Foto | Spulber, satul vrâncean care şade în căuşul munţilor, cu buciumaşii lui unici. Ce se întâmplă de 24 ianuarie la Spulber
Viaţa lumii, „naşteri, pieiri, primeniri, prăbuşiri şi pustiiri peste care viaţa se întoarce în floare, marea, cerul cu toate ale lui, pământuri, râuri şi păduri şi în păduri animale sălbatice, toate vin şi trec şi stau, trainice, în lungul timp aşezate pe temelii de nezdruncinat, urmându-se după legi neabătute şi bune... Dar omul, care se naşte, se bucură, suferă şi moare, omul care are o singură viaţă, trăită o singură data, ce-i asigură nemurirea?...”
Ceea ce rămâne pe urma lui, casa pe care a ridicat-o, copilul pe care l-a crescut, cinstea cu care şi-a onorat satul şi comunitatea cu care este, de cele mai multe ori într-un gând... Aşa şi oamenii din satul vrâncean Spulber care, ţinuţi în căuşul palmei dintre munţii cei înalţi, au crescut, s-au căsătorit, au adus pe lume copii sănătoşi şi roşii în obraji ca merele de toamnă, au muncit din greu, s-au bucurat la nunţi şi botezuri, dând de veste din ceea ce au mai scump purtat în suflet de sute şi sute de ani...Buciumul! Le-a purtat noroc, de bună seamă, comunitatea este sănătoasă, viguroasă, copiii sunt mai mulţi ca-n alte părţi, sănătoşi şi voioşi, urmând, la rândul lor, tradiţii vechi de când lumea, care sunt doar ale lor.
Din când în când, ajung pe meleagul lor, aflat mai la o parte de drumul pe care trec şi tot trec maşini, căruţe şi oameni de tot felul. În leagănul lor strămoşesc par să trăiască după legi doar de ei ştiute, dar care au la bază, rudenia, prietenia şi buna înţelegere, care fac viaţa numai bună de trăit.
Pentru locuitorii din comuna vrânceană Spulber, una dintre cele mai mari sărbători, în rând cu cele creştine, este ziua de 24 ianuarie, când s-a făcut sfânta Unire a Ţărilor Româneşti. În această zi, bărbaţii satului, buciumaşi din tată-n fiu, sărbătoresc, aşa cum ştiu mai bine, ca urmaşi ai Babei Vrîncioaia şi a celor 7 feciori ai ei, care au populat aceste locuri de poveste. Cu ani in urmă erau câte 30-40 de buciumaşi. Vremurile potrivnice i-au mai rărit, dar niciodată numărul lor n-a scăzut sub 10, număr magic care-i apără de duşmanii de tot felul. Aşa spune tradiţia, pe care spulberenii o păstrează cu sfinţenie. În acest moment în Vrancea şi în toată ţara nu mai sunt alţi buciumaşi, decât cei din Spulber.
De obicei, Buciumul era folosit la stână, pentru a alunga animalele sălbatice, la adunări populare pentru a anunţa evenimentul. Acum, cel care mai face buciume este meşterul popular Enache Manole, care a învăţat meserie de la bunicul său, Cristea Tulache, trecut la cele veşnice cu ani în urmă. Dar l-am cunoscut destul de bine, un om blând, sfătos, care arăta prietenie tuturor şi a împărtăşit secretul buciumului perfect, celor care au dorit să-l afle. Acum, Enache Manole îi învaţă pe copii din sat, 12 la număr care, într-un viitor, îi vor lua locul. În acest moment este profesor la Şcoala Populară de Artă şi speră să scoată cât mai multe generaţii de meşteri pricepuţi care să iubească frumosul, să iubească şi să respecte tradiţia.
„Buciumul are o istorie veche. Legenda spune că din timpurile lui Ştefan cel Mare, l-a folosit Baba Vrîncioaia pentru a chema cei 7 feciori să meargă la oaste alături de domnitor”, spune meşterul Manole.
Acum, buciumul poate fi auzit doar în Spulber, în zilele de sărbătoare. Ucenicii meşterului s-au grăbit să termine treaba până-n 24 ianuarie, zi importantă pentru ei.
„Cam aşa arată un material pentru bucium, când îl tăiem din pădure. Are partea asta dreaptă, tocmai jos e curbat. Îl cioplim, îl curăţăm, după care îl facem rotund cu cuţitoia. Îl despicăm cu fierăstrăul şi rezultă două părţi egale. Aceste doua părţi se scobesc cu instrumentul ăsta care se cheamă cârlan. După ce-l scobim, îmbinăm, cele două părţi şi îi punem muştiucul. Se înveleşte cu coajă de cireş”, spune meşterul Enache Manole.
La final buciumul se trece prin foc, pentru ca scoarţa de cireş să se lipească etanş de bucium.
Ucenicii sunt numai ochi şi urechi.
„Eu fac etapa a doua a buciumului, spune Tiberiu. Îi dau forma rotundă.
- Nu-i greu? întreb.
„Este destul de greu...”
- „Da-ţi place!”
„Da”, spune Tiberiu. Ambiţia lui e să buciume la fel ca meşterul Manole. Învaţă cântece vechi, care se buciumau odată reînviind tradiţia bunicilor şi străbunicilor.”
Îl privesc pe băieţelul concentrat să decupeze cât mai bine scoarţa de cireş.
- Faci o treabă foarte delicată..., spun.
„Curăţ coaja pentru a înveli buciumul...
- Reuşeşti să scoţi coaja întreagă? întreb.
„Da, se mai rupe uneori, şi curăţăm ce rămâne.
Privesc sculele meşterului Enache Manole, „Majoritatea le am moştenire de la bunicul meu, Cristea Tulache. Ăsta-i un topor, mergem cu el la pădure, tăiem materialul, îl cioplim, îl aducem acasă. După, folosim cuţitoaia, îi dăm forma rotundă. Îl răscroim cu fierăstrăul, scobim cu cârlanul. Pentru găurirea muştiucului avem acest instrument, numit sfredel, şi de finisat avem raşpa.
În 2 zile buciumul e gata.
- Sunteţi mândru? îl întreb pe meşter.
„Cu siguranţă, da!”
Printre buciumaşi nu se poate să nu-l remarci pe nenea Pavel Neagu.
„Am 71 de ani si cânt la bucium de la 11 ani...
- De la cine aţi învăţat? întreb.
„De la Toader Cătănoiu, om de bază în Spulber...”
Locuitorii din Spulber abia aşteaptă ziua de 24 ianuarie când, peste coline şi văi răsună grav buciumul.
Sunt sunete înţelese doar de localnici, sunt semne, cum le spun ei.
În această zi anunţăm lumii întregi că suntem în graniţele României, suntem uniţi, suntem o singură ţară care se numeşte România. Şi aşa vom rămâne, cât va fi pământul ăsta”, spune Stan Chiriac, cu emoţie în glas.
- Ce simţiţi când auziţi buciumul? întreb.
„Ne reprezintă, ne face cinste, onoare. Ne bucurăm că tinerii sunt interesaţi de această tradiţie”, spune şi Sorinel Vulcan, primarul comunei Spulber.
Frumoasa zi de 24 trece ca şi cum n-ar fi fost, cu bucurie şi smerenie. Dar vine altă zi, într-un alt an, binecuvântat ca şi anul acesta. Cerul, de un albastru strălucitor se oglindeşte în albul imaculat al zăpezii... Nu la noi la Focşani, sus, la munte! Dar putem visa, acesta este darul zilei.(Janine VADISLAV )
