Centenar Dumineca Poporului, foaie pentru ridicarea poporului
Mentorul şi directorul publicaţiei a fost Simion Mehedinţi (1868-1962), proeminentă personalitate care, la 46 de ani ai săi, urcase multe trepte ale consacrări: membru corespondent al Academiei Române, primul profesor de geografie al Universităţii Bucureşti, director al Convorbirilor literare, directorul comitetului de redacţie al Buletinului Societăţii Române Regale de Geografie, autor de manuale şi cursuri universitare, etc.
Cu toată această muncă înrobitoare, Mehedinţi îşi ia în spate datoria către ai săi, către „poporul de jos”, datorie pe care o va purta neobosit în spate, timp de 17 ani.
Această publicaţie a fost dedicată plugarilor de la sate şi muncitorilor de la oraşe, tuturor celor care „trăiesc din muncă şi pentru muncă”.
Din articolul-program aflăm că în „Dumineca Poporului „ vom căuta să spunem numai adevărul şi să ajutăm din toate puterile dreptatea.”
În mod declarativ, toate publicaţiile de ieri şi de azi, spun că slujesc adevărul şi dreptatea, dar „pe unii i-a ademenit câştigul bănesc, pe alţii i-a ispitit proasta mândrie de sine, pe alţii i-a muşcat de inimă, şarpele viclean al politicei de căpătuială şi de aceea s-au rătăcit şi au rătăcit şi pe cei dimprejur.”
Unicitatea publicaţiei reiese şi din îndemnurile pe care le face cititorilor săi: „Cetitorule, în clipa când vei vedea că şi noi am căzut în păcatele acestea, aruncă foaia noastră în foc, dar până atunci, citeşte-o cu luare-aminte, căci e o jertfă pentru tine, scoasă din inimă curată.”
Dumineca Poporului – o publicaţie educativă şi dedicată sufletului
Revista s-a numit Dumineca Poporului pentru că în concepţia lui Mehedinţi, 6 zile din săptămână sunt dedicate muncii, iar duminica este dedicată sufletului.
Grafica şi paradigmele publicaţiei stau mărturie, la un secol de la prima apariţie, asupra concepţiilor sale despre popor, ţară, unitate: „Un neam, un suflet, un hotar şi o credinţă”; „Nu poate statul ce poate satul.” sau „Acum ori niciodată”
Mehedinţi a plecat la drum în editarea publicaţiei, cu ajutorul "cinstitei preoţimi”, a "vrednicilor învăţători”, studenţi, seminarişti, elevi, săteni.
Pe tot timpul apariţiei sale, publicaţia s-a întemeiat pe trei piloni importanţi: munca temeinică, adevărul şi dreptatea, condamnând cu toată energia: lenea, munca netemeinică, minciuna, beţia, fumatul, jocul de cărţi, fudulia, cosmopolitismul etc.
Dumineca Poporului educă poporul pe toate palierele din „viaţa de toate zilele”: şcoală – munca fără învăţătură nu are eficienţă, educaţie pentru sănătate (cele mai multe articole sunt semnate de „doctorul fără arginţi” – Vasile Voiculescu), sfaturi practice - de la reţete casnice, până la modul în care se ară pământul sau se plantează pomii fructiferi.
Pledând pentru o muncă temeinică, Mehedinţi opinează pentru faptul că sărăcia plugarului nu se datorează lipsei de pământ, ci lipsei de muncă la timp, arătând că plugarii din Danemarca sau Suedia obţin producţii la hectar de zece ori mai mari ca la noi, şi asta de pe un pământ „rău”, nu „bun” ca al nostru. De aici concluzia că „pământul rău face omul rău”, cerând o lege aspră care să-i condamne pe cei care „batjocoresc pământul”.
