Viața satului

Tineri investitori vrânceni în agricultură

Maria Cabăț
9 iun 2022 6958 vizualizări

“Fragaria ananassa”, căpșunile în limbajul nostru de zi cu zi, bogate în apă (90,5%), generoase în vitamina C, acid folic, potasiu, fier, magneziu și mangan, cu efecte antianemice și antitimorale, întăritoare ale sistemului imunitar, constituie subiectul discuției pe care l-am avut în aceste zile cu producătorii de la “Căpșunăria Românească”.

Am întâlnit la Cârligele doi oameni inimoși, Alexandru Bodnar și  Nelu Chiriac, tineri dedicați spiritului de a face agricultură de ultimă generație. Din investiții proprii, au înființat în 2021, la Cârligele, pe o suprafață de 6000 de metri pătrați, o plantație de căpșuni ale cărei fructe au ajuns, în acest început de vară, pe mesele vrâncenilor și nu numai.

Inginer agronom Maria Cabăț: Felicitări, domnilor! Mult curaj ați avut pentru a intra pe această nișă agricolă!  Bănuiesc că nu v-a fost ușor! Mai ales în alegerea soiurilor productive!

Reprezentant Căpșunăria Românească: Recunoaștem că nu a fost ușor. Am ales în final 4 soiuri unifere, neremontate, soiuri care rodesc o singură dată în an, cu o aromă intensă, folosite atât pentru consum cât și pentru industrializare(Vibrant, Darselect, Elsanta, Royal).

Inginer agronom Maria Cabăț:Care este productivitatea lor? Câte plante aveți la această suprafață?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Productivitatea lor este între 0,6 kg și 1kg pe plantă. Avem undeva la 22.000 de plante.

Inginer agronom Maria Cabăț:Un număr impresionant. Dar noi, agronomii, confirmăm că ați ales o să cultivați o specie cu o durată de viață relativ mică.

Reprezentant Căpșunăria Românească: Așa este!Căpșunul este o specie pomicolă, de fapt cea mai scurtă specie pomicolă, cu doar 4 - 5 ani durabilitate.

Inginer agronom Maria Cabăț: Cum întrețineți cultura?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Irigarea și fertilizarea se fac conform consumului specific de apă și elemente nutritive.

Cultura este în sistem irigat prin picurare plus fertirigare, plantate pe biloane. Se respectă pauze între tratamente înainte de recoltat,în sensul că minim 12 zile nu aplicăm nimic pe cultură.

Inginer agronom Maria Cabăț: Vă adresați doar pieței din Vrancea sau și către alte piețe din țară?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Suntem prezenți în piețele din imediata apropiere -  Brașov, Bacău, Galați, Buzău, Brăila. Dar piața este extrem de volatilă, debutăm la un preț engros de 12-14 lei/kg ca să ajungem în câteva săptămâni la 6-8 lei/kg.

Inginer agronom Maria Cabăț:Cu siguranță că vă afectează această scădere.

Reprezentant Căpșunăria Românească: Da! Prețul de 6 lei în engros ne face să fim la limita de profitabilitate. Să facem un calcul simplu: un angajatculegeundeva la 100 de kg / zișiesteplătit cu 150 de lei / zi, darpânăaiciintervincheltuielile cu consumul de apă, deenergieelectrică, de transport, de întreținereșitratament alculturii.

Inginer agronom Maria Cabăț:De unde vine această discrepanță de preț?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Din marile diferențe de preț cauzate de importurile masive din Grecia sau Turcia care sunt in defavoarea cultivatorului român și din lipsa unei politici coerente de susținere a produsului local românesc. Acesta este motivul pentru care românii consumă fructe care stau prin vămi și depozite săptămâni întregi.

Inginer agronom Maria Cabăț: Există o diferență între fructele autohtone și cele din import?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Clar! În special din punctul de vedere al aromei și al concentrației de zahăr. Nu mai vorbim de prospețime.

Inginer agronom Maria Cabăț:Una peste alta, se merită să facem cultură agricolă în România?E profitabil?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Da, se merită,nu putem fi ipocriți! Cultura de căpșuni este profitabilă dacă are timpurietate.

Inginer agronom Maria Cabăț: Vă ajută statul român cu ceva?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Subvneția e una clasica -  200 euro /ha. Nu cultivăm căpșuni pentru subvenție, ci pentru ca pe mesele clienților noștri să fie un produs proaspăt și de calitate.

Inginer agronom Maria Cabăț: Ce planuri de viitor aveți?

Reprezentant Căpșunăria Românească: Direcția de dezvoltare pentru “Căpșunăria Românească” este cultivarea căpșunului în spațiu protejat. De aceea suntem în curs de achiziție a unui solar în care ne vom extinde cultura.

Inginer agronom Maria Cabăț:Vă doresc mult succes, felicitări și putere de muncă!

Interviu realizat de inginer agronom Maria Cabăț

Inginerul agronom Maria Cabăț este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.