Jurnalism cetatenesc

Avertisment serios!!! "Primele alegeri europene în care extremiştii pot lua un procent semnificativ!"

Silvia Vrînceanu
19 mai 2014 1918 vizualizări
Avertizează Ionut Ţaţa, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, care a organizat duminică o dezbatere la Focşani u acesta consideră că avem parte de o campanie electorală atipică, focalizată pe mobilizarea votanţilor de partid şi pe alegerile prezidenţiale din toamnă u într-un interviu acordat ZdV, liderul APD spune că este important ca oamenii să iasă la vot pentru că există pericolul ca extremiştii, care militează împotriva Uniunii Europene, să obţină un scor nesperat de bun la alegerile din 25 mai

Asociaţia Pro Democraţia (APD) a invitat la dezbatere candidaţii la alegerile europarlamentare din 25 mai, întalnire care a fost organizată duminică la Ateneul Popular din Focşani. Din păcate, doar un singur candidat a răspuns "prezent", chiar dacă judeţul nostru a fost împanzit în week-end de caravane electorale. Este vorba despre Dan Butnaru, candidat din partea Partidului Verde, aflat pe locul 8 pe lista naţională de candidaţi, care a răspuns întrebărilor adresate de tinerii prezenţi la dezbarea moderată de Ionuţ Ţaţa, preşedintele APD, alături de profesoara Gabriela Obodariu de la Clubul APD Focşani. Evenimentul APD face parte dintr-o serie de dezbateri organizate în perioada  5 – 22 mai, cu scopul de a elimina distanţa dintre clasa politică şi electorat, prin acţiuni de educaţie electorală, propunandu-şi să susţină votul conştient şi responsabil, precum şi creşterea gradului de civism şi implicare cetăţenească. Ionuţ Ţaţa, preşedintele APD,  a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu, în care a vorbit despre importanţa alegerilor europarlamentare şi de ce este important să votăm duminică.

Reporter: Dezbaterea organizată la Focşani a avut ca scop reducerea prăpastiei dintre electorat şi clasa politică, în condiţiile în care interesul pentru alegerile europarlamentare nu este foarte crescut. Cum vi s-a părut dezbaterea? De ce nu au fost mai mulţi candidaţi, deşi au confirmat?

Ionuţ Ţaţa: Dezbaterea de la Focşani este în mijlocul campaniei de dezbateri pe care o organizăm în ţară. Pe noi ne interesează în primul rand ca cetăţenii să fie conştienţi ce este Parlamentul European, pentru că, de multe ori, inclusiv politicienii induc o falsă înţelegere. Nu e Campionatul european de fotbal, nu mergem acolo să reprezentăm Romania, mergem acolo să reprezentăm anumite mişcări politice din Europa, să creăm o Europă mai de stanga sau mai de dreapta, care ne oferă oportunităţi sau care ne dă o susţinere socială. Şi pentru că puterea Parlamentului European creşte de la mandat la mandat, e foarte important să mobilizăm lumea la vot. Din păcate, o mare parte din candidaţii cu şanse de a fi aleşi nu au participat la dezbateri, ceea ce este un lucru caracteristic pentru Romania. De fiecare dată cand sunt alegeri, de obicei partidele de la guvernare nu prea vin în dezbateri. Cineva, candva, i-a învăţat aşa, dar sperăm ca acest lucru să se schimbe cu presiunea cetăţenilor. 

Reporter: Ar trebui să fie sancţionată electoral lipsa de dezbatere pentru că nu avem, cel puţin în Vrancea, deloc dezbatere pe teme europene şi de fapt nici un fel de dezbatere. Campania constă în ruperea afişelor electorale... 

Ionuţ Ţaţa: Tocmai de aceea vom continua să facem astfel de dezbateri chiar dacă nu vin candidaţi, chiar dacă uneori numărul de participanţi este redus, pană cand presiunea cetăţenilor va fi suficient de mare ca să aducă la dezbateri candidaţii, să putem dialoga cu ei, să ne poată raporta ce au făcut.

Reporter: Cel puţin doi candidaţi importanţi la europarlamentare au fost astăzi (duminică - n.r.) în Vrancea. Domnii Theodor Stolojan şi Sebastian Bodu. Oare nu au ştiut de dezbatere?

Ionuţ Ţaţa: Am avut la alte dezbateri şi prezenţa unor candidaţi cu şanse de a fi aleşi. În alte locuri, la fel ca aici, candidaţii au preferat să facă altceva sau staff-urile lor au preferat să îi ducă altundeva. Este o campanie atipică, o campanie focalizată pe mobilizarea votanţilor de partid şi din păcate o campanie de prezidenţiale, în care partidele mari îşi anunţă deja candidaţii pentru prezidenţiale şi îi promovează mai mult pe aceştia, îi folosesc ca ancore pe afişe pentru a trage după ei candidaţii şi listele de candidaţi. Credem că este o eroare pentru că nu contribuie la transparenţa şi la claritatea acestui proces electoral.
"Avem non-profesionişti care ne reprezintă în Parlamentul European!"

Reporter: Spuneaţi că eurodeputaţii fac politica Europei, dar în acelaşi timp cred că au şi rolul de a atenua puţin ostilitatea faţă de romani în spaţiul occidental, cel puţin.

