Asta e părerea mea: Circumstanţe atenuante
În altă ordine de idei, o persoană care săvârşeşte o faptă abominabilă nu-şi recunoaşte niciodată vina, ci face uz de aşa-zisele circumstanţe atenuante.
Nu sunt eu de vină că am făcut nu ştiu ce (ar zice un infractor), ci societatea. De ce spunem că alţi factori împing individul uman să facă un rău anume? Probabil ne e teamă să recunoaştem că "omul e un despot din fire" (Dostoievski), şi ca să nu mai fie omul stăpânit de fărădelegi e bine să fie ancorat în spiritualitate, literatureă, cultură, artă, musică, tradiţie, muncă şi tot ce face omul frumos şi sănătos.
După ce dăm vina pe societate (în caz de ceva rău şi urât), căutăm să ne scoatem prin altele: băutura (n-am vrut... eram beat...), nervii, întâmplarea, anturajul, etc.
Astăzi avem un alt fenomen care amplifică aceste circumstanţe atenuante: uciderea din culpă. Până la urmă, omul voind să scape de temniţa conştiinţei, ajunge să dea vina pe femeie, pe diavol şi nu în sfârşit, pe Dumnezeu.
Omul nu poate să-şi asume săvârşirea unei fapte ilegale şi inumane, fiindcă nu vrea să accepte etichete gen: criminal, pedofil, violator, profanator, hoţ, puşcăriaş...
Adevărul că şi semenii din jur nu sunt normali în acest sens şi pun mereu gaz pe foc sau sare pe rană. Poate există un accident din greşeală, însă omul contemporan nu iartă, dar bunul Dumnezeu iartă orice, numai să fie pocăinţă cu adevărat şi renunţarea la a căuta diverse circumstanţe atenuante.
Danuţ Belu
Dănuţ Belu este student şi scrie pe blogul danutbelu.blogspot.ro.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
