Historia magistra vitae - Unirea Bucovinei cu Romania, o nouă etapă în Epopeea Marii Uniri
I. Bucovina sub dominaţia Imperiului Habsburgic 1775-1918
Pană în anul 1775 istoria Bucovinei, partea de nord a Moldovei, numită şi ţara fagilor, se confundă cu istoria Moldovei. În urma Războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, încheiat cu victoria ruşilor şi cu Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi din 1774, Imperiul Habsburgic revendică partea de nord a Bucovinei, ca preţ a politicii sale de neutralitate din timpul războiului.
Ion Nistor (foto dreapta)
Pentru a forţa Turcia să cedeze, armata austriacă a ocupat partea de nord a Moldovei, profitand de retragerea armatei ruseşti din Moldova. Ba chiar pentru a grăbi ieşirea acesteia, Austria îl corupe pe feld-mareşalul (Romanzov) Rumeanţev cu suma de 5.000 de galbeni şi cu o tabacheră de aur împodobită cu briliante, caştigand şi învoirea sa tacită la ocuparea Bucovinei.
Rusia, în faţa faptului împlinit
Turcia a semnat la 7 mai 1775 convenţia de cedare a Bucovinei către Austria, iar comisarii otomani însărcinaţi cu stabilirea frontierei au permis Austriei să anexeze vreo 30 de sate în plus. Astfel, partea de nord a Moldovei, cu vechea capitală a ţării Suceava, cu Putna, Rădăuţi şi Campulung şi cu splendidele monumente de artă care sunt Suceviţa, Moldoviţa şi Voroneţul, a intrat sub dominaţa Austriei, dominaţie care s-a menţinut pană în anul 1918. Domnul Moldovei, Grigore III Ghica a protestat energic faţă de anexarea Bucovinei la Austria, fapt care i-a atras duşmănia Turciei, care-l suspectase de tratative secrete cu Rusia. Astfel, într-o zi de octombrie a anului 1777, un emisar turc, Kara Ahmet-Bey, împreună cu 40 de ieniceri îl asasinează mişeleşte la Iaşi. Interesantă dovadă de patriotism din partea unui domnitor fanariot!
După anexarea la Austria, Bucovina a fost integrată ducatului Galiţiei, fiind condusă de căpitani districtuali, iar Biserica Ortodoxă este scoasă de sub autoritatea Mitropoliei din Iaşi şi subordonată Mitropoliei din Karlowitz. În urma revoluţiei de la 1848, Bucovina a devenit ducat autonom, egal în drepturi cu celelalte provincii, creandu-se condiţii favorabile pentru lupta de emancipare naţională. În anul 1875 se înfiinţa universitatea germană din Cernăuţi avand şi o catedră de limba şi literatura romană, unde se va forma elita intelectuală şi politica romanească a Bucovinei şi unde şi-a desfăşurat activitatea Societatea „Arboroasa”, printre membrii săi de frunte fiind şi Ciprian Porumbescu. Un alt moment important al luptei de emancipare naţională a fost constituirea Partidului Naţional Roman din Bucovina în 1892.
În timpul celor patru ani de război 1914-1918 autorităţile austriece au declanşat o adevărată prigoană împotriva romanilor, concretizată prin arestări, internări, condamnări şi executări după o judecată sumară sau chiar fără judecată. Astfel, colonelul Fischer, şeful Jandarmeriei din Bucovina, a primit supranumele de „Tatăl spanzurătorilor”.
II. UNIREA BUCOVINEI CU ROMANIA: 15/28 NOIEMBRIE 1918
Unirea Basarabiei cu Romania de la 27 martie/9 aprilie 1918 şi prăbuşirea imperiului austro-ungar în toamna anului 1918 au contribuit la intensificarea mişcării de emancipare naţională a romanilor din Bucovina. Faţă de tendinţele Ucrainei de a anexa Bucovina, concretizate în hotărarea Radei de la Liov, din 19 octombrie 1918, activitatea intelectualilor patrioţi romani devine tot mai organizată şi mai energică. Astfel, sub conducerea profesorului Sextil Puşcariu vor edita ziarul „Glasul Bucovinei” începand cu 22 octombrie 1918, care va milita pentru convocarea unei adunări constituante a romanilor bucovineni, care să se pronunţe pentru integritatea teritorială a provinciei. Ca urmare, la 27 octombrie 1918 s-a întrunit la Cernăuţi Adunarea Constituantă, care a votat o rezoluţie ale cărei principale puncte erau dorinţa de unire a Bucovinei cu celelalte Ţări romaneşti într-un stat naţional independent şi alegerea unui Consiliu Naţional, format din 50 de membrii, condus de Dionisie Bejan. Acesta, la randul său instituie un guvern format din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor, care să preia puterea administrativă în Bucovina de la guvernatorul austriac Etzdorf, care înclina să o cedeze ucrainienilor. Evenimentele se precipită şi devin tot mai ameninţătoare pentru Bucovina. Astfel, militarii ucraineni din armata austro-ungară primiră ordin de la Rada ucraineană - parlamentul ucrainenilor -, să se întoarcă la vatră pentru a fi încorporaţi în „Legiunea ucraineană”, condusă de arhiducele Wilhelm. Aceşti militari ucraineni ocupă palatul guvernatorului şi instalează un guvern al ucrainenilor în Bucovina profitand de faptul că militarii bucovineni nu veniseră de pe front pentru a apăra noile organe de conducere ale Bucovinei. În aceste condiţii, cand lucrurile luaseră o întrosătură foarte gravă, Consiliul Naţional de la Cernăuţi imploră o grabnică trimitere a unor unităţi militare guvernului roman de la Iaşi pentru restabilirea ordinii. La 22 noiembrie 1918, divizia a VIII-a romană, sub conducerea generalului Iacob Zadik, intră în Cernăuţi şi în aceeaşi zi militarii ucraineni, care stăpaniseră Cernăuţii, treceau în mare grabă peste Prut. Comandantul trupelor romane este întampinat cu multă bucurie de romanii bucovineni, acoperit cu flori şi purtat pe umeri de către aceştia. Între timp, refugiaţii bucovineni de la Iaşi, conduşi de profesorul Ion Nistor, au sosit la Cernăuţi, unde li s-a făcut o frumoasă primire în Piaţa Unirii.
„Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei”
Stema Moldovei
Era necesar ca unirea Bucovinei cu celelalte ţări surori şi cu patria mamă să fie proclamată sub o formă care să constituie un titlu de drept internaţional incontestabil, ceea ce presupunea ca această hotărare să fie luată şi cu participarea celorlalte grupări etnice.
Astfel, Consiliul Naţional a convocat Congresul General al Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918, în Sala de marmură a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Lucrările Congresului General al Bucovinei, la care erau prezenţi 74 de delegaţi romani, 13 delegaţi ucraineni, 7 germani şi 6 polonezi, au fost deschise de Dionisie Bejan, preşedintele Consiliului Naţional cu o emoţionantă cuvantare. L-a invitat apoi pe Iancu Flondor pentru a prezida Congresul. Acesta a dat citire Moţiunii prin care se hotăra: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare pană la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul Romaniei”, care supusă la vot a fost votată în unanimitate de către cei prezenţi. Pe langă cei 100 de reprezentanţi ai populaţiei bucovinene au mai participat, ca invitaţi din Basarabia, Pan Halippa, Ion Pehlivan, Ion Buzdugan din Ardeal, Gheorghe Crişan şi Delcu Victor, iar din Romania, generalul Iacob Zadik. Reprezentantul polonezilor, Stanislav Kwiatkowski, citeşte în limba polonă o declaraţie, în care evocă mai întai destinul tragic al Poloniei, sfaşiată în trei bucăţi, apoi salută cu căldură ziua sfantă a renaşterii Romaniei unite. În numele Consiliului Naţional al germanilor din Bucovina, delegatul lor citeşte o declaraţie în germană în care se pronunţă pentru unirea Bucovinei cu Romania. Congresul a ales o delegaţie de 15 membri, condusă de Iancu Flondor, care să prezinte Moţiunea de Unire regelui Ferdinand la Iaşi, iar pe 19 decembrie 1918 apărea în Monitorul Oficial Decretul Regal de promulgare a Actului Unirii, semnat şi de Ion I. C. Brătianu, prim-ministru al Romaniei. Din partea Bucovinei intrau în guvernul Romaniei doi miniştri, Iancu Flondor şi Ion Nistor. Unirea Bucovinei cu Romania va fi consfinţită prin Tratatul de pace semnat la 10 septembrie 1919 la Saint Germain, de către Austria. Astfel, Bucovina, partea cea mai veche a Ţării Moldova, ce cuprindea capitala Moldovei şi mormintele voievozilor, se lipea iar de trupul ţării mamă. Nelegiurea de la 1775 fusese reparată, iar coroana lui Ştefan cel Mare, pătată de sangele lui Grigore Vodă Ghica, se aşeza strălucitoare pe fruntea lui Ferdinand I, rege al tuturor romanilor.
BIBLIOGRAFIE:
1. Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea Romaniei, vol. III, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti;
2. Nistor, Ion, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991;
3. Pascu, Vasile, Istoria modernă a Romanilor, 1821-1918, Ed. Clio Nova, Bucureşti, 1996;
4. Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului roman, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
Va urma un articol consacrat Unirii Transilvaniei cu Romania, care va încununa epopeea Marii Unirii din 1918.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
D.G.-V., acum 4613 zile, 7 ore, 13 minute, 21 secunde 
