Jurnalism cetatenesc

Să ne reamintim de un mare ziarist focşănean al epocii interbelice

Ziarul de Vrancea
16 oct 2015 1021 vizualizări
Pe 17 octombrie 1908, la Focşani, se năştea Leon Kalustian, primul copil al familiei de armeni Sarkis Kalustian. Leon Kalustian face şcoala primară, respectiv un an de liceu în Focşani, după care se pregăteşte ca autodidact

Mai mult, la 20 de ani părăseşte Focşanii şi se stabileşte în capitală. Odată ajuns în Bucureşti intră în lumea presei, unde semnează nenumărate pamflete, de multe ori sub varii pseudonime. În perioada interbelică a activat ca ziarist, fiind un pamfletar de temut care totdeauna a apărat valorile democraţiei. Semnătura sa a contribuit la succesul unora dintre cele mai redutabile publicaţii ale vremii: „Cuvântul“, „Curentul“, „ABC“, „Zorile“, „Lumea românească“, „Mişcarea“, „Facla“, „Adevărul“, „Dimineaţa“. Era, de asemenea, cunoscut, ca un intim al unor mari personalităţi politice ale epocii, cum au fost Alexandru Vaida Voevod, Constantin Averescu, Armand Călinescu, Nicolae Titulescu. Deşi semnătura sa nu mai poate fi întâlnită frecvent după instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, va fi artizanul din umbră al oficiosului Frontului Renaşterii Naţionale, „România“. După al Doilea Război Mondial cade victimă valului de arestări ale regimului totalitar comunist, fiind arestat pentru infracţiunea de răspândire de publicaţii interzise, executând aproape zece ani de închisoare în diferite intervale de timp. Kalustian avea totuşi să fie eliberat şi să trăiască suficient cât să vadă prăbuşirea comunismului, acesta decedând în 24 ianuarie 1990. A fost reabilitat juridic, după moartea sa, la 19 iunie 1995, iar în 1999 a fost primit membru post-mortem al  Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. În perioada 1975 – 1984, Editura „Eminescu” îi publică mai multe volume. În 1978, Leon Kalustian este solicitat să colaboreze la revista “Flacăra” a lui Adrian Păunescu. Articolele au fost bine primite de public şi s-au bucurat de aprecieri din partea criticii literare. A încetat din viaţă la 24 ianuarie 1990 în urbea sa natală şi a fost înmormântat în cimitirul armenesc din oraşul nostru. În Focşani există o stradă care-i poartă numele, iar în faţa sediului Secţiei de Tineret a Bibliotecii Judeţene exista un bust datorat sculptorului Ion Ladea. Pentru cei interesaţi de viaţa şi opera lui Leon Kalustian, Biblioteca Judeţeană a pus la dispoziţie fondul documentar “Leon Kalustian” în mediul online, pe site-ul www.leonkalustian.ro. (D. L.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.