O altă racilă a societăţii româneşti interbelice era fudulia. Oamenii, după război au renunţat la muncile tradiţionale şi au început să dea tributul pe „fudulie”. S-au speriat americanii de numărul maşinilor de lux pe care le cumpără românii, cu toate că drumurile noastre sunt ca şi inexistente, iar de sărăcie nu putem scăpa nicicum.
Dumineca Poporului era în permanenţă în legătură directă cu sătenii, primeşte şi publică „reclamaţii” - dar numai să fie semnate, publică experienţele pozitive pe care le semnalează sătenii, prezintă cărţi pe care ar trebui să le dăm ca hrană poporului, organizează „concursuri” şi dă „abonaţilor săi prin tragere la sorţi”, pachete cu seminţe de legume, organizează „sondaje de opinie” (În care sat nu există nicio crâşmă? Care sat n-a fost bântuit de boli în timpul războiului? Şi de ce? Care sate pot da copiilor dimineaţa, un ceai şi o bucată de pâne, pentru ca să-i îndemne a veni la şcoală? etc.).
Nici un număr fără Simion Mehedinţi
Coloana vertebrală a Duminecii Poporului o constituie editorialele care au fost scrise, număr de număr de Simion Mehedinţi. Autorul editorialelor dovedeşte cu fiecare cuvânt aşternut pe hârtie, o cunoaştere a mecanismelor firii şi societăţii umane, a mecanismelor geopolitice şi geostrategice.
Editorialele abordează problemele complicate ale societăţii interbelice: „Toate se plătesc şi se răsplătesc”; „România se află într-o horă de duşmani”; „Unirea s-a făcut pe teren, dar în suflete nu s-a făcut.”
Editorialele lui Mehedinţi au titluri generice: „De vorbă cu cetitorii; Către cititori; Către cărturari; Către proprietari; Către secerători; Sfat” - să încerce cineva să dea azi vreun sfat!!! Toţi ştim tot şi de toate, adică ştim să negăm şi să bârfim.
În multe titluri, autorul foloseşte stilul direct, uneori interogativ, alteori imperativ sau constatativ, încurajator: Unde-i dreptatea pentru noi? Avem şcoală? Avem biserică? Ce zic streinii? „Ce vom face?” Cereţi alegeri! „Săteni apăraţi-vă şcolile voastre! „Creşterea poporului”, „Pace proastă”, „Ţară de ocară!”, „O vădană fără cap - România” etc.
Iată care era situaţia României în Europa, la sfârşitul Primului Război, asupra căreia Mehedinţi atrăgea atenţia prevăzând evenimentele din 1940 şi ce soluţie propunea savantul: „România se află într-o horă de duşmani”, într-un cerc de flăcări: „Şi iată că s-a adeverit: flacără la răsărit - bolşevicii; flacără la apus - ungurii; flacără - sârbii; flacără - bulgarii, care nu lasă o săptămână fără să treacă cu granate şgrenadeţ în mână, ucigând oamenii şi pustiind satele.”, singura scăpare, fiind „să întreţinem munca, încât să ne facem la noi tot ce ne trebuie. Avem fier, cărbuni, petrol, grâu, porumb, vite, lână, vin, sare..., ne mai trebuie un singur lucru - minte.”
Chiar dacă multe s-au mai schimbat în Europa de astăzi, cred că lucru care ne lipseşte cu adevărat este mintea: „Dă-mi, Doamne, mintea românului de pe urmă!” Mehedinţi se întreba: „oare de ce francezii, englezii, germanii nu au această vorbă?”
La centenarul revistei „Dumineca Poporului”, o adevărată carte de învăţătură, anunţăm că în această toamnă vom aduce pe masa cititorului român, lucrarea „Costică Neagu - Dumineca Poporului, repere monografice”, o carte de învăţătură pentru cei de azi şi de mâine.
Promitem să revenim cu materiale din lucrare, mai ales acum în preajma alegerilor, să vedem ce s-a mai schimbat în viaţa noastră din perioada interbelică şi până azi…!!
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
