VIDEO!!!! Primării de top din Vrancea – Apă din inima munţilor Vrancei în gospodăriile din Ţifeşti

Aflat la al patrulea mandat în fruntea Ţifeştiului, primarul Gabriel Postolache spune că a făcut din alimentarea cu apă a localităţii prioritatea primului său mandat, iar proiectul continuă.Scolile au fost în totalitate reabilitate, dar perspectivele de viitor sunt sumbre din pricina natalităţii în scădere.In prezent, în şcolile din Ţifeşti mai învaţă circa 500 de elevi

Aflat la al patrulea mandat, prin bunăvoinţa cetăţenilor comunei, primarul Gabriel Postolache spune că a muncit din greu pentru a rezolva marele of al localităţii: alimentarea cu apă. Edilul îşi aminteşte cum arăta comuna la început de mandat: “Ţifeştiul arăta ca o localitate în care sistemul de alimentare cu apă era paralizat, conductele erau învechite, subdimensionate, colmatate, din metal, erau zone în care apa nu mai ajungea, zone care nu aveau de nici un fel alimentare cu apă. O apă dată raţionalizat, cu foarte multe depuneri, reziduri, aproape insalubră”, îşi aminteşte Gabriel Postolache. Motiv pentru care prima sa preocupare, odată cu preluarea mandatului de primar, a fost realizarea unui sistem modern de alimentare cu apă. Spune că nu a fost deloc uşor, în condiţiile în care banii guvernamentali vin mai greu în localităţile conduse de primari ai opoziţei. “Asta a implicat un efort încă de la începutul primului mandat, din anul 2000, fiind de fapt una dintre propunerile mele pentru viitor ca proiect”, spune primul gospodar al comunei. Proiectul alimentării cu apă, început în 2001 şi finalizat în 2005, are o lungime de 88 de kilometri, plecând de la o sursă care vine gravitaţional din Munţii Vrancei, la care se adaugă alte două puţuri din surse forate.

Finanţat 100% din fonduri europene

Proiectul a fost finalizat 100% din fonduri europene oferite ţării noastre în perioada de preaderare.“Am accesat fonduri europene pentru acest proiect, prin programul SAPARD. În 2001 am început proiectul, iar în 2005 am reuşit să branşăm cetăţenii la reţeua de alimentare cu apă.La fiecare gospodărie apa a fost contorizată cu apometru şi cu sigilii personalizate pentru a securiza şi pentru a avea garanţia că ceea ce se consumă se contorizează şi se plăteşte”,spune Gabriel Postolache. Preţul apei la Ţifeşti a fost stabilit prin hotărâre a Consiliului local, în ciuda unor încercări de impunere din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.).

tifesti  casa de apa
Foto:Primarul se laudă cu una dintre cele mai curate surse de apă din tot judeţul, care vine direct din inima Munţilor Vrancei

Astfel, la Ţifeşti, o gospodărie care consumă până la 10 metri cubi plăteşte 2 lei pe metru cub, iar ce se consumă peste 10 metri cubi se taxează cu 5 lei pe metrul cub de apă. Măsura îi îndeamnă pe localnici să consume apa cu mai multă băgare de seamă. Şi colectarea gunoiului are un preţ decent la Ţifeşti. Taxa de salubrizare nu costă mai mult de 1,25 lei pe săptămână, deşi primarul recunoaşte că un pas înainte în serviciile de salubrizare va fi realizat doar prin colectarea selectivă a deşeurilor. Primarul de la Ţifeşti este de părere că investiţii din fonduri europene sunt posibile în fiecare comună. “Se pot realiza investiţii cu bani europeni. Dar pentru acest lucru îţi trebuie abilitate, determinare şi o echipă serioasă şi consecventă, care să rezoneze cu tine”, ne-a spus Gabriel Postolache.

Toate şcolile din Ţifeşti au fost reabilitate

În comuna Ţifeşti funcţionează trei şcoli cu clasele I-VIII, la Clipiceşti, Bătineşti şi Ţifeşti centru, unde învaţă circa 500 de copii de vârstă şcolară şi preşcolară. Toate şcolile din localitate au fost reabilitateîn întregime, prin diferite programe de finanţare. S-au instalat centrale termice, s-a pus tamplărie nouă, s-a achiziţionat mobilier nou, s-au construit grupuri sanitare şi s-au creeat laboratoare de informatică, cu dotări corespunzătoare. Edilul Ţifeştiului spune că e bine ca din când în când oamenii să îşi mai amintească cum arătau şcolile altădată, pentru a înţelege progresele care s-au făcut. El păstrează un album foto elocvent în acest sens. “La Şcoala de la Sârbi intra câinele prin perete, iar baia stătea să cadă, astea erau condiţiile”, îşi aminteşte primarul condiţiile în care a găsit şcolile din comună. Mai mult, şcolile erau împrejmuite cu „garduri din mărăcini”, iar femeile de serviciu adunau după copii noroiul cu lopata, după cum spune ediul.
tifesti scoala colaj

