Bună dimineaţa, îi răspund, întrebându-mă ce vânt o aduce pe vremea asta la şcoală.
       -Am venit, doamnă, să-i aduc, aşa venea şi mama la mine şi acum aşa vin şi eu la el.
Ţinea în mână o tavă cu prăjituri pentru târg, împachetată într-o sacoşă de plastic, pentru a o feri de ploaie. O ţinea ca pe un dar, ca pe ceva preţios, iar apa încă i se mai scurgea pe faţă şi pe haine. Femeia e originară din Moldova. Probabil că îşi vede foarte rar mama, dar o poartă cu ea în suflet.
       -Aşteptaţi, dacă vreţi, trebuie să iasă de la oră.
Peste câteva minute s-a auzit soneria şi copiii au ieşit nerăbdători să îşi expună marfa. Fiecare clasă îşi ocupa câte o masă, o amenajează şi, pentru aproape o jumătate de oră, sunt mici comercianţi, stabilesc preţuri, mai negociază, vând, îşi fac reclamă iar la sfârşit fac monetarul.
       Compoturi şi gemuri felurite, zacuscă de vinete, de ciuperci, de fasole şi de peşte, mere şi prăjituri trudite de mamele lor stau vrednice spre a fi cumpărate de elevi şi profesori.
       -Cât costă zacusca asta, întreabă o doamnă învăţătoare.
Le-a scăpat ceva, nu au afişat preţurile.
Cât să coste, nu prea mult, au venit să vândă marfa, nu să se întoarcă cu ea acasă. Dar sunt foarte bucuroşi, doamna le-a lăsat bacşiş zdravăn.
       -Vai, câţi bani am luat pe borcanul meu de zacuscă, se bucură micul producător.
O cutie de carton ţine loc de casă de marcat, în care se strâng banii. Nu dau însă bon fiscal, mai au de învăţat, sunt doar la ediţia a doua. E o foială serioasă, ca înainte de sărbători, la un supermarket, la o masă, însă e aglomeraţie mare. …Prăjiturile, tava cu prăjituri a lui Robert, faguri, clătite şi nuci, aranjate pe sortimente. Deşi se vând într-una, încă mai sunt, e o tavă de vreo 35/50 cm, bine încărcată.
      -Le-au făcut aseară, până la 11 noaptea, mama cu tata.
 Rămân fără cuvinte, nu ştiu dacă eu aş fi făcut asta pentru copiii mei pentru un târg de produse de la şcoală. Câtă dragoste şi câtă jertfă trebuie să aibă o mamă pentru copilul ei sau poate şi pentru mama ei care făcea asemenea pentru ea.  A doua zi era de serviciu la brutărie. Cu siguranţă, Dumnezeu  şi Robert îi vor răsplăti.

Lecţia generozităţii

        La final pe masa lor au rămas un borcan de zacuscă şi câteva prăjituri faguri. Ne strângem marfa şi intrăm în clasă nerăbdători să facem monetarul. Aproape o sută de lei.
       -URAAAA… ca la un meci de fotbal.
      -Cred că am strâns cei mai mulţi bani, doamnă.
Fagurile rămase sunt împărţite în dumicaţi şi fiecare se împărtăşeşte din bunătatea de prăjitură.
       -Dar zacusca, ce facem cu ea?
Dăm faţa de catedră deoparte, întindem câteva foi  A4, apoi zacusca pe o pâine feliată. Profa de română ne găseşte la masă, ne cerem scuze, o invităm la masă şi nu o lăsăm să ne refuze.
     Deşi întârzii la ora de la clasa a VIII- a, nu mă pot abţine să nu-i întreb ce au făcut la ”târg’’.
       -Noi nu am adus….
O picătură rece sfârâie pe sufletul încărcat de entuziasmul celor de la a VI-a. A trecut atât de mult de anul trecut când cred că ei au contribuit cel mai mult, când au venit plângând de la azilul de bătrâni cărora le-au dus daruri de Crăciun din acei bani, când au colindat atât de frumos căci plângeau şi bătrânii şi copiii şi profesorii.
       -Noi… am cumpărat astăzi, am avut bani mai mulţi la noi şi am cumpărat, îmi răspund ei la tăcerea şi nedumerirea mea.
Picătura rece se evaporă uşor, iar un băiat, nou venit în clasă, îmi dă cei 10 lei pe care îi strânsese, el fiind singurul care adusese ceva pentru târg.        50 de lei din economiile proprii e o sumă, când venitul familiei e minimul pe economie. Sunt economiile Alexandrei, din clasa a VII- a, pe care le-a donat pentru activitatea de astăzi:
       -Vreau eu să contribui la ceea ce se face, din banii de astăzi.