Ionuţ Ţaţa: Ostilitatea faţă de romani ţine cateodată şi de comportamentul parlamentarilor pe care îi trimitem în Parlamentul European pentru că avem non-profesionişti care ne reprezintă acolo, avem oameni care se duc acolo să facă show, avem oameni care se duc acolo şi sunt implicaţi în scandaluri de trafic de influenţă sau corupţie şi nu reacţionăm destul de dur faţă de aceste lucruri. Ca membru nou în Uniunea Europeană, avem o voinţă nu suficient de puternică şi unitară să ne folosim de cele 32 de voturi pe care le avem, care pană la urmă ne pun undeva în Top 10 al ţărilor europene ca număr de voturi.


Reporter: Aveţi exemple de europarlamentari serioşi care şi-au făcut treaba, care s-au remarcat prin proiecte concrete?

Ionuţ Ţaţa: Pentru că este campanie nu voi putea să vă dau nişte nume, dar avem parlamentari romani care au făcut treabă şi au şansa să fie realeşi. De partea cealaltă sunt europarlamentari care pot fi uşor în Top10 codaşi, care au avut absenteism, care nu şi-au făcut treaba, care poate chiar au făcut trafic de influenţă, s-au folosit de poziţia pe care au avut-o acolo pentru avantaje personale sau de grup. Lucrul acesta este valid pentru Romania, dar şi pentru alte ţări din Europa. Trebuie să fim conştienţi de un alt pericol care ne paşte, care nu ţine de noi, ci ţine de dezbinarea socială a Europei. Sunt primele alegeri în care extremiştii de stanga şi de dreapta vor putea lua un procent semnificativ, poate chiar 21%, şi este vorba despre grupări politice care militează împotriva UE. Un paradox pentru că vor fi reprezentate în Parlamentul European nişte entităţi, nişte mişcări politice care sunt împotriva Europei. Sunt foarte curios să văd cum va funcţiona Parlamentul European în anumite momente avand o asemenea componenţă. Parlamentul European alege acum preşedintele Comisiei Europene pentru prima dată, este o premieră şi este o situaţie foarte complicată.


"Sunt tot mai puţini oameni care vor să observe alegerile"

Reporter:  În materie de civism, cum aţi raporta ce s-a întamplat la dezbaterile din alte judeţe, faţă de ce am avut la Focşani?

Ionuţ Ţaţa: Ceea ce apreciez aici este faptul că au fost foarte mulţi tineri, o parte dintre ei chiar fără drept de vot, dar interesaţi, şi care au pus întrebări legate de motivul pentru a nu pleca din ţară şi a aduce înapoi tineri plecaţi din ţară, elemente care sună constructiv pentru Focşani, pentru Vrancea, pentru Romania, elemente pe care nu le-am întalnit în altă zonă. În esenţă cred că este o dezbatere, din punct de vedere calitativ, la mijlocul scalei. Mai avem dezbateri în Braşov şi Bucureşti, iar punctul culminant va fi la vot unde sper să vină cat mai mulţi cetăţeni. Sper să avem cat mai mulţi voluntari care să vină şi să observe alegerile alături de Pro Democraţia. Din păcate, aşa cum scade interesul pentru alegeri, pentru că mă aştept la maxim 25% poate doar 20% prezenţă la vot, scade şi interesul pentru a observa. Sunt tot mai puţini oameni care vor să observe alegerile, dar pe măsură ce neliniştea noastră creşte privind viitorul nostru ca cetăţeni europeni, cred că ar trebui să crească şi civismul.


Reporter: Pe fondul acestei apatii generalizate, avem şi candidaţi independenţi mai mulţi ca de obicei. Există vreo şansă ca Romania să trimită în parlamentul european eurodeputaţi neafiliaţi politic?

Ionuţ Ţaţa: Unul singur din listă are de fapt o şansă datorită renumelui. Dincolo de asta, dacă ne uităm la procentele pe care trebuie să le realizeze nu cred că are şanse reale. Tot ce va face este să rupă nişte procente, să afecteze cifrele care de fapt acum vor fi folosite ca un barometru şi pentru alte negocieri politice de viitor. (A consemnat Silvia VRÎNCEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
alegator roman, acum 3600 zile, 3 ore, 36 minute, 50 secunde
Postez aici pentru ca la articolul "Votati progresul pe 25 mai",vad ca nu e loc! Potrivit unor analisti care au invocat algoritmul electoral existent,voturile d-lui Butnaru,oricat de citeste integral
alegator roman, acum 3601 zile, 2 ore, 11 minute, 43 secunde
Daca e considerat "avertisment serios",poate acest articol ar trebui lasat pe "home" toata saptamana!
alegator roman, acum 3601 zile, 2 ore, 58 minute, 14 secunde
Sa intelegem ca dl. Dan Butnaru este extremist ?! (dati pe cautare "dan butnaru,hitler" si faceti comparatie cu articolul de mai sus)
alegator roman, acum 3601 zile, 3 ore, 19 minute, 16 secunde
Sa intelegem ca dl. Dan Butnaru este extremist ?!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.