De la suflet la suflet
Dacă marea nu l-ar fi chemat, Ion Panait ar fi împlinit în această primăvară, de mărţişor, 74 de ani. Dar valul albastru al mării pe care o adora atât de mult l-a strigat într-o zi însorită de septembrie şi el nu a stat pe gânduri, şi-a făcut imediat bagajele şi, împreună cu soţia, s-a dus direct spre infinit. De unde nu s-a mai întors decât ca o boare de vânt, o amintire frumoasă a celui ce a fost poetul şi publicistul de excepţie Ion Panait, adoptat de Vrancea, el fiind născut în comuna Piscu, judeţul Galaţi. Despre poet, Gheorghe Istrate - premiant al Academiei Române - spunea: Ion Panait este «un poet al miresmelor florale. El este un unicat. Sânt uluit să constat cum tâmpla tânără dar şi cea seniorială a criticii scripturale româneşti n-a reuşit încă să-l descopere pe acest poet de o limpiditate de cristal, care nu şi-a propus să estompeze pe nimeni, ci să se aşeze în raza proprie care îl încoroneaza plenar »
Dumnezeu mi-a îndreptat paşii, la începuturile mele literare, spre Ion Panait şi Dumitru Pricop. Dacă poetul negrileştean mi-a fost diriginte în anii de liceu şi mai apoi prieten de călătorie peste tot pe unde avea sau nu avea treburi literare, celălalt, Ion Panait, mi-a fost pedagog de literatură. În ultimii zece ani de viaţă i-am fost atât de aproape, încât zile şi nopţi zăboveam în apartamentul său de lângă Piaţa Focşani, cu laptopul asupra mea, ajutându-l în tehnoredactarea volumelor sale de poezie, fiindu-i astfel şi consilier editorial al multora dintre ele. Am învăţat multe de la el. Era foarte exigent cu fiecare cuvânt, o minuţiozitate pe care nu o mai întâlnisem până la el. Experienţa sa literară mi-a fost de mare folos pe mai târziu în cariera mea de scriitor şi astăzi îi mulţumesc din toată inima pentru eforturile pe care le făcea să-mi arate cum este şi cum nu este cu această literatură, dacă vrei să mergi pe drumul cel bun şi lucrările tale să aibă valoare literară.
De fiecare dată când se apropie sărbătoarea mărţişorului îmi amintesc de el şi îl visez spunându-mi: „Aştept, Gheorghiţă, să scrii ceva de mine când vine primăvara! Scrie tu, că mulţi dintre prietenii mei de altădată nu-şi mai amintesc de mine!” Aceste cuvinte mi le închipui spuse de el şi mă fac mereu să exclam: „Nu-l uitaţi pe Ion Panait!”
Nu-mi plac datele statistice, dar pentru tinerii noştri cititori care nu ştiu cine a fost „Ion al literaturii vrâncene”, pentru că aşa era cunoscut printre scriitori, trebuie să amintesc câte ceva din biografia sa: s-a născut la 1 martie 1941 în comuna Piscu, judeţul Galaţi. A trecut prin mai multe profesii: tehnician agronom, apoi inspector si revizor contabil, tehnoredactor şi corector, jurnalist la mai multe publicaţii. A publicat următoarele volume de poezie: Noaptea unde mă închin, 1970; Deosebirea de pământ, 1983; Memoria clepsidrei, 1987; Vina pentru Roberto, 1990; Simple poeme, 1991; Plânsul, 1998; Bonjour tristesse, 2000; La marginea curcubeului, 2001; Piaţa publica a tristeţii, 2001; Latifundiile trădării, 2003; Binecuvântatul infern al iubirii, 2003; Amurgul zilei de mâine, 2004; Timpul în rochie albă de noapte, 2005; Dansând în oglinda, 2006; Contemplaţia umilinţei, 2007; Vântul care se uita pe geam. Insomnii cu haiku-uri, 2008. A obţinut premiul „Revistei V” pentru poezie, 1994 şi Premiul Salonului literar Dragosloveni pentru întreaga activitate, în 2002. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ioan, am scris! Ne este dor de tine! (Gheorghita Mocanu)
Iata cateva versuri ale poetului Ion Panait
ELEGIE NECONTENITA
Sfânta mea femeie de mătase,
Tu eşti frigul ce-a-nflorit pe oase
Şi căldura nopţilor umbroase
Tu eşti drumul robilor, nălucă
Şi misterul miezului de nucă
Sau zăpada dorului de ducă
Eu trec zarea într-o altă barcă
De incertitudini şi mister, de parcă
Cruda ta bătaie-a inimii mă-ncearcă
Nu muri şi tu de-o presimţire
Ce mă-mbracă-n izmă şi-n iubire,
Vom fi doar o magică pieire…
NUNTESTE APRILIE
S-auzi tropotele cailor când se nunteşte
luna, se face curăţenie în tindă
bisericii, atunci se albesc porumbarii
se scutură virginele în curcubeie sterpe
de iluzii – şi-n cântecul privighetorilor
pe o rană de cerb se aşează mireasmă
de mere roşii, surâs de lacrimă
împărătească.
O seară verde, o haită de lupi cu
coamele pline de licurici – ce gând
mi-ai dat, singurătate, când ai descălecat
colina şi m-ai băgat la ocnă?
Când înfloresc viile, toată lumea
doarme pe prispă numai viorile
au ordin să-şi mângâie oasele…
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 3
Adaugă comentariu
stefan, acum 4153 zile, 19 ore, 10 minute, 14 secunde
Petru Hreanu, acum 4153 zile, 19 ore, 39 minute, 44 secunde
Garleanu Lucia, acum 4154 zile, 10 ore, 8 minute, 32 secunde 
