De la suflet la suflet
Fraţilor, opriţi securea
Care a tăiat pădurea!
Opriţi dar, topoarele
Ce-au culcat…pădurile!
Opriţi toate “drujbele”
Ce “distrug” pădurile!
Ce-a dat peste voi, măi fraţi?
De-aţi golit ai mei Carpaţi?
“Ai noştrii” de fapt…Carpaţii
Cu omu…trăiau ca fraţii…
Omul îngrijind pădurea,
“Toporul” şi cu “securea”…
Ştia bine să strunească!
Pădurea lăsand să crească,
Atunci cand copaci tăia
Pe loc alţii el planta!
Uscăturile strangea,
Pădurea se bucura!
Nu e muncă fără plată...
Lucru bun fără răsplată!
Tot la fel…de lucrul rău…
Are grijă Dumnezeu!
Să fie plătit în timp
Muntele ce-a fost golit.
Cu “drujba” şi cu “toporul”…
“Înţelese” cu…”tractorul”…
“Tăind” şi apoi cărand
Ani de zile, rand pe rand…
Rămas gol şi întristat
De mult plans şi de oftat
A slobozit mare vant
De-acolo de sus din varf!
Varfuri care suferă...
Cand oamenii “seceră”
Pădurea! Şi-apoi o cară!
Pădure ce’odinioară,
Cu omul era-nfrăţită...!
Ocrotind şi…ocrotită,
Au mers la braţ toată viaţa!
Fraţilor, întoarceţi faţa…
Înapoi privind pădurea…
Strangeţi “toporul”, “securea”
Urcaţi drujbele-n tractor
Şi luaţi-o la picior!
Pană cand mai este timp!
Gandul bun puneţi în schimb
La rădăcina pădurii,
“Rostul bun” îl daţi…”securii”!
Să cureţe “crengi uscate”
Nu daţi copacii la moarte
Nu-i mai culcaţi la pămant
De jos…n-ar putea de vant
Să ne apere nicicum!
Cand tractoarele pe drum
Scarţaie sub greutate,
Gandeşte mai bine, frate!
Ce pustiu în urma ta
Lasă “toporul”, “drujba”!
Făcand una cu pămantul
Pădurea! Care, de vantul
Ce aleargă ca “turbat”
Veacuri ea ne-a apărat
În colbul lăsat pe drum
Varful muntelui acum
Caută al său stăpan!
Stăpanul acela bun
Care-ngrijea pădurea!
Pe braţ cand purta “securea”….
Îl tot cată şi nu-l vede
Muntele cu frunza verde
“Pune cotul pe genunchi
Şi oftează din rărunchi!”
Mariana Popa din Fundătura, Păuleşti, Vrancea
