România întregită/ Tanti Tudorița, eroina din Tîmboiești
Tanti Tudoriţa Lazăr a împlinit 90 de ani, 10 ani mai puţin decât timpul scurs de la Primul Război Mondial, prima mare victorie obţinută la Mărăşti... Pentru ea, e la fel de important să mai treacă o zi, o mare victorie să-l mai ţină Dumnezeu în viaţă, o zi măcar, pe bărbatul care i-a stat alături în biserică, la cununie, împreună cu care a crescut 2 copii, apoi nepoţii rămaşi orfani de mamă.
A trecut peste necazurile vieţii cu înţelepciune, a trăit cu măsura fiind un exemplu pentru cei din jur. Un exemplu este şi acum. Cât e ziua de lungă nu-i stau mâinile brăzdate de trecerea timpului. A fost tânără şi frumoasă, a iubit, s-a îngăduit cu omul dumneaei punând deoparte, în sertarul amintirilor, momentele de bucurie, momentele de tristeţe, pierderi... Când şi-a făcut socoteala i-a ieşit cam parte pe parte, dar asta-i viaţa! Acum se bucură să-i mai dea Domnul sănătate, să se trezească dimineaţa cu poftă de viaţă, să poată ţine gospodăria cu tot ce mai are în ea, până când..., dar până atunci, mai e!
A avut două fete, parcă mai ieri erau copile. Acum, una este la Bucureşti,cealaltă s-a prăpădit de mult lăsându-i nepoţii pe care i-a crescut şi i-a aşezat la casa lor. Sunt bine şi asta e o mare bucurie pentru tanti Tudoriţa.
Cât e ziua de lungă, tanti Tudoriţa trebăluieşte prin ogradă, e în grădină, la prăşit. Acolo a semănat cam tot ce-i trebuie în casă. E veselă tot timpul şi cu gluma pe buze deşi, Dumnezeu ştie ce tristeţi ascunde uneori sufletul dumneaei. Nu se plânge de bătrâneţe şi nici că i-ar fi scăzut puterile, dar nici nu refuză ajutorul cuiva. E micuţă, delicată, foarte plăcută, cu o voce care alină şi care te-ndeamnă să te-ntorci în curtea casei bătrâneşti, să mai schimbi o vorbă, să mai asculţi un sfat. Dar ce inimă mare are!
Când am ajuns la dumneaei, era în grădină, aduna fasole pe -a - doua zi.
„Au adunat mânuţele astea fasole?” se miră profesorul Gabriela Bută, privind cât de mici sunt palmele brăzdate de efort.
„Adun pentru mâncare”, spune tanti Tudoriţa, ei nu i se pare nimic deosebit.
„Am venit la mata cu toata dragostea, spune şi doamna profesor Rica Verdeţu, sper să fie bine, să te ţină Dumnezeu aşa. Soţul de câţi ani este la pat?”
„De un an şi jumătate...”, spune bunica.
„Cine-l schimbă?” întreabă d-na Verdeţu.
„Eu”, şopteşte bunica.
„Ferească Dumnezeu, cum poţi?
„Cum pot. Ce să fac?”
„Vă mai ajută cineva?”
„Nu!”
„Mămăiţă, ţi-am adus câte ceva, din toată inima, detergent, orez, pâine, gem şi dulceaţă, pateuri de post, ce s-a putut, haine...”
„Mulţumesc, să vă dea Dumnezeu sănătate”, spune tanti Tudoriţa invitându-le în grădină.
În grădină, şirurile de roşii stau ca soldaţii în rând, în poziţie de drepţi.
„Mata ai pus aracii, ai legat roşiile?” întreabă d-na Bută.
„Eu, cine altcineva? Şi gardul, tot eu l-am făcut, spune bunica cu mândrie.
„Ne-ai transmis un mesaj pozitiv, spune d-na Gabriela Bută, noi suntem mai tineri, dar nu reuşim să ţinem pasul cu mata. Uite ce grădină frumoasă ai, ce roşii. Noi îţi dorim sănătate şi să te găsim cu bine când mai venim.”
„Ce faceţi din roşii, bulion? întreabă d-na Verdeţu. Bravo mamaie, să vă ţină Dumnezeu aşa. Uite ce-i aici, ce frumuseţe, legate, aşezate, copilite...”
- Sunteţi uimită de ceea ce vedeţi? întreb.
„Da, mamaia are o situaţie delicată, o pensie mică, soţul este bolnav la pat...
Am rămas foarte încântată de grădină, de curte, de felul cum vorbeşte, de faptul că se-ngrijeşte singură, că munceşte ca unul în putere. Vorbeşte cu plăcere de tot ce o înconjoară şi tot ce i-am adus, am adus din inimă, cu toată dragostea. Sper s-o ţină Dumnezeu tot aşa, întreagă la minte şi la trup. Este un exemplu pentru noi toţi. La 90 de ani, să fii aşa, e o adevărată minune! Sufletul dumneaei emană frumuseţe şi plăcerea de-a trăi. E un lucru extraordinar. Aici voi veni cu plăcere mereu,” mai spune doamna profesor Rica Verdeţu, de la Şcoala Gimnazială Garoafa.
„Mai veniţi, spune tanti Tudoriţa cu lacrimi în ochi. Vă aştept să mai veniţi pe la mine.”
Cei care o cunosc spun că aşa a fost toata viaţa. Primarul localităţii, care o ştie de când era copil, spune că nu e zi de la Dumnezeu să nu treacă, să vadă ce face, să-i ceară un sfat.
„Tanti Tudoriţa este un exemplu în sat. E blândă, gata să dea o mână de ajutor, chiar dacă puterile au mai scăzut. de aceea o iubesc toţi vecinii. Relaţiile sunt foarte bune, se ajută între ei şi nu am auzit odată măcar ca tanti Tudoriţa să se fi certat cu cineva”, spune Mariean Pleşea, primarul comunei Tîmboeşti.
Un vechi proverb, de când lumea, spune că cine nu are un bătrân să-şi cumpere... Comuna Tîmboeşti este norocoasă, ea are un bătrân la sfat, limpede la minte şi tânăr la suflet, pe tanti Tudoriţa Lazăr, eroina unei Românii întregite întru spirit. ( Janine VADISLAV )
