Emanoil Petrut - destinul unui mare artist.
Emanoil Petrut in rolul lui Tudor Vladimirescu, filmul care l-a consacrat
Fiu de impegat la gara din Marasesti, Emanoil Petrut ajunge la 12 ani in trupa teatrului din Focsani unde este remarcat de cautatorii de talente de la Teatrul din Iasi. Dupa un an in capitala Moldovei se transfera la Bucuresti unde, in scurt timp, ajunge pe scena Nationalului. A devenit un talentat actor de teatru si de film.
în plina glorie, paraseste arta verbului intrind in nemurire.
Nascut la 8 februarie 1932 intr-o familie de mici functionari din orasul Marasesti, nimic nu prevestea un viitor atit de stralucit pentru fiul lui Gabriel si al Ecaterinei Petrut. înclinatia spre lumea teatrului il aduce la o virsta frageda ca amator pe linga trupa teatrului din Focsani, unde este descoperit in 1948 de Ion Lascar de la Teatrul National din Iasi. în toamna aceluiasi an merge la Facultatea de Teatru din Iasi. Anul urmator il gasim la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Este si anul debutului pe scena bucuresteana la Studioul Actorului de Film "Constantin Nottara" si aparitia pe platourile de filmare. Debutind in epoca proletcultista, si apartinind generatiei "intoxicate" de microbul "luptei de clasa", nu a fost scutit de roluri de tinar revolutionar (a se citi comunist), in filme si pe scena. Din 1957 este angajat la Teatrul National "I. L. Caragiale" din Bucuresti si in stagiunea 1957/1958 juca deja in "Apus de Soare" de B. St. Delavrancea.
Pe micul ecran
între 1951 si 1983 a jucat in zeci de filme. De la "In sat la noi", 1951, regia Jean Georgescu si Victor Iliu; "Brigada lui Ionut", 1954, regia Jean Mihail; "Alarma in munti", 1955, regia Dinu Negreanu; "Secretul cifrului", 1959, regia Lucian Bratu; "Porto Franco", 1961, regia Paul Calinescu; "Sarutul", 1964, regia Lucian Bratu, la filmele din anii 80: "Burebista", 1980, regia Gh. Vitanidis; cele doua filme in regia lui Dinu Cocea: "Iancu Jianu zapciul" si "Iancu Jianu haiducul"; "Plecarea Vlasinilor" si "Linistea din adincuri" 1982, ambele in regia lui Mircea Dragan; "întunericul alb", 1983, regia Andrei Blaier. în memoria cinefililor ramine rolul pandurului Tudor Vladimirescu, 1962, regizor fiind Lucian Bratu, primul mare film istoric din cinematografia romaneasca.
în slujba Thaliei
Desi a iubit poezia si a fost consacrat pentru publicul larg prin lumea filmului, sufletul lui Emanoil Petrut a fost atasat mai mult de universul viu si efemer al teatrului. Dincolo de aparitiile in piesele de factura proletara, actorul nascut in orasul Marasesti si-a legat numele in istoria teatrului romanesc de puneri in scena care au facut epoca: "Patima de sub ulmi" de Eugen O\'Neill, 1964, in regia lui Horia Popescu; "Oameni si soareci" de John Steinbeck, 1965, in regia lui Al. Finti; "Nunta insingerata" de Federico Garcia Lorca, 1966, in regia lui Miron Niculescu; "Un fluture pe lampa" de Paul Evereac, 1972, in regia lui Horea Popescu ; "Apus de soare" de B. St. Delavrancea, 1973, in regia Mariettei Sadova; "Acord" de Paul Evereac in 1977, regia Letitia Popa.
Emanoil Petrut poetul
Actorul a scris si poezie ce asteapta timpuri mai bune pentru a putea fi publicata. Dintre poemele deja editate redam doar unul, in care nostalgia Focsanilor este evidenta:
"Pling ca un nating,
Aici pe margine de lume,
Culeg din copaci si string
viata si neliniste.
Nu stiu unde ma aflu,
nu-mi aflu liniste.
în jurul meu se taie si se sprinzura,
se omoara, se fierbe in cazan si ramine zgura.
Pling ca un nating,
Aici pe mal de lume.
Lume nu am in jur sa string
Mi-e viata o neliniste si stau si pling.
Cind voi ajunge-acasa la sinul mamei mele
ma voi simti in liniste, scapat de rele
si voi vedea iar casa din Focsani
peste care anii si-au durat in vreme ani."
De pe scena Nationalului bucurestean in panteonul National
Pleaca pe celalalt tarim la 8 august 1983, unde va regasi familia, cei dragi, "sinul mamei sale" si amintirile din Focsanii adolescentei, orasul de care isi aducea de fiecare data aminte cu nostalgie si de focsanenii carora le-a multumit pentru marinimia de a-l fi ajutat sa ajunga slujitor al Thaliei. Se odihneste la Belu pentru eternitate in panteonul spiritelor nemuritoare ale Romaniei. Pe plaiurile Mioritei nu stim sa existe o casa memoriala sau un loc ce sa aminteasca generatiilor viitoare de unul din marii actori ai acestei natii. Doar o carte scrisa de Alexandru Desliu, din care am luat poezia citata in acest text si Casa de Cultura din Marasesti, careia poetul Constantin Ghinita i-a dat numele marelui actor. Credem ca Emanoil Petrut merita mai mult!
