Odată-n viaţă. Soţii care au trecut cu bine peste 50 de ani de căsnicie, sărbătoriţi de Primăria din Spulber
De Sfânta Marie Mare, întreaga comunitate a localităţii Spulber s-a adunat la biserică pentru a-şi sărbători părinţii şi bunicii care, cu bune şi mai puţin bune, cu încercări din care n-au crezut să mai scape, dar au scăpat, care au trecut şi prin fericirea pe care doar tinereţea ţi-o poate da odată-n viaţă, au trăit momente emoţionante unice, timp în care le-a trecut prin faţa ochilor întreaga viaţă. Au fost, sunt un exemplu pentru familia lor lărgită, pentru cei tineri şi fără experienţă, un reper şi un model de urmat.
De Sfânta Marie Mare biserica, cu hramul Sf. Neculai și Sf. Ilie Tesviteanul a fost plină până la refuz. De mult n-am mai văzut atâta omenire adunată să asculte cuvântul Domnului, n-am văzut atâtea priviri aburite de emoţia momentului, atâtea coşuri cu bucate dăruite de sufletul celor care-şi dorm somnul la umbra munţilor în floare... Multe femei care se închină cu evlavie, multe Marii, care poartă cu smerenie acest nume, considerându-se binecuvântate...
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră Sfânta Maria Mare, întreb o doamnă care poartă acest nume.
„Cea mai mare Sfântă este Maica lui Dumnezeu, care se roagă pentru noi”.
- V-a călăuzit în viaţă?
„Da, foarte mult, foarte mult. Toată viaţa mea a fost pe lângă mine şi lângă băieţii mei, casa mea...”
- Aţi avut noroc în viaţă?
„ Da, sper să rămână norocul până la sfârşitul vieţii. Maica Domnului e cu noi, Dumnezeu sus”.
- Câţi copii aveţi?
„ Doi, un băiat şi o fată”, spune tanti Măriuţa Fănuţă.
Alături e o fată în frumosul port popular care-mi spune că şi ea este Maria.
„De mică am realizat ce onoare este să port acest nume, Maria. Am simţit tot timpul că-mi poartă noroc”.
- Ce doreşti cel mai mult de ziua ta, întreb.
„Sincer, să treacă pandemia, să revenim la normal”, mai spune fata.
Nu departe stau două fete, ca două picături de rouă, îmbrăcate în roz, fericite... Este doar ziua uneia dintre ele şi pe aceea o cheamă Maria. Ce-şi doreşte de ziua ei?
„Să fiu sănătoasă şi să învăţ carte”, spune fata cu bujori în obrăjori de la soarele sus pe boltă, la amiază.
Peste o clipă se face linişte deplină şi glasul părintelui umple aerul în jur.
„Ne bucurăm cu familiile dumneavoastră, cu nepoţii, cu strănepoţii şi, aşa cum se cuvine o să săvârşim o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru faptul că iată, i-a învrednicit să ajungă la 50 de ani de căsătorie. Sănătate vă dorim şi să vă dea Dumnezeu ca şi nepoţii şi strănepoţii dumneavoastră să trăiască această bucurie pe care dumneavoastră o trăiţi acum, 50 şi peste 50 de ani de căsnicie. Sănătate tuturor, a mai spus părintele Iulian Măciucă fiu al satului, preot la biserica cu hramul Sf. Nicolae şi Sf. Ilie Tesviteanui, din comuna Spulber.
Tot într-o zi de Sf. Maria Mare, dar în urmă cu 17 ani, primarul localităţii Spulber, Sorin Vulcan, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale.
„Este pentru mine un moment de bucurie că am reuşit să avem alături familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, copiii, nepoţii şi strănepoţii lor, într-o zi atât de mare. Primii omagiaţi sunt Măciucă Tudora şi Cristea, care au împlinit 54 de ani din ziua în care au spus „Da”.
Cei doi soţi au primit flori, o diplomă care atestă modul exemplar în care şi-au trăit viaţa, au primit o icoană, un premiu în valoare de 1000 lei şi felicitări din partea celor prezenţi.
„Noi mulţumim bunului Dumnezeu că ne-a ţinut sănătoşi de-am depăşit orice greutate şi am ajuns la vârsta asta să sărbătorim 54 de ani de căsnicie”, spune domnul Cristea Măciucă.
- Ce-ar trebui să ştie o tânără familie înainte de-a porni la acest drum?
„O tânără familie trebuie să înveţe ce e bine şi ce e rău şi să îngăduie binele şi răul amândoi.
- A contat că v-aţi căsătorit din dragoste?
„Foarte mult a contat. La asta s-a adăugat şi înţelepciunea cu care am rezolvat toate problemele.”, spune doamna Tudora Măciucă.
„Soţia m-a înţeles de la început, dacă am ajuns să sărbătorim astăzi”.
- În afară de dragoste ce mai ţine uniţi doi soţi?
„Respectul”, mai spune domnul Cristea Măciucă.
În viaţă sunt multe, dar cu răbdare, înţelegere şi dragoste treci peste toate, este de părere şi familia Rotaru, care a împlinit 62 de ani de căsătorie, mulţumită de ceea ce a reuşit să facă în căsnicie.
Tanti Uţa Rotaru avea 19 ani când s-a căsătorit şi la 20 de ani a născut primul copil, o fată de care este mândră tare.
