Foto | Scutecele Domnului sau Ajunelele care se dau de pomană în ziua de Ajun, la Neculele Vrancei
La mulţi ani cu sănătate! Crăciunul este cu noi bucurându-ne pe toţi, indiferent de vârstă... De ce vă scriu, poate vă întrebaţi? Pentru că Ajunul a fost atât de scurt încât nici n-am avut timp să ne bucurăm prea mult de aromatele turte, scutecele Domnului, pelincuţele sau ajunele, cum li se mai spune prin alte locuri. Da, tocmai a fost prăznuită una dintre cele mai frumoase şi emoţionante sărbători de peste an, zi în care, conform tradiţiei, Maica Domnului l-a adus pe lume pe Domnul nostru Iisus Cristos. Cum minunea s-a petrecut într-o iesle, Pruncul avea nevoie de scutece, de aceea se spune că femeile fac în aceasta zi copturi care seamănă cu scutecele de copii.
La Neculele, in capătul judeţului, în vârf de munte, în această zi fetele sunt învăţate de mame, de bunici, să facă pelincuţe, sau ajunele, din făină curată, cernută prin sită nouă, niciodată folosită. Aluatul nu se priveşte cu mirare, ca sa nu se deoache. Nimic din ce a slujit preparării aluatului nu trebuie risipit, sau lăsat la întâmplare căci fiecare fărâmă are virtuţi magice. Ajunelele, unse cu nucă şi cu miere, se dau de pomană, nu înainte însă de a da copiilor din casă, să nu le fie poftă. Tradiţia este veche de sute şi sute de ani şi s-a transmis din generaţie în generaţie.
„Mama mea m-a învăţat ca să fac aşa, puneam oleacă de sare, cam o linguriţă de zahar, un bob de ţaică şi cu apă caldă şi frământam aici. Făcea ea ajunele, ne învăţa şi pe noi. Degeaba venea Crăciunul, dacă nu făceam scutecele lui Iisus”, spune tanti Verginica, din Neculele.
- De ce se dădeau ajunele? întreb.
„Se dădea de pomană că zicea că aşa-i tradiţia să se facă. Când s-a născut Domnul nostru Iisus Cristos, a zis să se facă cum sunt scutecele lui când l-a-nfăşat pe el”, spune tanti Verginica privindu-şi nepoţica întinzând bine, bine coca.
Tradiţia a rămas. În ziua de Ajun se duce de pomană pe la vecini, la bătrâni la copii, aşa cum este obiceiul în sat.
„Mama ne punea pe noi să facem, că ea pleca pe la animale...”
- Şi acum e rândul s-o învăţaţi pe Georgiana? întreb.
„Acum trebuie să facă Georgiana, da”.
Când e gata crescut aluatul, se porţionează şi se întinde fiecare foaie în parte.
„Uite aşa, spune tanti Verginica frământând de zor aluatul. Că şi pe mine m-a învăţat mama mea. N-a crescut nimeni învăţat. Meseria se fură, nu se-nvaţă.”
- Ţi-a ieşit? o întreb pe Georgiana.
„Da, până la urmă... O s-o ajut pe mama acasă, să facă şi ea. E ajunul Crăciunului”.
Cât se coc turtele, la foc mic să se pătrundă bine, David, mezinul familiei, pregăteşte nucile pe care le zdrobeşte într-o chiuă veche de 200 de ani, cioplită de stră-stră-bunicul lui dintr-un trunchi de copac.
„Am spart nucile şi acum, le-am curăţat, acum le pisez pentru mamaia, să facă ajunele, spune David.
„Mai dă oleacă, aşa, aşa, şi gata!”, spune bunica.
Când sunt gata, ajunelele se rup, nu se taie cu cuţitul şi se presară cu nucă însiropată.
„Aşa făcea mama, tu acuma pune sirop să se-nmoaie bine. Aşa, peste tot... Acum dă şi peste asta...”, mai spune tanti Verginica.
Gospodinele din Neculele fac ajunele şi-n Ajunul Bobotezei, zi de post, pe care le dau de pomană de sufletul morţilor. În ziua de Ajun sunt respectate cu străşnicie multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, pentru a ţine departe de casă necazurile, bolile, sărăcia, dar şi vrăjile care pot face mult rău oamenilor şi animalelor din gospodărie.(Janine VADISLAV )
