Reţetă veche din Ardeal: Lapte de bou (reţetă de post)
În Comuna Racoviţă din Judeţul Sibiu reţeta se prepara din prune uscate şi se mânca în loc de murături, cu fasole bătută. În alte regiuni, ”Laptele de bou” se prepară din magiun cu apă călduţă, la care se adăugă pâine. Varianta din Sibiu a reţetei se întâlnea şi în Ţara Moţilor (preparată cu apă) şi în Maramureş (preparată cu lapte).
Ingrediente: 4 căni de seminţe de dovleac, decojite, un litru de apă/ lapte, sare
Mod de preparare: Apa/ laptele se fierbe. Între timp, seminţele de dovleac se prăjesc la cuptor şi se macină până se obţine o făină fină. Făina din seminţe de dovleac se adaugă în apa clocotită (sau în laptele clocotit). Se amestecă ”făina” din seminţe de dovleac şi apa clocotită (laptele clocotit) până când se obţine o pastă groasă, se adaugă sare şi se mai fierbe la foc mic pentru încă 10 minute.
Secretul bucătarului: Pentru a nu se afuma ”Laptele de bou”, se amestecă permanent pe durata preparării. Pentru ca ”făina” din seminţe de dovleac să se amestece cât mai bine cu apa sau cu laptele, seminţele prăjite trebuie măcinate cât mai fin.
Mod de servire: Se pregăteşte o mămăligă tare din mălai Gold Maya. Se lasă să se răcească şi se taie felii. Se serveşte ”laptele de bou” cu felii de mămăligă (pentru o savoare mai mare se poate ”intinge” cu bucăţi de mămăligă în ”laptele de bou”).
Reţeta face parte din a doua ediţie a programului de educaţie culinară “Descoperă tradiţiile culinare româneşti!” derulat de agenţia de relaţii publice, Russenart Communications în parteneriat cu brandul Gold Maya şi Kotanyi Romania. Reţeta veche din Ardeal “Lapte de bou” a fost obţinută din Judeţul Sibiu (Ardeal) şi a fost preparată de Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucătărescu, în cadrul Campaniei ”Descoperă tradiţiile culinare româneşti!”.