- Ştiaţi cum e viaţa? întreb.
„Ei, şi mai bine şi mai rău... Am ascultat sfaturile părinţilor şi-am ajuns bine. Ne-a învăţat numai de bine”.
- Din dragoste v-aţi măritat?
„Da, a venit, ne-am luat, el era din altă comună, eu de-aicea şi am dus o viaţă foarte bună.
- Ce v-a plăcut la soţ?
„A avut toate celea bune. A şi muncit, a jucat, a cântat, viaţa a fost viaţă. Să ştiţi că foarte bună a fost şi frumoasă. Mulţumesc lui Dumnezeu, cum a fost şi cum suntem în prezent, spune tanti Uţa.
Tot timpul, alături i-au stat copiii, fiica Maria şi fiul, inginer metalurgist la Galaţi.
„Sunt foarte emoţionată şi bucuroasă. Le doresc multă sănătate şi să ne bucurăm de ei mulţi ani de-acum înainte, a spus şi doamna Maria Rotaru.
Mai stăpân pe emoţiile sale a fost fiul familiei Rotaru.
- Ce i-aţi învăţat şi le-a folosit mult în viaţă? întreb.
„În primul rând, toate cele bune, cum să se comporte, să fie oameni de omenie, să poarte respectul”, spune tanti Uţa.
- A contat căsătoria din dragoste?
„Da, unde este dragoste, merg treburile bine, când zice unul hăis şi unul cea, nu e bine.”
Tanti Uţa Rotaru spune că norocul ei a fost soţul, om muncitor, gospodar, căruia i-a plăcut şi munca, dar şi petrecerea, când a fost cazul. Norocos a fost şi domnul Rotaru, la viaţa lui, a luat nevastă frumoasă, cea mai frumoasă fată din sat, „Cosînzeana din poveste”, spune o verişoară, dar şi domnul Rotaru a fost falnic, frumos şi curtat de fete în tinereţe...
Între cei doi copii ai lor este o diferenţă de 10 ani aşa că, cel mic, băiatul, rămas acasă cu părinţii a trebuit să ajute la treabă şi în casă şi prin ogradă.
„Părinţii făceau totul pentru mine, dar erau destul de duri. Cele de afară, de bărbat, le-am făcut după 14 ani când tata mi-a pus coasa în mână. Când eram mic, mama mă punea să cos, făceam gherghef. De tata, mai mult plecat de-acasă, mi-era frică, mama mă amăgea, dar când tata spunea ceva, cam tremuram. N-aveam curaj nici măcar să-ntorc vorba.”
- Ce v-au spus când aţi plecat de-acasă, de tot?
„Când am plecat de-acasă mi-au spus, Băiete, să nu fumezi, să nu bei, să nu intri în anturaje dubioase, să fii aşa cum te-am crescut noi, să ai cei 7 ani de-acasă şi respectu!”
Profesorii Creţu, Maria şi Gheorghe, de la Şcoala Gimnazială din localitate, sunt cunoscuţi pentru dăruirea lor, pentru generaţiile de elevi care le-au trecut prin mână, oameni de omenie acum. Şi dumnealor au primit flori, o diplomă, câte o plachetă omagială, o icoană, darul mai mult simbolic în bani.
- Câţi ani de căsnicie aveţi? întreb.
„Au trecut foarte repede, nu-ţi dai seama când s-au împlinit 50 de ani şi! Da, asta e viaţa..., spune domnul profesor Creţu.
- Cum a fost?
„N-a fost un drum fără oprelişte. A fost cu întâmplări şi greutăţi, ca întotdeauna, căci viaţa nu este neapărat un drum lin, viaţa e şi cu hârtoape şi cu... Dumnezeu, dacă a făcut viaţa, atunci cu siguranţă n-a făcut-o să fie numai lin, pentru că prea multă linătate ne-ar plictisi.”
- V-a rămas ceva nefăcut şi regretaţi?
„În general eu am fost un tip perseverent şi ce mi-am propus, am făcut”.
- Cum a fost viaţa cu soţia dumneavoastră?
„Super bine, adică e puţin spus bine, dar întotdeauna sunt dorinţe.
- Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, aţi dori să trăiţi altă experienţă?
„Nu, aş merge pe acelaşi drum...!” a mai spus domnul profesor Gheorghe Creţu.
Cum e viaţa, mă întreb... Cu siguranţă aşa cum o trăiesc aceşti oameni admirabili şi mulţi alţii ca ei, dar pe care nu-i ştim, nu-i auzim, iar pe drum, când ajungem faţă in faţă cu ei sunt nişte străini pe care îi uităm imediat... Dar fiecare dintre ei este fratele, sora, mama, tatăl, copilul nostru pe care, într-o zi, ajungem să-l cunoaştem. Este avantajul unei comunităţi restrânse..., sau nu?
Cu siguranţă, sunt o norocoasă când ajung într-un loc mai puţin ştiut, la capătul unui drum, trecând podeţul peste o apă, urcând un munte, coborând într-o vale plină de flori... şi cerul deasupra albastru, albastru, aerul cu miros de tămâie şi dangătul clopotului care bate de sărbătoare... Cred că ar trebui să sărbătorim în fiecare zi, să ne bucurăm, să râdem, să ne facem prieteni, căci timpul trece uluitor de repede, n-aşteaptă pe nimeni şi totul este doar „odată-n viaţă”. ( Janine VADISLAV )
