Foto | Tradiții și obiceiuri de Crăciun în comuna Mera -Județul Vrancea
Auzim colinde la radio, la televizor, pe Internet, în magazine, la biserică, în săli de concerte și chiar pe stradă. Copiii le învață și le cântă la grădiniță sau la școală, iar cei mari simt mai puternic spiritul sărbătorilor de iarnă în răsunet de colinde. Totuși nici unele din aceste variante de colinde moderne nu egalează autenticitatea și frumusețea cântecelor din gură, intonate în cete, pe ulițe de sat, printre troiene de zăpadă. Românii au o sumedenie de tradiții premergătoare Crăciunului, cântecele noastre vorbind cu preponderență de călătoria magilor, sosirea Mariei și a lui Iosif la Betleem și mai ales de Nașterea Mântuitorului. Alte teme sunt primenirea casei, întâmpinarea oaspeților și bucuria sărbătorii în sine.
În România, obiceiul umblatului cu Steaua este practicat în toate zonele țării, fără deosebiri semnificative.
În comuna Mera, județul Vrancea, alături de obiceiul colindelor din seara de Ajun, există obiceiul de a „umbla” cu Steaua. Cu Steaua se merge din prima zi de Crăciun până la Sfântul Ion.
Steaua de la Betleem poartă cu sine peste timp o mare taină. Nimeni nu va cunoaște adevărata ei natură. Copiii, în special, sunt cei care poartă vestea Nașterii Domnului într-un fel mai deosebit: asemeni Magilor care-l căutau mergând după Steaua Sa. Steaua este reprezentată fizic printr-o stea, pe schelet de lemn. Aceasta are 4-5-6-8 colțuri, iar între colțuri stau întinse lanțuri de hârtie colorată. În centrul stelei stă o icoană de hârtie cu Nașterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus. Uneori, de stea se atașează un clopoțel.Odată ajunși la casa gazdei, cei ce umblă cu Steaua cântă la poartă, la fereastră, la ușă sau în casă în fața icoanei și pentru străduință sunt răsplătiți cu colaci, bani, mere, nuci.
Din observații personale și din discuții cu oamenii locului, am cules două texte autentice, transmise prin viu grai, diferite în conținut și linie melodică, din două sate diferite:
Roșioara (pe stânga Milcovului) și Larga (pe dreapta râului, cândva granițe între două țari, Moldova și Muntenia).
La intrarea în casa gospodarului colindat se spuneau cuvintele:
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,/
Răsărit-a lumii Lumina Cunoștinței,/
Căci de la Stea s-a învățat să se închine Ție, Soarele Dreptății/
Și să Te mărească pe Tine,/ Răsăritul cel de Sus, /
Doamne, mărire Ție!‘’
Apoi, urmează colindul (cules din satul Roșioara, comuna Mera sau Rușoara – pentru localnici):
„O, amar și grea durere / Jale făr’ de mângâiere! / bis
/ și-o plângere necurmată / lacrimi, pâraie-nfocate / bis /
Că azi moartea mă desparte / Și mă duce-n altă parte /bis/
Pe o cale neumblată / unde n-am fost niciodată /
Trupul înmormânt mi-l pune / Și soarele mi-l apune /bis
Veniți, prieteni,cu toții, /De petreceți ceasul morții/ bis
Și-mi dați acum fiecare /Cea din urmă sărutare/ bis
Că de–acuma înainte /Nu voi mai grăi cuvinte / bis
Nici nu vom umbla-mpreună / Cum mergeam întotdeauna /bis
Și mă rog vouă, fierbinte, /Aduceți-vă aminte / bis
Și vă rugați ca tot omul /Pentru mine, către Domnul/ bis
Casă nu mă rânduiască / Unde o să mă muncească /bis
Și haina să-mi lumineze / Și în rai să mă așeze / bis”
Nu cunoaștem cauza existentei acestui colind de Stea atât de jalnic și potrivit, mai degrabă, pentru sărbătorile de Paști …
Dincolo, peste râul Milcov, în satul Larga din comuna Mera, colindul de Stea se prezintă într-o manieră mai veselă, vestind bucuria Nașterii Domnului.
Stea, cântată de copiii din satul Larga ( înimagini ) la 26 decembrie, 2009:
„În orașul Bethleem
Veniți cu toți să vedem /bis/
Că astăzi ni s-a născut /
Prorocirea de demult/
Că se va naște Cristos /
Mesia, chip luminos,
Din fecioara Maria/
Și din neamul lui Adam
Din sămânța lui David și din Sfântul duh zămislit ! /
Trei crai de la răsărit/
La închinare au venit,
Daruri scumpe aducând /
Și către Cristos zicând/
Culcă-te, Împărat ceresc /
Te culcai pe fân uscat
De îngeri înconjurat /
Cari te vor lăuda /
Și mărire îti vor da /slava pentru Cel de Sus /
Se face pân’ la Apus…”
Și steaua se termina cu o rugăciune.
1)„Nașterea Ta Hristoase, / Dumnezeul nostru, / Răsărit-a lumii/ Lumina cunoștinței / Că de la stea s-a învățat/ Să se îinchineȚie,/ Soarele dreptății/ Răsăritul cel de sus ! / Doamne, mărire Ție! AMIN’’
2) „Amin, Amin cu bucurie; / La Crăciun cu veselie /Nașterea lui Hristos / să vă fie de folos ! ‘’
Anghel Ionuț și Anghel Neculai – din satul Larga
Profesor geografie Mirela Ionița –Chipăilă, Școala Gimnazială „Oana Diana Renea” Focșani / Vrancea
Articol republicat în Ziarul de Vrancea
Prima publcare 25 decembrie 2020