Prima duminică din Postul Paştelui
Cu Miercurea Cenuşii am început oficial drumul spre marea solemnitate a Învierii lui Cristos, Paştele. Ritualul deosebit de impresionant al binecuvântării şi impunerii cenuşii a fost o declaraţie publică de smerenie şi pocăinţă şi o reînnoire a angajamentului de a trăi viaţa în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
Evanghelia din prima duminică a postului ne invită să-l însoţim pe Isus în pustiu. Mai înainte de a-şi începe viaţa sa publică, mai înainte de a vesti popoarelor împărăţia lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru s-a retras în pustiu timp de patruzeci de zile pentru ca acolo, în post şi în rugăciune, să se pregătească pentru marea sa misiune. În aceste momente de tăcere şi rugăciune, Diavolul se apropie de Isus pentru a-l ispiti. Oare cum de a permis Isus, Fiul lui Dumnezeu, să fie ispitit de diavol? Şi când? Când era în lume, printre oameni? Nu, dar în timpul cel mai sfânt, pe când postea, se ruga, stătea de vorbă cu Tatăl său ceresc. El a permis să fie ispitit pentru a ne învăţa pe noi, oamenii ce rost au ispitele şi cum să luptăm împotriva lor. Cât curaj, câtă speranţă ne dă
Evanghelia de astăzi!
Viaţa noastră e o luptă necontenită cu ispitele. Câte închipuiri şi gânduri urâte, ispite necurate, ispite împotriva credinţei, ispite de mândrie, ispite de disperare şi tocmai în timpul rugăciunii, a sfintei Liturghii, în biserică. Isus a avut de dus aceeaşi luptă, a fost ispitit în clipele cele mai sfinte; pe când se ruga. Ispita este tactica cu care diavolul caută să-l atragă pe om la păcat. Diavolul ne prezintă păcatul sub aparenţele cele mai plăcute, cele mai atrăgătoare, dar este o simplă capcană prin care ne fură şi ne omoară sufletul. Şi dacă Isus a fost ispitit, să nu ne mirăm că noi, simpli muritori nu suntem ispitiţi. Să nu ne descurajăm, să nu spunem: eu mă rog atâta, mă lupt, dar tot nu scap de ispite; cu cât mă rog şi mă lupt mai mult, cu atâta năvălesc asupra mea mai tare. Dumnezeu nu se mai uită la mine. Ci dimpotrivă, cine simte ispitele să fie fericit, cine nu le are să se îngrijoreze, să se teamă pentru că diavolul, nu-i mai ispiteşte pe cei păcătoşi, pe cei care îi cunoaşte, el ştie că sunt ai lui, dar pe cei buni, pe care vrea să-i cucerească.
Ispitele nu sunt păcate
Dar oricât de multe şi de grele ispite ar avea cineva, nu trebuie să se teamă prea tare. Ispitele nu sunt păcate. Diavolul sau firea noastră ne poate stârni la tot felul de închipuiri, de amintiri, de gânduri, de dorinţe nepermise, rele, dacă voinţa nu le primeşte, dacă nu consimte la ele, dacă stârnim dezgust, neplăcere, dacă le îndepărtăm cât ne stă în putinţă, chiar dacă ele nu pleacă, să dureze şi un an de zile, Dumnezeu nu numai că nu ni le va socoti de păcat, dar ne va răsplăti pentru lupta pe care o depunem. Ispitele sunt deci un mijloc foarte bun pentru a câştiga merite în faţa lui Dumnezeu.
Dar cum vom reuşi să ieşim învingători din ispită? Rezistând, luptând cu hotărâre împotriva lor. Vom îndepărta sau vom rezista ispitelor păstrând legea sfântă a postului. Postind, înfrânându-ne nu numai de la carne, dar mai ales de la băutura luată cu necumpătare. Căci băutura, beţia stârneşte în om mai multe şi mai puternice ispite decât toţi diavolii din iad. Vom ieşi învingători în această luptă evitând pericolele de păcat, evitând întâlnirile şi convorbirile de noapte. Vom învinge ispitele rugându-ne cu evlavie. Cine nu îi cere ajutorul lui Dumnezeu, va cădea cu siguranţă. Cine nu se roagă cu atenţie dimineaţa, seara, în timpul ispitelor, cine nu se roagă mai ales Maicii Preacurate, nu are putere să reziste, se va lăsa toată ziua copleşit, mai ales de tot felul de gânduri şi dorinţe murdare.
Dumnezeu ne-ar fi putut da gratis, pe degeaba, împărăţia cerului, totuşi nu o face; el vrea să o câştigăm noi, să o merităm. O bucată de pâine e bună, dacă ne-o dă altul de pomană, dar parcă e mai bună, e mai gustoasă, o mâncăm mai cu plăcere, suntem mai mulţumiţi dacă o câştigăm noi înşine cu mâinile noastre. Împărăţia cerului o vom câştiga luptând împotriva ispitelor. Viaţa omului pe pământ este o luptă neîntreruptă. E o luptă grea. Dar cu armele pe care le avem la îndemână, mai ales cu arma rugăciunii şi a postului, vom învinge.
Răzvan Mătăşel-Preot vicar Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Focşani