Foto:Şcolile din Ţifeşti au fost modernizate

laborator info primarie tifesti (16)
Între timp, unităţile şcolare au fost reabilitate prin diverse programe, unele cu bani de la Banca Mondială, altele cu surse proprii.
sala de sport primarie tifesti (22)
De exemplu împrejmuirea şcolilor, investiţie necesară pentru siguranţa elevilor şi pentru protecţia patrimoniului. Primarul se declară îngrijorat de natalitatea din comună, care este în scădere. “Nu văd ca pe viitor să reuşim să repopulăm şcolile închise ca urmare restrângerii activităţii din lipsă de copii”, spune edilul.

Vidanjarea, o povară de viitor pentru autorităţi

Primarul din Ţifeşti are o poziţie personală în ceea ce priveşte grupurile sanitare în şcoli. Două din cele trei şcoli din comuna Ţifeşti nu au grupuri sanitare în interiorul şcolii, deoarece, după părerea primarului, şcolile cu grupuri sanitare în interior vor trebui să suporte costuri imposibile cu vidanjarea în viitor. Primarul a dat exemplul unui grup sanitar din şcoala Bătineşti, făcut conform cerinţelor Ministerului Educaţiei, prevăzut cu un grup sanitar care însă are regim uscat pe timp de iarnă, pentru că nu a fost prevăzut şi cu instalaţia necesară de încălzire, astfel încât să nu îngheţe apa.“Va costa vidanjarea acestor fose câte 3-400 de milione de lei vechi pe an pe fiecare instituţie şcolară. Calcul făcut de mine!”,insistă primarul, care se întreabă de unde vor găsi autorităţile locale banii necesari pentru acoperirea acestor costuri, în condiţiile în care sunt multe comune în Vrancea care nu au sistem de canalizare funcţional. Şi la Ţifeşti, proiectul canalizării este în lucru şi ar putea fi realizat în următorul mandat, după cum spune primul gospodar al comunei.(Maria BRATU)

primaria tifesti
• Comună de viticultori din tată în fiu, Ţifeştiul este aştezat la poalele dealului Măgura Odobeştiului, la graniţa cu Câmpia Râmnicului. Localitatea este udată pe o parte de râul Putna, iar pe partea celaltă de malul drept al râului Şuşiţa. Ţifeştiul este străbătut de şoseaua judeţeană DJ205E, care o leagă spre nord-vest de Vidra, Vizantea-Livezi şi Câmpuri, şi spre sud-vest de Garoafa (unde se termină în DN2). Acest drum, imposibil de parcurs în anii din urmă, a fost reabilitat cu mari eforturi şi după îndelungi insistenţe. Comuna Ţifeşti este formată din satele Clipiceşti, Vităneşti, Sîrbi, Ţifeşti, Oleşeşti, Bătineşti, Igeşti şi Pătrăşcani. Populaţia comunei este de circa 5.200 locuitori, care se ocupă în special cu agricultura. Se pare că prima atestare documetară a Ţifeştiului este un înscris din 25 iulie 1638, când boieroaica Marica vinde partea sa de vie egumentului Partenie în dealul Ţifeştiului. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul:www.primariatifestivn.ro.

Primării de top din Vrancea

Stradă, şcoală, apă curentă şi canalizare, dispensar, cămin cultural, iată infrastructura minimă la care trebuie să aibă acces cetăţenii din mediul rural pentru a simţi că trăiesc într-o ţară cu adevărat europeană. Chiar dacă banii pentru investiţii sunt cel mai mare of al primarilor din judeţul nostru, există prim gospodari care au reuşit să schimbe în bine faţa localităţilor chiar şi cu mai puţin sprijin din partea statului. Şi cu ajutorul acestora, Vrancea se mişcă.

Stimaţi primari,

Aveţi ceva de spus şi mai ales de arătat comunităţii pe care o reprezentaţi? Ziarul de Vrancea vă stă la dispoziţie pentru a vă face cunoscute realizările, dacă aveţi aşa ceva. Pentru că investiţiile şi proiectele comunitare care nu sunt promovate, arătate şi mai ales explicate, nu există!
Şi mai există oare primari care să nu dea socoteală alegătorilor la final de mandat?

Articole recente

admin Written by:

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *