Arhiva

Jonathan Scheele - dezamagit de presa lui Oprisan

Sebastian Oancea
3 feb 2005 835 vizualizări
Seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, dezminte "relatarile incorecte" ale ziarului Monitorul de Vrancea.


Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, corecteaza presa de partid din Vrancea. Intr-un comunicat remis atit presei locale cit si Prefecturii Vrancea, principala "gazda" a sefului Delegatiei Comisiei Europene pe timpul cit a fost prezent in judet, Jonathan Scheele isi exprima dezamagirea fata de anumite afirmatii si interpretari ale ziarului aservit PSD - ului local, Monitorul de Vrancea, intr-un articol publicat cu ocazia vizitei acestuia in Focsani. Astfel, Scheele l-a instiintat personal pe prefectul Ion Oprea despre dezamagirea sa in ceea ce priveste preluarea unor declaratii ale sale de catre publicatia mai sus amintita, exprimindu-si speranta ca, la viitoarea sa vizita in judetul nostru, mentalitatile si performantele sa fie schimbate, evident, in sens european. "Stimate domnule Prefect, va multumesc pentru sprijinul acordat pe parcursul vizitei mele in judetul Vrancea. Atit proiectele vizitate cit si discutiile pe care le-am purtat, m-au ajutat sa inteleg mai bine problemele cu care se confrunta cetatenii vrinceni. De asemenea, doresc sa imi exprim regretul pentru preluarea incorecta de catre Monitorul de Vrancea a declaratiilor mele referitoare la nevoia de transparenta la nivelul administratiei romane. Am corectat aceasta relatare eronata printr-o declaratie de presa pe care o atasez. Sper ca, atunci cind voi reveni in judetul Vrancea, cu ocazia urmatoarei astfel de vizite, voi avea ocazia sa constat o si mai profunda transformare a societatii vrincene, a mentalitatilor si performantelor, atit in administratia locala cit si in mediul de afaceri, astfel incit judetul Vrancea sa fie conectat 100% la efortul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana", se arata intr-o scrisoare trimisa Prefecturii de seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele. In paralel, presa locala a primit si ea un comunicat, prin care Jonathan Scheele isi exprima dezamagirea fata de interpretarea spuselor sale de catre respectivul cotidian. De asemenea, Scheele face anumite precizari cu referire la "relatarile incorecte ale ziarului Monitorul de Vrancea cu privire la declaratiile facute cu ocazia vizitei regionale in acest judet". "Jonathan Scheele dezminte presupusele afirmatii facute cu ocazia vizitei regionale in judetul Vrancea. In urma relatarilor incorecte ale ziarului Monitorul de Vrancea cu privire la declaratiile facute de Jonathan Scheele cu ocazia vizitei sale regionale in acest judet, Delegatia Comisiei Europene doreste sa faca urmatoarele clarificari: Jonathan Scheele nu a criticat noua putere in ceea ce priveste transparenta si accesul mass media la informatie, dupa cum s-a relatat in respectivul ziar. Afirmatiile domniei sale s-au referit la problema generala a transparentei administratiei romane si la presiunile facute asupra mass media. Repetatele relatari incorecte pe aceasta tema ale ziarului in cauza confirma ca exista inca probleme cu privire la acuratetea informatiei transmise cetatenilor de anumiti reprezentanti ai mass media. Regretam ca acest incident s-a produs in contextul unei vizite in care libertatea presei a fost una dintre temele discutiilor cu mass media locala", arata un comunicatul Delegatiei Comisiei Europene in Romania. Interesant este faptul ca, desi ziarul la care face referire Jonathan Scheele a publicat absolut toate comunicatele, drepturile la replica si opiniile "patronului sau spiritual" Marian Oprisan, care a calcat in picioare dreptul la libera exprimare si a restului organizatiei PSD Vrancea, nu a gasit loc sa publice un comunicat de citeva rinduri, care a fost remis tuturor organelor de presa locale din Vrancea, semnat de Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.