E o lecţie pentru învăţătoarea căreia i-a dat banii şi pentru noi ceilalţi. Nici cei 5 lei ai lui Andrei, colegul ei, nu-s de ici de colo,  pentru că nu-i ai mereu la tine când venitul e la fel de minim în familie. Şi el i-a dăruit alături de cei ai Alexandrei şi de cei în jur de 50 de lei strânşi de clasă la târgul de produse.
Când socotelile se încheiase pe la fiecare, un alt copil cu mama vrednică a scos ultimii bănuţi din buzunarele copiilor şi nu numai, în următoarea pauză. Gogoşi, o tavă de gogoşi, de data asta, calde  şi pufoase, e un termen din poveste, dar aşa erau. A vândut Florin toată pauza până la ultima gogoaşă.
    -Doamnă , un copil mai mic mi-a zis să-i dau pe gratis!
        -Şi?...i-ai dat?
       -Nu i-am dat, doamnă!
         -Măi Florine, măcar o gogoaşă trebuie să fim şi noi în stare să o dăm pe gratis. O faptă bună mai mare nu trebuie să calce în picioare o faptă bună mai mică, să ţii minte.

Un dar pentru un copil fără mamă

          Clasa a V- a e la prima ediţie a târgului, sunt nedumeriţi, au făcut ce trebuie? Suma pe care au strâns-o e de cinste ori ba? Vor şi ei să fie la înălţime şi sunt, desigur, foarte vioi.
În prima bancă de la mijloc, Petronelei îi da un pic în ochi bretonul.
      -Să ţi-l prinzi, cu o clamă cu ceva, o să-ţi strici vederea, îi atrag atenţia într-una din ore.
Nu că ar fi prima dată când aş face o asemenea observaţie vreunei fete sau că vreuna m-ar fi ascultat, dar eu îmi fac datoria. În ora următoare, însă, o împletitură îi brăzda bretonul, totuşi nu prea lung al Petronelei. Am rămas uimită şi impresionată, probabil a uitat să-şi ia o clamă dar a improvizat o împletitură, probabil numai la acea oră. Un gest poate spune multe lucruri, ca respect, ascultare, un copil bun într-un cuvânt. Cu ochii blânzi, cu un zâmbet permanent, un pic rârâită, e un copil pe care îl poţi îndrăgi fără alte motive. Ordonată în scris, curată şi îngrijită, nici prin cap nu ţi-ar trece că nu are mamă. De fapt, o are, într-un spital din Italia, în comă de caţiva ani. Locuieşte împreună cu tatăl ei, care are probleme grave de sănătate şi despre care ea spune ,”mâncare nu mă lasă tata să fac”, şi … totuşi… poate… ar trebui… să o lase…
         Anul acesta, colecta de la târg îi va fi destinată. Un profesor a îndrăznit o întrebare: ce -ar dori, de ce are nevoie. Un pic sfiită, dar fără  stea prea mult pe gânduri, a răspuns:
       -De lemne…  am avea nevoie.
 Ce şi-ar fi ales oare în mod normal un copil, o jucărie, o haină, un telefon, cu siguranţă ar fi stat mai mult pe gânduri decât ea. Nu mulţi copii ştiu că, iarna, cea mai importantă e căldura.
Sperăm cu ajutorul colegilor din şcoală, al mamelor care au trudit pentru copii lor şi, poate, fără să-şi dea seama, pentru o cauză nobilă, cu ajutorul profesorilor, sperăm ca Petronelei să-i fie cald iarna aceasta şi drumul să-i fie destroienit şi să ajungă şi la ea Moşul.

Şcoala Gimnazială "Ionel Sîrbu”  Ciorăşti
Prof. Grigoraş G. Alina


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.