FOTO | Tradiții, obiceiuri, superstiții din Ajunul Crăciunului în Vrancea
Întreaga creştinătate ortodoxă prăznuieşte astăzi una dintre cele mai frumoase şi emoţionante sărbători de peste an, Ajunul Crăciunului. Conform tradiţiei, Maica Domnului cuprinsă de durerile facerii, îi cere adăpost lui Moş Ajun. Sărac fiind, acesta o îndrumă spre fratele şi vecinul său, Moş Crăciun, care era foarte bogat. Se spune că în acele vremuri Moş Ajun avea numărul 24 la poartă, aşa că a îndrumat-o pe Maica Domnului să bată în poarta cu numărul 25... unde însă nu a fost primită. Fără ştirea lui Crăciun, Crăciuneasa o adăposteşte pe Maica Domnului şi o ajută la naştere. Pentru că a trecut peste cuvântul bărbatului, femeia este pedepsită cu asprime, Crăciun ii taie mâinile din cot. Maica Domnului îi pune mâinile la loc şi i le face strălucitoare ca soarele. În ziua de Ajun în Vrancea sunt respectate cu străşnicie multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, pentru a ţine departe de casă necazurile, bolile, sărăcia, dar şi vrăjile care pot face mult rău oamenilor şi animalelor din gospodărie.
În Ajunul Crăciunului gospodinele din comuna Nereju pregătesc turtele, scutecele Domnului nostru Iisus Cristos, sau ajunelele, cum li se mai spune pe aici. Este ziua în care fetele de măritat sunt învăţate de bunici cum să pregătească turtele din făină curată, cernută prin sită nouă, niciodată folosită. Aluatul nu se priveşte cu mirare, să nu se deoache. Nimic din ce a slujit preparării aluatului nu trebuie risipit sau lăsat la întâmplare, căci fiecare fărâmă are virtuţi magice.
”Fetelor, ia uitaţi cum se fac turtele la noi. Se mai numesc şi ajunele. Punem făină de grâu, măcinat la noi în sat că macină moara bine, punem apă, drojdie, puţină vanilie şi frământăm, bine, după care lăsăm să crească”, spune bunica Avrămia Păucă.
Ca să crească cu spor, aluatul trebuie frământat repede şi focul să nu fie încins prea tare.
”Întindem foaia foarte, foarte bine. Mâna să vă meargă şi ochii la mine!”
În timp ce turtele se coc pe plită, se pregăteşte miezul de nucă. Vânturat să nu rămână coli printre ele, nucile sunt mărunţite cu sucitorul, să rămână bucăţele mai mari, să dea gust deosebit turtelor unse cu miere. Înainte de a duce ajunelele la vecini, bunica dă copiilor să guste, să nu le fie poftă, să fie primită pomana.
”Ajunele se dau de pomană dar, ca să nu vă fie poftă şi să vă pară rău, vă dau vouă întâi, să vedem ce treabă am făcut”, spune bunica Avrămia.
”Sunt tare gustoase, bunico”, spune Alexandra.
”Acum că m-am mai liniştit puţin, eu zic să ducem de pomană, de sufletul moţilor, cum se obişnuieşte pe la noi”, spune bunica oftând.
Tradiţia este veche de sute de ani şi s-a transmis din generaţie în generaţie. Departe de oraş, tradiţia este respectată cu sfinţenie
”Bunica mea aşa făcea turtele, rupte. Le punea miez de nucă şi ne dădea şi nouă, apoi le lua şi pleca la vecini, prin sat. ..”
- Ce zicea bunica dumneavoastră?
”Zicea, eu aşa am apucat de la mama mea, să nu cumva să uitaţi, să faceţi şi voi la fel.(...) Aşa că, noi o transmitem mai departe, la nepoţi”, spune bunica Rada Antim.
Alexandra, nepoata bunicii Avrămia este numai ochi şi urechi, să nu-i scape nimic din secretul turtelor rupte (ajunele)
”Numai aşa putem păstra tradiţia şi, spun eu, e şi foarte bine să ştim...”, spune fata.
În ziua de Ajun copiii umblă cu colindul. Cetele bat uliţele satului intrând în fiecare ogradă. Se spune că dacă în această zi nu eşti colindat vei avea pagubă tot anul. Din bătrâni e lege ca de acum încolo, până după trecerea sărbătorilor, fiecare este dator să se înţeleagă şi să trăiască bine cu neamurile şi vecinii. Cei care au văzut spun că de Crăciun cerurile se deschid, dar minunea asta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu. Atunci se aude o toacă de sus şi încep să cânte cocoşii. Unii cer sănătate, ori bani, căci orişice ar cere, ei cred că vor dobândi. (Janine VADISLAV)
Text republicat din Arhiva Ziarului de Vrancea. Prima publicare: 24.12.2017
