Arhiva

Audi de 65.000 de euro pentru seful Consiliului Judetean.

Sebastian Oancea
14 feb 2005 4646 vizualizări
In vreme ce drumarii se plingeau ca nu au bani, Marian Oprisan se plimba cu o limuzina platita din banii lor de salarii. Potrivit documentelor pe care le detinem, luxosul autoturism a costat SC Drumuri si Poduri SA Vrancea peste 65.000 de euro. Interiorul masinii este din piele si are decoratiuni din lemn de mesteacan.


Autoturismul cumparat de drumari costa aproape 3 miliarde de lei


SC "Drumuri si Poduri" SA Vrancea, societate de interes public la care Consiliului Judetean este actionar unic, a achizitionat special pentru Marian Oprisan un autoturism de lux, marca Audi S6 in valoare de 65.000 de euro. Masina este o adevarata bijuterie pe patru roti si putini sint afaceristii care isi permit sa o conduca. Pentru a va face o idee, in anul 2004, in Romania s-au vindut doar patru asemenea masini. Practic, drumarii vrinceni, multi dintre ei aflati in somaj tehnic multe luni din an, au platit, timp de patru ani, rate la aceasta "comanda speciala". Dupa cum a aratat directorul general, Viorel Oglan, societatea pe care o conduce a pus la dispozitia lui Marian Oprisan, in calitate de sef al administratiei judetene, o masina pentru "verificara lucrarilor executate in teritoriu si urmarirea sigurantei circulatiei pe drumurile judetene". Numai ca baronul nu a dorit orice masina. Si, in timp ce el se plimba cu masina de lux, datoriile Consiliului Judetean Vrancea catre drumari, in contul asfaltarilor electorale, cresteau vazind cu ochii.

Datorii ale clientelei de partid

Fosta regie de drumuri si poduri, transformata in urma cu doi ani in societate comerciala aflata in subordinea Consiliului Judetean, se afla in pragul falimentului. Desi s-a transformat din regie in firma pentru "a-si valorifica potentialul tehnic si uman", dar si "pentru a putea participa la licitatii", Marian Oprisan mai mult a ingropat-o decit sa o sprijine. Principalul sau datornic este chiar Consiliul Judetean, care ii datoreaza 91 de miliarde de lei in contul lucrarilor realizate. Surse din cadrul SC Drumuri si Poduri SA ne-au declarat ca multe dintre aceste lucrari au fost "asfaltari electorale" facute in perioada alegerilor interne din PSD, dupa autosuspendarea lui Marian Oprisan din fruntea PSD, sau in perioada alegerilor locale si generale. In plus, alte datorii s-au acumulat in contul lucrarilor in subantrepriza efectuate pentru alti drumari, cunoscuti ca apropiati PSD, respectiv, SC Aispa Stars 95 SA Focsani, administrata de Corneliu Prunache, prietenul intim al lui Marian Oprisan, sau Roman Impex SRL, in care este implicata familia unui consilier judetean PSD. De altfel, Corneliu Prunache se afla in topul datornicilor, bineinteles, dupa Consiliul Judetean. SC Aispa Stars 95 SA are sa le dea drumarilor aproape 4 miliarde de lei, poitrivit unei situatii aflata in posesia redactiei. Pentru ca unitatea la care lucreaza risca sa fie inchisa, drumarii au iesit in strada in urma cu doua saptamini si i-au cerut socoteala lui Marian Oprisan pentru risipa care i-a adus in pragul dezastrului. Printre altele, risipa se traduce si prin limuzina de lux pe care drumarii au cumparat-o in rate pentru presedintele Consiliului Judetean.

Masina pentru miliardari

Prefectura Vrancea a anuntat ca, in urma discutiilor cu reprezentantii conducerii SC Drumuri si Poduri SA, "acestia s-au plins ca, la presiunile lui Marian Oprisan, seful Consiliului Judetean - principal actionar la societate - a fost achizitionat un autoturism de lux", cu care s-a plimbat numai baronul si pentru care au de platit si acum. Potrivit contractului de leasing incheiat de fosta regiei de Drumuri si Poduri cu "Porsche Romania" - dealer autorizat al marcii Audi - masina de lux a fost cumparata in 18 decembrie 2001. Interesant este faptul ca "sportivul" Audi, de culoare argintiu metalizat, in valoare de 65.000 de euro, a fost o comanda speciala la uzinele Audi. Autoturismul are dotari optionale exceptionale, printre care care geamuri din sticla stratificata pentru a-l proteja pe sofer de ucigatoarele radiatii ultraviolete si infrarosii, ornamente interioare din lemn de mesteacan, oglinzi incalzite, aibag pentru protectia capului (dupa cum se stie, Marian Oprisan a suferit o interventie chirurgicala pe creier - n.r.), instalatie pentru spalare a farurilor si senzor de reglaj, sistem de avertizare la parcare, computer de bord Check Controll, linie audio cu CD Changer cu 6 CD-uri (1000 euro) si multe altele pentru care drumarii au platit in plus nu mai putin de 6.326 de euro. Interiorul luxosului autoturism este dominat, se putea altfel, de piele Alcantara de culoare gri deschis, iar volanul si maneta schimbatorului de viteze au incrustatii de lemn. In acest moment, drumarii mai au de achitat o rata, plus valoarea reziduala. Interesant este ca nimeni nu stie la momentul de fata unde se afla masina Audi. Directorul SC Drumuri si Poduri SA, Viorel Oglan ne trimite la Consiliul Judetean, in vreme ce Oprisan ne trimite "la plimbare". In realitate, se pare ca in locul acestui autoturism seful Consiliului Judetean a primit o alta masina Audi de generatie noua.

"Am evitat sa ma plimb cu masina poporului"

De cind au iesit la iveala neregulile, Marian Oprisan a acuzat noua Putere de situatia in care a ajuns SC Drumuri si Poduri SA. El nu a dorit sa dea presei prea multe explicatii cu privire la masina de lux, la volanul careia a fost vazut adesea. Totusi, Marian Oprisan a declarat ca "a evitat cit a putut sa se plimbe cu masina poporului roman", in speta acest Audi S6. Desi a cumparat o "scumpete de masina" pe bani drumarilor, Marian Oprisan a recunoscut ca 70 la suta din reteaua de drumuri din Vrancea este intr-o stare proasta, in conditiile in care, potrivit unui comunicat se semant de el, "Vrancea a beneficiat pina la momentul actual de investitii in valoare totala de 8.900 miliarde lei pentru o retea de drumuri in lungime totala de 1991,9 km ce reprezinta balastari, plombari, covoare asfaltice, modernizari, constructii de poduri noi si interventii in caz de calamitate. Cu toate acestea, SC Drumuri si Poduri a ajuns in pragul falimentului, iar unele din bunurile sale au fost scoase la licitatie pentru datorii de aproape 100 de miliarde lei. Interesant este ca, in vreme ce finantele ii scoteau sediul central la licitatie, drumarii Consiliului Judetean Vrancea isi faceau reclama de zeci de mii de euro in Monitorul de Vrancea, ziarul care-i ridica osanale sefului PSD Vrancea. Iar pentru salvarea societatii, Marian Oprisan a propus conducerii Prefecturii Vrancea ca datoriile sa fie platite din rezerva bugetara a Guvernului sau sa fie preluate de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului. Intre timp, la societatea din subordinea lui Marian Oprisan a fost declansat si un control din partea Directiei de Finante ale carui rezultate s-ar putea lasa cu consecinte foarte neplacute pentru responsabilii societatii.

Masini de lux cu ajutorul "masinii de vot"

In ciuda apelurilor la decenta, Consiliul Judetean are unul dintre cele mai bogate parcuri auto din tara. In afara de luxosul Audi S6 cuparat de drumari, Marian Oprisan mai are la dispozitie un Nissan Patrol 4X4 achizitionat in anul 2002 pentru suma de 55.000 de euro. Se pare ca intre timp acest Jeep a ajuns in dotarea Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica, organism condus tot de Oprisan. La aprobarea Nissan-ului, insistenta consilierilor judeteni din opozitie de a se afla marca noii masini s-a lovit de un refuz categoric, iar Marian Oprisan a lasat senzatia ca nu isi va cumpara un ARO, asa cum ceruse consilierul peremist Marin Stoica. Nissan Patrol-ul de mai sus s-a adaugat unui parc auto nu tocmai sarac. Potrivit informatiilor pe care le detinem, pe linga cele doua Renault Laguna Berline si cele doua Renault Laguna Break care coexista in garajele oficiale ale institutiei, parcul auto mai cuprinde un alt Renault, dar Europa, ca si doua masini Cielo. Potrivit declaratiei de avere, Marian Oprisan detine si un Jeep personal, tot Nissan Patrol, care se pare ca i-a revenit la partaj fostei sotii, dar in ultima vreme a fost vazut si la volanul altor "sportive". In urma unei solicitari a Ziarului de Vrancea, facuta in baza Legii 544 privind informatiile de interes public, Biroul de Presa al Consiliului Judetean s-a limitat sa ne spuna ca "parcul auto dispune de 4 masini Renault si 5 soferi". Nu s-a pomenit nimic de celelalte masini achizitionate cu bani de la buget. Cit priveste diferenta dintre cele patru masini si cei cinci soferi, trebuie spus ca Marian Oprisan are la dispozitie doi soferi, 24 de ore din 24. Se pare ca Oprisan le spune curiosilor ca are prieteni atit de buni printre oamenii de afaceri incit acestia ii ofera in comodat unele dintre cele mai luxoase masini. Prin Focsani se spune ca Marian Oprisan isi schimba masinile tot la fel de des precum femeile ciorapii, asa ca nici nu se mai stie care masini sint proprietate personala, care sint imprumutate de la oamenii de afaceri agreati de PSD si care apartin institutiei pe care o conduce, mai ales ca seful CJ se dovedeste extrem de secretos cind vine vorba de slabiciunile sale. In ultima vreme, seful PSD este de obicei vazut la volanul a doua Jeep-uri Toyota de top, aproape identice, numai ca una este diesel si una pe benzina.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.