COLOSUL DIN FOCŞANI: Mărirea şi Decăderea
În primul rând succesiunea rapidă a desfăşurării evenimentelor are meritul de a prezenta nivelul emoţional al românului, supus controlului politic, dar cu o fărâmă de gândire a libertăţii de exprimare şi acţiune în perioada ante-decembristă. La toată această stare se adaugă prezenţa unor „oameni de bine”, securiştii şi informatorii lor, mai ales că fabrica, simbol al industriei focşănene si naţionale, aştepta vizita anunţată de organele de partid a ”celui mai iubit fiu al poporului”, N. Ceauşescu. Lăsând totuşi deoparte lozincile mobilizatoare, şabloanele verbale ale activiştilor şi secretarilor de partid, trataţi totuşi cu rezervă şi ironie de către specialişti, munca rămâne pe primul plan şi asta nu din elan patriotic, ci dintr-o adevărată conştiinţă a muncii inoculată de oameni în oameni, care chiar doreau să facă ceva pentru ţară. Scopul nedeclarat al conducerii „Colosului” era chiar producţia într-o fabrică de nivel european. Acesta pare a fi şi motivul supunerii unor directive ale partidului.
Corneliu Statie, om dedicat fabricii
Obiceiurile vremii, prilejuite de astfel de vizite intrate în tipicul tuturor instituţiilor din România, la vremea respectivă, bulversau mii de oameni, care, pe lângă muncă, se mai gândeau la un apartament sau la o butelie. Pregătirile şi momentul vizitei lui Ceauşescu pe una dintre cele mai noi platforme industriale ale mecanicii fine româneşti sunt descrise de autor cu toate amănuntele unui astfel de eveniment, meritul scriitorului fiind acela de a ne transpune în anacronismul unei epoci în care adevăratele valori erau supuse cenzurii, dar şi prefiguratoare ale unui viitor incert. Acţiunile se succed în jurul unui personaj aievea, Corneliu Statie, om dedicat fabricii, alături de care colegii şi subordonaţii, prin atitudine şi conştiinţă, fac din activităţile lor un cult al muncii adevărate, întrezărind parcă până la durere non-valorile ce vor urma. De aceea, evenimentele ce se succed decid nota caracterelor ca o divizare între bine şi rău, muncă şi nemuncă, nepolitic şi politic.
Traiul a mii de oameni depindea de „Colosul din Focşani”
Culiţă Ioan Uşurelu nu se limitează la o scanare a activităţilor fostului I.S.E.H., ci, legat de existenţa acestui „Colos” de pe urma căruia mii de familii îşi duceau traiul zilnic, face şi o monografie colaterală a lumii culturale focşănene. Autorul are obiceiul, la fel cum a făcut şi în alte volume („Jurnalul unui singuratic”), să facă o prezentare a scriitorimii vrâncene, aici etalând adevăruri despre poeţii Dumitru Pricop, Liviu Ioan Stoiciu, dar şi despre neînţelesul Viorel Munteanu sau despre invitaţi de seamă că Florentin Popescu, Gh. Istrati, Ion Prăjişteanu, Corneliu Ştefănache, Emilian Marcu sau Horia Zilieru.
Nu-mi permit totuşi să fac o comparaţie privind susţinerea materială a scrisului vrâncean actual, în contextul în care atunci chiar şi o prim-secretară de judeţ, care făcea confuzii între eminentul profesor Petrache Dima şi Petrache Lupu, oracolul de la Maglavit, încuraja creaţia literară. În al doilea rând, prefigurând faptele ce vor urma după decembrie 1989, autorul face o trecere lentă la dezastrul ce va urma, prin prezentarea unor atitudini anti-comuniste din ţară şi din fabrică, ceea ce demonstrează că totuşi în forţa vie a fabricii de peste şapte mii de inimi mocnea durerea şi suferinţa unei răni: comunismul. Ruperea şi spargerea acestui buboi roşu determină şi Decăderea Colosului. Aceasta însă se produce brusc, având la bază înţelegerea greşită a libertăţii (la oamenii nepregătiţi pentru democraţie, libertatea însemnând anarhie-după cum subliniază şi autorul), interesele obscure ale celor care până atunci erau câinii de pază ai comunismului şi, de ce nu, manipularea Sindicatului, care confunda Revoluţia din Decembrie 1989 cu 23 August 1944.
