Viața satului

Locuitorii comunei Vulturu au participat în număr mare la zilele comunei

Mihai Boicu
19 aug 2019 5010 vizualizări

”Zilele comunei Vulturu” au adunat un număr mare de participanți la finalul săptămânii trecute. Sâmbătă, la piața agroalimentară, au fost organizate câteva ore de distracție pentru copiii din comună.

În a doua zi a evenimentului preoții din comună și cei invitați au oficiat o slujbă religioasă la troița din centrul localității. Participanții au mers apoi la căminul cultural unde a fost organizată întâlnirea ”Fiilor satului”. Pe scenă au evoluat toate formațiile din comună: Corul ”Ștefan Andronic”, Ansamblul ”Rapsodia Vultureană” și Fanfara de copii ”Vulturii Brass Band”. ”Vă mulțumesc pentru faptul că ați venit în număr mare la ce-a dea șapte ediție a ”Zilelor comunei Vulturu”. Este un eveniment de referință pentru comună, pe care îl organizăm cu mare drag în luna august, atunci când se întorc acasă mulți dintre vulturenii plecați în străinătate. Sperăm ca prin investițiile pe care le facem în comuna Vulturu să îi determinăm pe unii dintre cei plecați să se întoarcă acasă. Avem foarte multe proiecte la care lucrăm, iar comuna Vulturu este în plin proces de modernizare”, a spus Nicușor Păcuraru, primarul comunei Vulturu. Ca de obicei, la zilele comunei a fost prezent și Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă. ”Pentru mine aceasta este o zi sfântă, pentru că am impresia că noi, cei din generația noastră, dacă nu facem ceva în plan spiritual pentru comună atunci ne vom pierde. Mi se pare important că acești oameni care conduc administrația locală ne întâmpină în fiecare an cu muzica cântată de formațiile din comună și sper să îi țină Dumnezeu sănătoși și să organizeze în continuare acest eveniment, zilele comunei”, a spus la rândul său Vasile Soare. Participanții au mers apoi în ”Parada costumelor populare” până la piața agroalimentară, unde pe scenă au evoluat formațiile din comună, artiștii invitați, printre care îndrăgita interpretă de muzică populară Steliana Sima. Reprezentanții autorităților locale i-au premiat, în fața locuitorilor, pe elevii care au avut cele mai bune rezultate la învățătură în anul școlar precedent. ”Zilele comunei Vulturu” s-au încheiat cu un foc de artificii. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.