Jurnalism cetatenesc

"Te iubesc în milioane şi milioane de feluri"

Ziarul de Vrancea
6 mar 2015 987 vizualizări
Un ultim gând, un prim cuvânt se naşte astăzi mamă, pentru a te preamări. Lumina identităţii mele mi-ai insuflat-o cu atâta dragoste încat nu am ştiut niciodată cum să te răsplătesc.

O voi face astăzi, printr-un simplu gest în care pot să împletesc tot respectul ce ţi-l port, toată dăruirea şi toată iubirea ce creşte zi de zi şi care îşi regenerează esenţa în cel mai original TE IUBESC pe care l-am rostit în viaţă. Priveşte în oglinda sufletului meu măreţia ta şi aminteşte-ţi că din aceasta ne-ai creat, spre a defini în viaţă devotamentul faţă de familie, prin dragostea uniformă ce ai insuflat-o fiilor tăi. Esti MAMĂ, esti univers în universul meu, univers în universul creat de Dumnezeu, iar din aceasta pictorul celest a desprins din culorile virtuţii chipul tău, călăuza noastră. Voi lăsa gândurile spre a trece dincolo de cuvinte şi tacit acestea să plămădească cu adevărat toată iubirea ce ţi-o port, exacerbând astfel mărinimia gestului din care acestmesaj se naşte.
Te iubesc MAMĂ, în milioane şi milioane de feluri, te iubesc pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce am devenit prin tine.
Nicoleta pentru mami Valeria


Mesaj trimis redactiei in cadrul concursului "Mami, te iubesc!", editia 2015, derulat in perioada 1-10 martie 2015


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Colega, acum 4182 zile, 6 ore, 37 minute, 23 secunde
Foarte frumos !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.