Calendarul zilei de 17 iulie
2002 - A încetat din viaţă Gabriela Manole-Adoc, sculptoriţă romancă, autoarea mai multor lucrări de artă monumentală printre care ţi a lucrării "Pescăruşii’, construcţie amplasată în Bucureşti, pe malul lacului Herăstrău.
1995- A avut loc Prima Reuniune în formula"16A1" a NATO, cu participarea ţărilor membre ale Alianţei şi a Rusiei. A fost semnat acordul interimar de parteneriat şi cooperare economică între Uniunea Europeană şi Rusia.
1976 – A început a 21-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, desfăşurate la Montreal, Canada. Gimnasta Nadia Comăneci, la doar 15 ani, a devenit o stea a sportului mondial, fiind prima gimnastă care a obţinut nota maximă, 10, la Jocurile Olimpice şi a caştigat trei medalii de aur, o medalie de argint şi una de bronz.
1969 – Legaţia Romaniei în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă.
1955 – A fost inaugurat parcul de distracţii, "Disneyland" în Anaheim. California.
1950 – Au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte, ulterior, americanii Julius şi Ethel Rosenberg, acuzaţi de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Mulţumită informaţiilor tehnice furnizate de soţii Rosenberg, Uniunea Sovietică şi-a putut construi arma atomică proprie.
1945- A avut loc "Conferinţa de la Postdam" a şefilor de stat şi guvern ai URSS, Marii Britanii şi SUA, consacrată reglementării situaţiei postbelice în Europa. Stalin, Churchill şi Truman s-au adunat să decidă cum să administreze Germania Nazistă înfrântă. Pe agenda de lucru a conferinţei s-au aflat şi problemele ordinii internaţionale postbelice, problemele tratatelor de pace şi aprecierea efectelor războiului.
1942 – Asediul oraşului Stalingrad. Al doilea Război Mondial.
1923 – A decedat Theodor Rosetti, publicist, om politic, diplomat, jurist, prim-ministru al Romaniei în perioada 1888-1889, preşedintele senatului şi guvernator al Băncii Naţionale, membru al Curţii Permanente de Arbitraj Intenaţional de la Haga.
1918 – Ţarul Nikolai al II-lea al Rusiei a fost asasinat de către bolşevici. Fiu al Împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei şi al Împărătesei Maria Feodorovna (născută Prinţesa Dagmar a Danemarcei), Nicolae avea trei fraţi mai mici: Alexandru, George, Mihail şi două surori mai mici: Xenia şi Olga. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie la ordinul lui Lenin. A fost canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.
1914 – Reprezentanţii Antantei au informat Guvernul Romaniei despre acordul ţărilor lor privind unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei. În schimb se cerea ca Romania să participe la Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale.
1907 – A murit Hector Malot, scriitor francez cunoscut îndeosebi pentru romanul său de succes "Singur pe lume" (1878).














