Sfaturile veşnice ale mamei, ascultaţi-le!
. Dar pe măsura ce creştem ne îndepărtăm. Ajungem la gimnaziu, mai târziu la liceu şi mereu îi spunem să nu intre în camera noastră, să ne lase în pace şi că nu avem nevoie de sfaturile ei. Dar oare ne-am gândit vreodată dacă ea suferă? Bineînţeles că nu, pentru că ea nu a arătat niciodată asta, ci ea ne-a arătat doar partea ei în care ne iubea, proteja şi iubea.
Cu cât creştem ne dăm seama că sfaturile ei, pe care nu prea le ascultam, încep să ne ajute şi conştientizăm cât de mult o iubim. Urmează să avem propriile familii şi să trecem prin aceleaşi experienţe prin care trecea şi mama. Apoi ajungem să fim bunici, mama să nu mai fie, iar în capul nostru să răsune doar preţioasele ei sfaturi, care o să ne ajute toată viaţa.
În concluzie, mama e ca norii pe care îi vezi în fiecare zi, fie că vrei sau nu. Atunci când o superi, e ca o furtună, dar după furtună mereu se arată curcubeul, cum şi mama mereu iartă greşelile tale. Atunci când cerul e senin, e ca atunci când petreci acele discuţii în familie, pline de glume şi râsete. Aşadar, iubiţi-vă mama cât puteţi de mult şi ascultaţi-i sfaturile, astfel încât atunci când nu va mai fi să nu regretaţi că nu i-aţi arătat la timp că o iubiţi.
Ilie Diana, Clasa a VIII, Moviliţa, pentru mămica Ilie Daniela














