Jurnalism cetatenesc

Recunoştinţă becenilor şi râmnicenilor

Ziarul de Vrancea
3 nov 2014 2980 vizualizări
Mulţumim tuturor celor care au reuşit să ajungă la sărbătoarea parohiei Beciu-Râmniceanca şi au fost alături de noi la acest moment unic de sfinţire a bisericii parohiale cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vârteşcoiu.

Chiar dacă gradele de afară n-au fost multe, totuşi, căldura sufletească a făcut ca atmosfera festivă să încălzească inimile tuturor participanţilor. Biserica are rolul principal de a promova iubirea şi comuniunea oamenilor şi nu de dominaţie şi putere în sens negativ. Ea reprezintă locul în care credincioşii se adună pentru a se împropietări cu substanţa iubirii care distruge păienjănişul vorbelor deşarte şi anihilează stufărişul faptelor rele. Ne bucurăm că avem un astfel de locaş primit ca moştenire de la înaintaşii noştri şi-l păstrăm spre a-l oferi cu drag generaţiilor viitoare. Încheiem cu urarea unei măicuţe din Munţii Apuseni care mi-e foarte dragă: “Mulţumeascu- vă Dumnezeu în toate zilele vieţii voastre” !!!



Preot Silvian Bardaş
Biserica parohiei Beciu-Râmniceanca are o istorie de peste trei secole, fiind ctitorită în perioada anilor 1700 – 1795 de căpitanul Vasile şi soţia sa,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.