Galerie foto | Tradiții și obiceiuri din Ajunul Crăciunului de la Broșteni, Vrancea: Turtele sau Scutecele Domnului
Întreaga creştinătate ortodoxă prăznuieşte astăzi una dintre cele mai frumoase şi emoţionante sărbători de peste an, Ajunul Crăciunului. Conform tradiţiei Maica Domnului, cuprinsă de durerile facerii, îi cere adăpost lui Moş Ajun. Sărac fiind, acesta o îndrumă spre fratele şi vecinul său, Moş Crăciun, care era foarte bogat. Se spune că în acele vremuri Moş Ajun avea numărul 24 la poartă, aşa că a îndrumat-o pe Maica Domnului să bată în poarta cu numărul 25..., unde nu este primită. Fără ştirea lui Crăciun, Crăciuneasa o adăposteşte pe Maica Domnului şi o ajută la naştere. Pentru că a trecut peste cuvântul bărbatului, femeia este pedepsită cu asprime: Crăciun îi taie mâinile din cot. Maica Domnului îi pune mâinile la loc şi i le face strălucitoare ca soarele.
În ziua de Ajunul Crăciunului, în Vrancea sunt respectate cu străşnicie multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Dis de dimineaţă, gospodina se pregăteşte să coacă turtele sau pelincuţele (scutecele) Domului nostru Iisus Cristos. Este ziua în care fetele mari sunt învăţate de mame cum să coacă turtele din faină curată, cernută prin sită nouă, niciodată folosită. Doamna Cristina Păun o învaţă pe fiica sa Iustina, care tocmai a împlinit 13 ani şi-i spune că aluatul care rămâne necopt se pune la păstrat căci ţine departe de case necazurile, bolile, sărăcia, dar şi vrăjile, care pot face mult rău oamenilor şi animalelor din gospodărie.
„Când eram de vârsta, ta mama mea m-a învăţat să fac turte..., ea a învăţat de la mama ei... Acum e vremea ta înveţi. Să vezi ce mult or să-ţi placă turtele făcute de mâna ta, or să aibă un gust mult mai bun”, spune doamna Cristina care şi-a chemat şi nepoatele s-o ajute la treabă.
Daria şi Medeea sunt numai ochi şi urechi şi abia aşteaptă să vadă ce iese de pe mâna lor.
„Punem o linguriţă de sare şi apă cât cuprinde şi frământăm, spune doamna Cristina. Trebuie să facem un aluat moale cât să-l putem întinde cu sucitorul pe fund, să facem o foiţă subţire, subţire. Turtele sunt scutecele Domnului pe care nu le-a avut...”
Câte o bucăţică de aluat au primit şi fetele, să facă o turtă de probă.
- Medeea, ce faci acolo? întreb.
„Fac turte să-i dau Dariei să mănânce”. răspunde fetiţa, cu ochii ţintă pe aluat.
Iustina nu mai are răbdare şi gustă o părticică „furată” din covată.
- Daria, e greu sa faci turte? întreb.
„Nu, nu e greu...” , spune ea întinzând cu grijă foaia.
În comuna Broşteni, turta se face dintr-o singură bucată. Aluatul nu se priveşte cu mirare, ca să nu se deoache. Subţire, cât foiţa de ţigară, este aşezată pe fundul unei tăvi şi, timp de 2-3 minute este lăsată la copt. În timp ce turtele se rumenesc, fetele pregătesc nucile. Ca să treacă timpul mai repede, cântă un colind, care spune povestea lui Moş Crăciun.
Nuca, zdrobită cu sucitorul, este amestecată cu tot felul de arome.
„Acum pregătim siropul, facem miezul de nucă şi-l amestecăm cu coaja de lămâie rasă şi zahăr vanilat. Sunt gata nucile?” întreabă doamna Cristina.
Nimic din ce a folosit la prepararea aluatului nu trebuie risipit, sau lăsat la întâmplare căci fiecare fărâmă are virtuţi magice. Primele turte se dau copiilor, să nu le fie poftă. Apoi se duc de pomană, de sufletul celor plecaţi la cele veşnice.
„Cum sunt fetelor turtele făcute de voi?”
„Foarte bune, spune Iustina mândră de coptura ei. Vrei să guşti?”
„Acum luaţi coşul şi duceţi de pomană în sat”, spune doamna Cristina urmărindu-le cu privirea până ce trec de poartă.
Pe lumea asta să fie pentru mata şi pe lumea cealaltă pentru bunicii mei...”, spune Iustina aprinzând două lumânări albe, care măresc cu flacăra lor, lumina din odaie.
„Bogdaproste”, răspunde femeia cu obrazul îmbujorat de flăcăruile care „joacă” deasupra turtelor.
Din bătrâni se spune că în această zi nu se dă nimic din casă cu împrumut, căci se crede că cel ce dă îşi da din casă tot norocul. Tradiţia mai spune că înspre Crăciun cerurile se deschid, dar minunea asta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu. Unii cer sănătate, ori bani, căci orişice ar cere, ei cred că vor dobândi. ( Janine VADISLAV)
Articol republicat, prima publicare în Ziarul de Vrancea a fost pe 24 decembrie 2018