Marele incendiu din 1991
Cei dedicaţi muncii, în speranţele lor creatoare de iluzii, au ratat startul unei competiţii în care cel mai bun ar fi trebuit să câştige. Sigur că la ultima lor întâlnire, unii ingineri şi maiştri au încercat să-şi explice cauza sau, mai bine zis cauzele Decăderii Colosului. Şi astfel aflăm păreri avizate, unele fixate de istoria noastră de mai târziu.
Toţi neaveniţii şi scandalagii se caţără pe soclul noii democraţii şi, pe fondul vidului legislativ, împart dreptatea şi bunurile fabricii după vrerea lor. Colosul cade puţin câte puţin, într-o ţară, care, asemenea lui, intră în ruina haosului, hoţiei şi fărădelegii. Doar câţiva dintre ei, cei mai buni, încearcă o rezistenţă ce scade zi după zi, totul culminând cu marele incendiu din 1991, în care speranţele se transformă în durere şi în frica pentru ziua de mâine a celor câteva mii de familii ce-şi legau existenţa de acest Colos. Odată cu Decăderea lui, România intră în colaps, la cheremul ingineriilor financiare, pe când, în vremurile bune, acest bibelou al mecanicii fine româneşti număra aproape o mie de cadre cu studii superioare.
Şcoala ISEH a produs altă şcoală...
Cum, totuşi, speranţa moare ultima, autorul face un remember, invitând la un dialog pe cei care erau deschişi dorinţei de a opune rezistenţă dezastrului. Practic, scriitorul C. I. Uşurelu are meritul de a ne prezenta o altfel de monografie a acelui loc în care s-au întâmplat multe, foarte multe, cu fapte, cu speranţe, cu vieţi dedicate muncii, cu morţi provocate de neglijenţe sau de rău intenţionaţi…De aici, poate cei mai buni dintre ei, cei care au învăţat doar prin comparaţie modul de producţie capitalist, cei dedicaţi muncii adevărate au creat ”pui” ai ”colosului” (Cosma, Brănişteanu, Statie, Verner, Balmuş, Stănică, Muntean, Dornescu, Diacon, Rarincescu, Ilieş, Bocancea, Grigore, Alexandrescu, Burcea etc.).
La întâlnirea finală, prin dialogurile lor, oamenii aievea cu cei pe care îi putem întâlni zilnic pe străzile Focşaniului îşi prezintă propriile bilanţuri. Unele ieşite din comun prin conceptie şi rezultate nesperate într-o Românie care nu-ti dă şanse… Autorul Culiţă Ioan Uşurelu, încearcă, totuşi, la final, acea notă optimistă cu care ne-a obişnuit în creaţia domniei sale: „ţinând cont că unii din cei care conduc ”puii” născuţi din ISEH, ca Stănică, Dornescu, Brănişeanu, Muntean şi mulţi alţii, au copii care îi ajută şi conduc compartimente din afacerile lor, aş zice că, iată, şcoala ISEH a produs o altă şcoală, care, în scurt timp, va forma, şi ea, o şcoală…Iar fenomenul se va repeta la nesfârşit”. Constantin TOMA
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 5
Adaugă comentariu
Dan, acum 3140 zile, 8 ore, 44 minute, 10 secunde
STAN, acum 3371 zile, 9 ore, 34 minute, 22 secunde
Culita Ioan Usurelu, acum 3371 zile, 10 ore, 5 minute, 19 secunde
om, acum 3377 zile, 12 ore, 13 minute, 20 secunde
FlorinG, acum 3377 zile, 13 ore, 41 minute, 34 secunde 
